Ghidul vorbitorului în public: Sfaturi și trucuri practice care să te ajute să comunici clar și răspicat în fața grupurilor de oameni

Acasă » Shop » Ghidul vorbitorului în public: Sfaturi și trucuri practice care să te ajute să comunici clar și răspicat în fața grupurilor de oameni

35,00 lei

SHARE

Ghidul vorbitorului în public: Sfaturi și trucuri practice care să te ajute să comunici clar și răspicat în fața grupurilor de oameni

Descărcare imediată
IMPORTANT! Acest produs este disponibil doar în format digital (PDF).
  • 56000 cuvinte
  • 11 capitole
  • 283 pagini

În anul 2012 intram într-un ONG pentru studenți și vorbeam pentru prima dată în fața oamenilor. Îmi aduc aminte că îmi era teamă, însă în același timp știu că mă fascina felul în care ceilalți puteau să facă asta.

Prima dată când am vorbit în fața oamenilor, am fost dezastru. Aveam o prezentare proiectată pe peretele din spatele meu, despre time management, și erau 15-18 oameni în fața mea, iar eu mă tot uitam la prezentare. Îmi aduc aminte că alocasem timp pregătirii prezentării, însă din cauza emoțiilor memoria îmi fusese blocată și îmi era dificil să îmi aduc aminte ce pregătisem. Nu a durat mai mult de 15 minute, având sub 10 slide-uri.

A doua oară când am vorbit în fața oamenilor, la cel mult o lună după prima prezentare, m-am pregătit și mai bine și am citit despre cum pot să îmi stăpânesc mai bine emoțiile. Era o prezentare despre limbajul trupului, de 30 de minute, în cadrul aceluiași ONG. Consider că m-am descurcat destul de bine (mult mai bine ca prima dată) deoarece atât la sfârșit de prezentare cât și după prezentare, am tot primit întrebări despre limbajul trupului.

A treia oară când am vorbit în fața oamenilor s-a întâmplat în cadrul aceluiași ONG și trebuia să suțin o prezentare de 2-5 minute, în care să vorbesc despre ce voiam eu. Pentru că timpul a fost atât de scurt, m-am gândit că nu ar fi trebui să tratez cu prea multă seriozitate prezentarea. Îmi aduc aminte că am făcut o prezentare despre nimic, literalmente. Pur și simplu descriam cuvântul „nimic” și îl tot legam de informații irelevante. Însă pentru că timpul era atât de scurt, eu nici măcar nu mi-am pregătit prezentarea, iar atunci când a venit momentul să prezint, am clacat. N-am știut ce să mai zic. Mă tot întorceam către imaginea proiectată în spatele meu și înapoi către public. Iar în cele câteva minute am tot întors capul înainte și înapoi încât am amețit.

A treia prezentare a făcut parte dintr-un workshop de public speaking unde a apărut un om care avea destul de multă experiență și ne-a povestit despre abilitatea de a vorbi în fața oamenilor. Abia atunci mi-am dat seama cât de multe am de învățat. Mi-am făcut curaj și am cerut ajutorul omului respectiv. A ales să îmi fie mentor și să mă ajute să-mi dezvolt abilitățile oratorice.

A patra prezentare a fost prezentarea la care am făcut primii mei bani din public speaking. Îți povestesc imediat despre ea, însă nu vreau să te gândești că am sărit de la o prezentare la alta și cu asta basta. Nicidecum. Eram prezent la conferințe și urmăream tot felul de lucruri pe YouTube. Citeam și puneam în practică. Mă duceam la prezentările și trainingurile mentorului. Absorbeam foarte multă informație pe care apoi încercam s-o pun în practică.

A patra prezentare s-a întâmplat într-o ceainărie. Imaginează-ți un loc foarte primitor, cam de dimensiunea unei sufragerii, în care aveau loc maxim 10 oameni la cele 3 mese care erau disponibile. Era o ceainărie în care mă duceam de mai bine de un an și cred că mă duceam acolo de cel puțin 3 ori pe săptămână. Prezentarea a fost despre motivație și îmi aduc aminte că a durat aproape două ore, timp în care au fost și câteva exerciții. Îmi aduc aminte că la începutul prezentării mă durea măseaua atât de tare încât în primele 5 minute cred că am fost inconștient, atât de la durere cât și de la emoții. Era anul 2013 și reușisem să conving 5 oameni (apropiați, ce-i drept) să plătească 15 lei ca să mă asculte două ore vorbind despre motivație. Eram tare fericit.

De acolo lucrurile au început să înainteze și atât cu ajutorul mentorului cât și pe cont propriu, am reușit să fac câteva lucruri de care încă sunt mulțumit:

  • Am fost trainer și mentor în diferite proiecte în care erau implicate ONG-uri;
  • Am vorbit la evenimente precum TEDxYouth, Bookland Evolution, 11even Experiences;
  • Mi-am organizat propriile ateliere de dezoltare personală – cel mai mare a avut 12 sesiuni pe o durată de 3 luni.

În cartea „Ghidul vorbitorului în public” vei găsi informații despre cum să îți depășești teama de vorbit în public, cum să îți analizezi audiența, cum să îți creezi și structurezi discursul, cum să gestionezi limbajul trupului și multe altele.

Cum să folosești această carte

În această carte vei găsi informații strict legate de procesul comunicării către grupuri de oameni. Însă, indiferent dacă ești la început sau mai ai avut experiență cu vorbitul în public, îți recomand să ții cont de următoarele:

  •  nu te aștepta să fii cel mai bun vorbitor în public după ce citești cartea

Abilitatea oratorică pe care îți dorești să o dezvolți se va dezvolta doar dacă te expui publicului și dacă vorbești în fața oamenilor. Altfel, este doar o informație, ca oricare alta, care ajunge la
creierul tău. Diferențele se vor observa când o vei pune în practică.

  • folosește un pix și o coală de hârtie

Oricare ar fi gândurile tale cu această carte, îți recomand să folosești un pix și o coală de hârtie. Ia notițe constant și încearcă să pui pe coala de hârtie lucrurile care ți se par cu adevărat importante dezvoltării tale.

  • începe cu capitolele care îți prezintă interes

Cartea a fost gândită de așa natură încât să poți să începi studiul de oriunde dorești. Dacă te descurci cu limbajul trupului însă simți că nu știi foarte multe despre controlul întrebărilor răutăcioase, atunci de ce să acorzi prioritate limbajului trupului?

  • informația se repetă pe alocuri

Vei observa că aceeași informație poate apărea în mai multe capitole, uneori sub aceeași formă, alteori într-o manieră diferită. În cazul în care se repetă, înseamnă că este cu adevărat importantă.

35,00 leiAdd to cart

Adesea cumpărate împreună

Recenzii

Write a review

Reviews

There are no reviews yet.

Only logged in customers who have purchased this product may leave a review.

Title

Go to Top