Published On: 17/01/20229.7 min read

Nu o să vorbesc despre King Kong. Nici despre altă maimuță care a scris istorie și pe care toată lumea o cunoaște. În schimb, povestea maimuței este despre un personaj în care fiecare din noi se regăsește.

Povestea maimuței începe în cea mai mare grădină zoologică din lume. Iar pentru a descrie puțin grădina zoologică în care regăsim maimuța, am nevoie de ajutorul tău.

Imaginează-ți că grădina asta zoologică e atât de mare încât o poți vedea imediat după ce te dai jos din pat. În timp ce te plimbi prin casă, chiar dacă uneori poate că nu o poți observa pe geam, tu știi că grădina zoologică în care se află maimuța este în apropiere. Grădina zoologică e atât de mare încât am putea spune că acaparează tot globul pământesc.

Însă, în grădina asta zoologică, se află doar o singură maimuță. Nu există alte specii și nici alte maimuțe. O singură maimuță, dintr-o singură specie. Este, cu adevărat, o maimuță specială. În fiecare zi o vizitează zeci, chiar sute de oameni. Însă sunt zile în care e vizitată doar de câțiva oameni, iar rareori nu o vizitează nimeni.

Într-o zi, te duci să vizitezi maimuța și, imediat cum o observi, te apropii de gratiile cuștii ei. Te uiți la ea pentru câteva secunde, iar apoi scoți limba la ea pentru a-i atrage atenția. Dintr-o dată, vezi maimuța că începe să se agite și asta te face să te strâmbi și mai mult la ea. Și cu cât te strâmbi mai mult, cu atât maimuța se agită mai mult. Pentru tine e un joc amuzat. De fapt, oamenii care sunt în jurul tău se amuză atât de tare de interacțiunea ta cu maimuța încât încep și ei să se strâmbe la maimuță.

De îndată ce maimuța observă că din ce în ce mai mulți oameni se strâmbă la ea, începe să se agite și mai mult. Se bate cu pumnii în piept, zbiară, și aruncă cu orice lucru care-i vine la îndemână. Maimuța-i plină de furie și se agită atât de mult încât ajunge să se rănească singură.

Lovită fiind, maimuța nu mai schițează nimic și se refugiază într-un colț îndepărtat al cuștii.

Văzând că strâmbăturile tale nu mai fac maimuța să reacționeze, te uiți în cușcă să vezi dacă mai sunt alte maimuțe la care se te strâmbi. Realizezi destul de repede că era o singură maimuță, așa că pleci și îți vezi de treaba ta pentru restul zilei.

Ziua următoare lucrurile se repetă la fel, doar că cu alți oameni. Oamenii vin în fiecare zi să viziteze maimuța, se strâmbă la ea, maimuța se agită, se înfurie, zbiară, ca într-un final să ajungă să se lovească și să se refugieze în același colț.

De fapt, maimuța nu vede oamenii care se strâmbă la ea.

Având în vedere că maimuța era singura din grădina zoologică și că era specială, și cușca în care se afla maimuța era specială.

Pentru oameni, nu exista nicio diferență. Oamenii vedeau gratiile și în interior maimuța. Însă, ceea ce nimeni nu știa era că între gratii și maimuță exista un perete din sticlă, foarte dur și foarte inteligent. În timp ce oamenii vedeau gratiile și maimuța, maimuța vedea diverse lucruri care se afișau pe peretele de sticlă inteligent, în funcție de oamenii care vizitau maimuța.

Dacă era un singur om, dintr-o dată maimuța vedea o altă maimuță care ținea 3 banane în ambele mâini. Dacă omul începea să se strâmbe, maimuța din cușcă vedea o maimuță care începea să mănânce banane și astfel începea să se înfurie. Și cu cât mai mulți oameni apăreau și se strâmbau, cu atât maimuța din cușcă vedea mai multe maimuțe care mâncau banane.

Povestea maimuței se termină aici.

Însă povestea ta continuă.

Pentru o secundă, gândește-te că tu ești maimuța din cușcă și încearcă să înțelegi de ce reacționezi agresiv de fiecare dată când cineva vine și se strâmbă la tine.

Oamenii cu care interacționezi nu îți vor răul

În fiecare zi, avem momente în care reacționăm ciudat (cu intensitate mai mare sau mai mică) la ceva ce cineva a zis sau a făcut.

Dacă cineva face o glumă proastă, strâmbi din nas și îți zici în gând că e idiot. Dacă cineva promite că te ajută însă apoi te ignoră, te înfurii și emoția dezamăgirii devine principala emoție pe care o simți. Dacă cineva îți lovește mașina, îl înjuri și poate chiar îi altoiești una.

Însă de ce?

De ce trebuie ca starea ta de spirit să depindă de lucrurile care ți se întâmplă?

Mai important de atât, de ce trebuie ca starea ta de spirit să depindă de lucrurile pe care tu crezi că ceilalți le fac?

Fiecare din exemplele anterioare sunt o presupunere și nimic mai mult.

Dacă cineva face o glumă proastă, presupui că gluma respectivă e proastă. Și faci asta pentru că felul în care ți-a fost gluma spusă nu a fost conform glumelor care sunt pe gustul tău.

Dacă cineva nu se ține de promisiune, presupui că persoana respectivă este nesimțită. Și faci asta pentru că îți este dificil să admiți că nu știi cu adevărat ce s-a întâmplat în viața celeilalte persoane.

Dacă cineva îți lovește mașina, presupui că persoana respectivă este incompetentă și te înfurii imediat. Și faci asta pentru că nu știi ce s-a întâmplat în viața celeilalte persoane și de ce nu a mai fost atentă la drum.

Însă mult mai important de atât, chiar dacă gluma a fost proastă, persoana nu s-a ținut de promisiune, și cineva ți-a lovit mașina… Ei bine, și ce?

Dacă gluma a fost proastă, treci peste. Dacă cineva nu s-a ținut de promisiune, caută alte persoane cu care să îți petreci timpul. Dacă cineva ți-a lovit mașina, repar-o.

Însă faptul că lași lucrurile din afara ta să aibă control asupra felului în care te simți n-o să te ajute. De fapt, o să rămâi blocat în niște emoții și sentimente negative care te vor face să trăiești doar asta.

Te regăsești în povestea maimuței? Reacționezi emoțional la lucruri pe care le vezi, fără să înțelegi raționamentul emoțiilor respective?

Imaginează-ți cum ar fi ca de fiecare dată când dai de un idiot în trafic care merge haotic să te agiți și să te înfurii atât de tare încât să fii stresat tot timpul. Sau imaginează-ți cum ar fi ca de fiecare dată când dai de un idiot în trafic să zâmbești și să îți spui că e momentul să schimbi orașul pentru că orașul actual a început să fie prea aglomerat.

Din moment ce ești precum protagonistul din povestea maimuței și reacționezi la orice vine către tine, o să îți trăiești viața doar pe baza acestor lucruri.

Niciun om nu ar trebui să aibă privilegiul ăsta

Niciun om din viața ta (cu atât mai mult oameni pe care nu îi cunoști) nu ar trebui să aibă privilegiul de a-ți influența starea de spirit.

Fericirea ta nu ar trebui să depindă de nimeni. De absolut nimeni.

De obicei, sunt o fire calmă, însă am momente spontane de impulsivitate, când mă agit ca nebunul la niște chestii mărunte. Așa că mi-am analizat viața și am încercat să observ care-i un lucru care îmi influențează starea de spirit și asupra căruia am control.

Nu am probleme cu mașinile și traficul, cu toate că nu-mi place aglomerația.

Începând cu anul 2022, am decis să renunț la orice formă de cadou. Ajunsesem într-un punct în care schimbam cadouri haotic cu oamenii din jurul meu și primeam sau ofeream cadouri pentru cele mai mărunte lucruri. Și în timp ce poate fi plăcut să primești cadouri, nu de fiecare dată primești cadouri cu care rezonezi. Același lucru este valabil și pentru cadourile pe care le oferi – s-ar putea ca persoana cealaltă să nu se bucure de cadoul primit.

Așa că am luat decizia de a renunța (aproape) definitiv la cadouri și am oprit modalitatea prin care cadourile îmi influențează starea de spirit.

Recent, am făcut o excepție și am ajuns să fac excepția abia după ce o persoană mi-a făcut 3 recomandări foarte valoroase pentru mine și am decis să cumpăr o cutie de bomboane și să o fac cadou. Însă asta-i foarte mărunt în comparație cu gesturile pe care le făceam înainte.

Revenind, consider că starea mea de spirit nu ar trebui să fie influențată de nimeni. Consider că ar trebui să fiu capabil să aleg când să mă bucur de ceva sau când să fiu trist.

Gândește-te la asta și încearcă să înțelegi puterea pe care o au ceilalți asupra ta. Realizează că le dai voie oamenilor pe care nu-i cunoști să-ți schimbe starea de spirit. Asta e ce îți dorești?

Cauti modalitati practice prin care sa iti depasesti obstacolele?

Alege o unealtă

♥ Mă numesc David Mitran

Scriu din 2009, iar pe blogul acesta public articole din 2012, având aproape 500 de articole publicate. În 2016 am scris prima carte, iar în 2021 am făcut publice pentru prima dată uneltele create. Lucrez cu oamenii și companiile și mă implic acolo unde sunt prezente obstacole, dezvoltând instrumente și unelte cu care oamenii și companiile să depășească obstacolele de care au parte. Citește mai multe despre mine accesând pagina „Despre”. Urmărește-mă pe instagram @davidtheoptimist.

Hai să ne cunoaștem

Ți-am pregătit o serie de emailuri în care îți vorbesc despre copilărie, educație și familie, despre sport și sănătate, despre ce am scris și cum am ajuns să scriu, despre marketing, business, public speaking și alte câteva subiecte. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos.

Prenume(Required)
Email
Politică

Fără spam. Îți promit.