Published On: 21/09/202010 min read

A învăța cum să câștigi un argument poate fi dificil și necesită multă practică. Când înveți cum să comunici mai bine, cel mai probabil o faci pentru că înțelegi în sfârșit că aceasta este o altă abilitate care are un impact direct asupra calității vieții tale.

Îți poți seta să înveți cum să comunici mai bine din diferite motive. Uite câteva:

  • Vrei un salariu mai bun la locul de muncă;
  • Îți convingi grupul de prieteni să călătorească într-un anumit oraș;
  • Ai relații mai bune cu cei din jur.

Oricare ar fi motivele tale, în cele din urmă procesul de comunicare poate fi rezumat la cum să câștigi un argument. Desigur, nu este întotdeauna vorba despre asta, dar în majoritatea cazurilor, încerci să convingi pe cineva de ceva.

După cum am spus, poate că încerci să-ți convingi șeful că meriți un salariu mai bun. Sau poate încerci să convingi un prieten că, dacă vrea să se maturizeze și să învețe cum să ia decizii pe cont propriu, este mai bine să nu ceară ajutor.

Acestea fiind spuse, uite 7 idei despre cum să comunici mai bine astfel încât să câștigi un argument.

  • Încearcă să-i tratezi pe toți ca pe un prieten
  • Asigură-te că asculți, astfel încât să poți înțelege
  • Faptele sunt o parte importantă a unui argument
  • Detașează-te emoțional pentru a putea înțelege situația
  • Fii cât se poate de specific
  • Asigură-te că știi unde ești și unde vrei să ajungi
  • Creează un mediu prietenos care încurajează comunicarea onestă

1. Încearcă să-i tratezi pe toți ca pe un prieten

Cu siguranță, nu toată lumea îți este prieten și este imposibil să ai doar prieteni. Dar ar trebui să depui efortul să-l vezi pe cel cu care vorbești ca prieten. Cel puțin câteva minute (în timpul conversației).

Un mod de a face acest lucru este să-ți imaginezi că vorbești cu cineva care îți este prieten. Sau poate cu cineva care face parte din familia ta. În acest fel, șansele de a avea sentimente negative față de acea persoană sunt mici.

Scopul aici nu este de fapt să-ți faci prieteni (chiar dacă ar fi minunat). Dar poate vorbești cu cineva cu care nu rezonezi și nu ai chef să ai acea persoană în viața ta. În același timp, nu înseamnă că trebuie să urăști acea persoană.

Mai mult decât atât, dacă te afli într-o situație în care trebuie să convingi, pe cineva care nu te place, de ceva important pentru tine, vei avea mai multe șanse să faci acest lucru dacă acea persoană crede că ești prietenos. Din nou, nu este vorba de a deveni prieteni – ci de a-i lăsa să creadă că poți fi considerat prieten.

Dacă transmiți sentimente negative și îi faci să simtă că ai ceva împotriva lor, câștigarea unui argument va fi, în cele mai multe situații, imposibilă.

Prin urmare, încearcă să-i tratezi pe toți ca pe un prieten. Acesta este primul pas în a învăța cum să câștigi un argument comunicând mai bine.

2. Asigură-te că asculți, astfel încât să poți înțelege

Ca să câștigi un argument, trebuie să te detașezi pentru moment de ce îți dorești. A câștiga un argument este despre modul în care poți oferi sentimentul de confort persoanei cu care vorbești, astfel încât să îți poată împărtăși informații semnificative și intime.

Dar dacă nu o asculți, nu o vei putea auzi. Ascultarea reprezintă o parte importantă despre cum să comunici mai bine.

Majoritatea oamenilor doar aud ceea ce spune cealaltă persoană, deoarece majoritatea oamenilor vor să câștige argumentul. Secretul este că nu trebuie să câștigi vreodată un argument dacă știi cum să câștigi persoana.

Am întâlnit mulți oameni care pot vorbi ore în șir despre ceva doar ca să poată determina cealaltă persoană să spună „DA”. Dar asta este o iluzie. Nu este niciodată despre tine sau despre ce vrei tu. Este întotdeauna despre persoana din fața ta.

Dacă vrei ca celelalte persoane să îți spună „DA”, există doar unul din următoarele trei tipuri de „DA” care ar trebui să te intereseze:

  • De confirmare: atunci când oamenii spun „DA” doar pentru a arăta că sunt de acord;
  • Contrafăcut: atunci când oamenii spun „DA”, dar o fac doar pentru a putea scăpa de tine;
  • Cu angajament: atunci când oamenii spun „DA” și imediat după decid că vor face ceva ca urmare a ceea ce le-ai împărtășit.

Al treilea este cel pe care îl cauți și nu îl vei obține fără să asculți.

3. Faptele sunt o parte importantă a argumentului

Când vine vorba de conversații dificile, este crucial să înveți cum să comunici mai bine.

Imaginează-ți că te afli într-o situație în care unul dintre cei mai buni prieteni nu își mai respectă promisiunile. Într-o astfel de situație, cel mai rău lucru pe care l-ai putea face este să îi spui că a uitat cum să fie prieten sau ceva asemănător.

Dacă faci asta, s-ar putea să ajungi să nu ai prieteni și cred că nu ăsta este rezultatul pe care îl cauți.

În loc să spui că persoana respectivă nu îți mai este prieten, ar trebui să menționezi problema reală, cu cât mai multe detalii posibil.

De exemplu, dacă prietenul tău nu își respectă promisiunile, fă o listă cu toate momentele când a promis ceva și nu și-a ținut cuvântul. După aceea, prezintă lista într-un mod cât mai prietenos posibil. Amintește-ți primul punct al articolului. Dacă vrei să câștigi un argument, trebuie să tratezi cealaltă persoană ca pe un prieten.

Nu te enerva și ține-ți mintea concentrată pe încercarea de a îți ajuta prietenul să înțeleagă care este problema. La urma urmei, este posibil ca nici măcar să nu fie conștient că a făcut ceva care te-a deranjat.

4. Detașează-te emoțional pentru a putea înțelege situația

Înțelegerea lumii așa cum este ea necesită multă detașare de sine.

Dacă vrei să înțelegi lumea, trebuie să te îndrepți către o direcție în care nu există bun sau rău, frumos sau urât, sus sau jos, stânga sau dreapta. O direcție în care îți forțezi creierul să accepte lucrurile așa cum sunt, nu așa cum vrei să fie. O direcție în care nu mai judeci lucrurile.

Când te lași influențat de emoții, decizi că vrei să vezi lumea altfel decât este. Nu va face lumea mai bună sau mai rea, deoarece decizia ta nu este bună sau rea. Pur și simplu o va face diferită.

Când înveți cum să comunici mai bine, este important să vezi lumea în formatul său brut. În caz contrar, dacă privești lumea în timp ce ești afectat de emoții, nu vei putea înțelege realitatea celui cu care vorbești. Prin urmare, nu vei putea înțelege cu adevărat acea persoană.

5. Fii cât se poate de specific

A învăța cum să câștigi un argument comuncând mai bine are mult de-a face cu cât de specific ești atunci când îți împărtășești gândurile.

De exemplu, în loc să spui „Hai să ne întâlnim mâine, să bem o cafea”, ai putea spune „Aș vrea să mă văd mâine cu tine, să povestim despre ce ai mai făcut în ultimul an. Vrei să ne întâlnim la ora 14:00 la Cafenea pentru o oră?’

Primul exemplu nu este la fel de specific ca al doilea, dar ce îi lipsește?

În primul rând, când spun „Aș vrea să mă văd mâine cu tine”, clarific că vom fi doar noi doi și nimeni altcineva. Când spun „să ne întâlnim mâine”, cumva las deschisă ideea unei a treia persoane, chiar dacă nu e clar că o să apară o a treia persoană.

În al doilea rând, în primul exemplu nu este menționată ora și locul. De asemenea, în cel de-al doilea exemplu, spun și pentru cât timp cred că va dura întâlnirea.

Când ești specific, cel mai important lucru care se întâmplă este următorul: te asiguri că atât tu cât și persoana cu care vorbești sunteți pe aceeași lungime de undă. Cu cât oferi mai multe detalii cu privire la solicitarea ta, cu atât o vei ajuta pe cealaltă persoană să îți înțeleagă solicitarea.

Când vine vorba de negocieri, este crucial să poți spune în mod specific ceea ce soliciți. În caz contrar, vei oferi celeilalte persoane posibilitatea de a îți oferi ceea ce ea consideră că îți este potrivit, nu ce ai nevoie.

Pentru a te asigura că înveți cum să comunici mai bine și să devii mai specific, fă o căutare pe Google pentru 5W1H: where, when, what, why, who, how și citește mai multe despre asta. Și citește articolul Devino mai inteligent în fiecare zi fiind specific.

6. Asigură-te că știi unde ești și unde vrei să ajungi

Construind pe punctul anterior, 5W1H te poate ajuta să definești unde ești și unde vrei să ajungi. Folosește-le pentru a înțelege corect poziția ta actuală în raport cu persoana cu care vorbești.

Când înveți să câștigi un argument, este foarte important să știi unde vrei să fii. La urma urmei, care este motivul din spatele ideilor pe care le împărtășești? Care este argumentul pe care vrei să-l câștigi?

Dar înainte de asta, trebuie să știi unde ești. Nu este la fel de important ca unde vrei să ajungi, deoarece poți ajunge undeva doar știind unde vrei să ajungi. Dar atunci când știi și de unde pleci, îți va fi mai ușor, deoarece crearea unui plan pentru atingerea unui obiectiv este mai ușoară când cunoști ambii factori ai ecuației.

7. Creează un mediu prietenos care încurajează comunicarea onestă

După cum am menționat anterior, dacă știi cum să câștigi o persoană, nu va mai trebui să câștigi niciodată un argument.

Dar a câștiga pe cineva este greu și necesită timp. Pentru a face acest lucru, va trebui să construiești încredere, să te asiguri că înțelegi acea persoană și să îi oferi cel puțin trei dintre următoarele:

  • Statut: cel mai semnificativ factor determinant al longevității și sănătății umane;
  • Certitudine: atunci când este prezentă o certitudine suficientă, creierul nostru simte tiparele, prezice cu succes pașii următori și funcționează mult mai eficient;
  • Autonomie: atunci când ne simțim mai autonomi, suntem mult mai rezistenți la stres;
  • Familiaritate: capacitatea de a simți încredere și empatie față de ceilalți este determinată de faptul dacă sunt percepuți ca făcând parte din același grup social;
  • Corectitudine: percepția nedreptății creează un mediu în care încrederea și colaborarea nu pot înflori.

Pentru a face acest lucru, trebuie să creezi un mediu prietenos în care să fie încurajată comunicarea onestă. Când doi oameni au o relație cinstită și curată, cele cinci lucruri menționate mai sus au mai multe șanse să fie prezente.

Cauti modalitati practice prin care sa iti depasesti obstacolele?

♥ Mă numesc David Mitran

Scriu din 2009, iar pe blogul acesta public articole din 2012, având aproape 500 de articole publicate. În 2016 am scris prima carte, iar în 2021 am făcut publice pentru prima dată uneltele create. Lucrez cu oamenii și companiile și mă implic acolo unde sunt prezente obstacole, dezvoltând instrumente și unelte cu care oamenii și companiile să depășească obstacolele de care au parte. Citește mai multe despre mine accesând pagina „Despre”. Urmărește-mă pe instagram @davidtheoptimist.

Hai să ne cunoaștem

Ți-am pregătit o serie de emailuri în care îți vorbesc despre copilărie, educație și familie, despre sport și sănătate, despre ce am scris și cum am ajuns să scriu, despre marketing, business, public speaking și alte câteva subiecte. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos.

Prenume(Required)
Email
Politică

Fără spam. Îți promit.