Published On: 15/08/20215.5 min read

Tot ce îți amintești din trecutul tău nu este ceea ce s-a întâmplat în trecut, ci modul în care îți amintești ce s-a întâmplat în trecut. Când te gândești la asta, poate părea că tot ce știi e o minciună.

Ei bine, nu chiar totul. Știi cine sunt părinții tăi. Știi ce lucruri îți place să faci. Și, în cazul în care ai un câine, știi că ultima dată când i-ai dat câinelui tău niște broccoli, a lătrat la tine. Sau poate că nu…

Amintirile noastre sunt atât de fragile încât cu cât îmbătrânim mai mult, cu atât ne este mai greu să ne amintim totul. Deși este posibil să îți amintești ce ai mâncat în această dimineață, cu siguranță nu îți vei aminti ce ai mâncat în urmă cu două săptămâni la micul dejun. Îl vei aminti doar dacă, în timp ce mâncai, s-a întâmplat ceva neașteptat.

Și este absolut normal. E bine dacă nu-ți amintești fiecare detaliu din viața ta – oricum nu ai nevoie de majoritatea detaliilor vieții tale. Cui îi pasă dacă în urmă cu 10 ani purtai o cămașă albastră sau roșie? Nimănui.

Dar, în același timp, nu ne place să nu știm ceva. În cazul în care ar trebui să ne amintim ceva ce nu ne amintim, vom face tot posibilul pentru a ne asigura că ne amintim. Dar cum îți vei aminti ceva ce nu-ți poți aminti cu adevărat? Mințind despre asta.

Imaginează-ți că te cerți cu un prieten și, două luni mai târziu, prietenul tău decide că vrea să vorbească despre asta. Dintr-o dată, ar trebui să-ți amintești de ce ai țipat la prietenul tău. În majoritatea cazurilor, nu îți vei aminti. Va trebui să te gândești foarte bine și să te concentrezi pentru a îți aminti ceva relevant pentru motivul pentru care ai țipat și apoi …

Vei minți. Vei spune o minciună.

Dar nu vei spune o minciună pentru că vrei să-l minți pe prietenul tău. Doar că vei fi pus în situația în care va trebui să știi ceea ce nu se poate știi, astfel că va trebui să vii cu ceva care crezi că este adevărat, dar în realitate nu s-a întâmplat cu adevărat. Așadar, vei spune o minciună.

Când îți dai seama de situație, poți fie să râzi, fie să plângi

Imaginează-ți că ești cu 5 ani mai tânăr decât acum.

Ai această prietenă, să o numim Gabriela, care întârzie întotdeauna și oricât ai încerca să-i explici Gabrielei că ai vrea ca ea să ajungă la timp, întotdeauna întârzie.

Cu cât îi explici mai mult, cu atât devii mai frustrat. Odată, Gabriela întârzie două ore și începi să țipi la ea, spunându-i că nu este o prietenă bună deloc.

Să revenim rapid în momentul prezent. Pentru o secundă îți amintești de Gabriela și simți că îți este dor de ea. Dar apoi un sentiment negativ de ură iese la suprafață pentru că îți amintești cum întârziase de fiecare dată.

Totul aici pare clar, nu? Sunt sigur că ai avut cel puțin un prieten în viața ta care te-a înnebunit cu ceva ce a făcut. Și sunt sigur că cu cel puțin unul dintre acești prieteni ai încetat să vorbești.

Acum, dacă începi să îți amintești motivul pentru care ai încetat să mai fiți prieteni, crezi că îți poți aminti fiecare detaliu? Mai mult, crezi că ceea ce îți vei aminti va fi ceea ce s-a întâmplat cu adevărat sau vei inventa detaliile pentru că este dificil de recunoscut că nu îți amintești cu adevărat mare lucru?

Dar există ceva și mai important în mijlocul acestui haos.

În toți acești ani care au trecut, probabil că ți-ai amintit evenimentul și de fiecare dată când ți-ai adus aminte, ai parcurs din nou toate detaliile, doar pentru a te asigura că ești sigur de ceea ce s-a întâmplat. Dar de fiecare dată când îți amintești ceva, de fapt îl rescrii.

Nu este niciodată la fel. Niciodată.

Întotdeauna vei schimba câteva detalii despre povestea ta și nu o faci în mod conștient. Este absolut normal să schimbi detaliile poveștii, deoarece povestea nu este spusă de aceeași persoană care ai fost acum 5 ani, ci de cine ești astăzi.

Prin urmare, ajungi într-un loc în care crezi tot ceea ce spui, chiar dacă ceea ce spui nu s-a întâmplat cu adevărat.

Dintr-o altă perspectivă, ești supărat astăzi în legătură cu ceva ce crezi că s-a întâmplat în urmă cu 5 ani, care de fapt nu s-a întâmplat așa cum îți amintești. Toată furia și nebunia ta sunt alimentate de ceva care nu este real. Fiecare sentiment negativ pe care îl ai nu e altceva decât o iluzie legată de poveștile pe care ți le spui.

Când îți dai seama, poți fie să râzi de asta, fie să începi să plângi. Mai mult decât atât, conștientizarea iluziei pe care ți-ai creat-o în jurul tău este ceva care ar trebui să te elibereze. Când în sfârșit înțelegi că toate emoțiile negative pe care le experimentezi sunt conectate la un trecut care nu există, ajungi în cele din urmă să fii liber.

Totul este o minciună, cu excepția acestui lucru

În tot acest haos, există ceva care reprezintă adevărul și acesta este momentul prezent.

Momentul prezent este clar, adevărat, sincer, onest și este singurul lucru real din viața ta. Ceea ce se întâmplă chiar acum, în acest moment, este singurul lucru în care ar trebui să ai încredere. Orice altceva este ceva de care ar trebui să stai departe.

Atâta timp cât rămâi conectat la momentul prezent și îți păstrezi distanța de orice altceva, vei trăi în momentul prezent, în care tot ceea ce este negativ din trecut nu are sens.

Cauti modalitati practice prin care sa iti depasesti obstacolele?

Alege o unealtă

♥ Mă numesc David Mitran

Scriu din 2009, iar pe blogul acesta public articole din 2012, având aproape 500 de articole publicate. În 2016 am scris prima carte, iar în 2021 am făcut publice pentru prima dată uneltele create. Lucrez cu oamenii și companiile și mă implic acolo unde sunt prezente obstacole, dezvoltând instrumente și unelte cu care oamenii și companiile să depășească obstacolele de care au parte. Citește mai multe despre mine accesând pagina „Despre”. Urmărește-mă pe instagram @davidtheoptimist.

Hai să ne cunoaștem

Ținem legătura pe e-mail. Completază formularul.

Prenume(Required)
Email
Politică

Fără spam. Îți promit.