Inspirația asta …

Se spune că este mereu acolo când ai nevoie de ea. Este mereu acolo și tot ce trebuie să faci este să te apuci de treabă. Parcă ar fi atât de ușor …

Adică, cum? Încep să scriu titlul unui articol, și mai departe ce fac?

Cuvintele vin la mine pur și simplu? Și să presupunem că scriu titlul și un paragraf. Nimeni nu citește decât un paragraf …

Cum ar trebui inspirația să mă ajute să scriu un articol valoros, compus din titlu, introducere, cuprins și încheiere? Mai mult de atât, cum ar trebui inspirația să mă ajute să scriu un articol atât de bun încât să te impacteze?

Ai încercat?

Inspirația este acolo, trebuie doar să începi să muncești.

Întotdeauna este timp, trebuie doar să îl organizezi.

Fiecare schimbare începe cu tine.

Succesul tău depinde de fiecare pas mic pe care îl faci.

[…]

Sunt sigur că ai auzit anterior toate aceste cuvinte puternice și de impact, însă ai încercat?

De câte ori ai luat un pix și ai început să scrii fără să știi ce să scrii? De câte ori ai început să calculezi cât timp investești în activitățile tale? De câte ori ai schimbat ceva la stilul tău de viața care să îi inspire pe ceilalți?

Încetează să te plângi și fă ceva în legătură cu asta!

Fă ceva ca inspirația să vină, timpul să existe și succesul să fie al tău. Fă ceva pentru a obține lucrurile pe care ți le dorești. Altfel, vei aștepta și singurele lucruri pe care le vei avea vor fi așteptările.

Pentru fiecare secundă în care aștepți, creezi așteptări care niciodată nu se vor transforma în ceva real. Acel vis pe care îl aveai când erai mic va rămâne o așteptare. Probabil că te gândești că ai nevoie de ceva special (naiba știe ce) pentru a îți face visul să devină real.

Poate că ai nevoie să îți termini studiile. Iar apoi, poate că ai nevoie de un job. Iar apoi, poate că ai nevoie de un job care să fie foarte bine plătit. Iar apoi, poate că ai nevoie de timp.

Și după ce vei face rost de timp, vei realiza că ai 70 de ani și că visul acela de când erai copil este în continuare în mintea unui adolescent care credea că are nevoie de ceva special.

Tu ești acel ceva special pe care îl cauți

Îți vei termina studiile. Vei avea parte de jobul bine plătit. Vei avea parte de timp. Însă nu timpul în care să te ocupi de transformarea visului în realitate. Ci timpul în care să regreți că ai așteptat atât de mult.

De fapt, acel ceva s-a întâmplat cu mult timp în urmă.

S-a întâmplat când mama ta ți-a dat viață. Tu ești singurul lucru de care ai nevoie pentru a-ți atinge cele mai mari visuri.

Tu ești responsabilul. Nimeni altcineva!