O scurtă poveste despre oameni și BUTTS – Biped Universal Time Tracking System
Ilustrație realizată de Addell (@art.by.addell)
De îndată ce s-a trezit, s-a uitat la ceas și a văzut că era ora 8:34. Și a încercat să adoarmă din nou fără să-și dea seama că a întârziat de fapt la muncă.
Dar nu au trecut nici 5 minute și a sărit din pat imediat ce și-a dat seama că a întârziat. S-a îmbrăcat cât de repede a putut și a ieșit pe ușă.
A luat un taxi, a ajuns în fața clădirii, a plătit 50 de lei (când, de fapt, ar fi trebuit să plătească doar 35) și s-a grăbit să intre în clădirea în care lucra.
După ce a folosit inconștient dispozitivul de urmărire BUTTS de la intrare, a intrat în clădire și s-a întâlnit acolo cu unul dintre colegii săi.
„Woah, ai luat în cele din urmă decizia de a te alătura companiei?”, spuse George.
„Ce?”, întrebă Matei nedumerit.
George îl privi, zâmbi, apoi se uită la intrarea clădirii unde lucrau amândoi. Matei se opri o secundă, se uită la George, apoi se uită înapoi la intrarea clădirii. Și își dădu seama că, după doi ani și jumătate, a făcut în cele din urmă ceea ce așteptau toți colegii săi de la el: intrase în companie.
„În sfârșit fac parte din familie!” a spus Matei, încercând să pară entuziast. Și apoi plecă repede la birou.
Se simțea atât furios, cât și confuz și nu știa cum să exprime cele două emoții sau dacă trebuia să facă ceva cu ele. Nu a vrut niciodată să se alăture corporațiilor, deși a lucrat pentru corporații de aproximativ trei ani. De fapt, ura corporațiile și era aici doar pentru că acum aproximativ trei ani, când a decis să fie angajat, avea nevoie de bani.
Visul lui Matei era să călătorească și să vadă cel puțin 50 de țări până la vârsta de 50 de ani. Având în vedere că avea 32 de ani, mai avea timp să călătorească și să-și împlinească visul. Dar acea decizie luată inconștient avea să-i restrângă viața atât de mult timp.
BUTTS (Biped Universal Time Tracking System) era o tehnologie care a fost implementată cu mult timp în urmă, o tehnologie care era prezentă în marea majoritate a corporațiilor. Fusese comercializat ca o soluție revoluționară – o alternativă la sistemul tradițional de tracking.
În urma studiilor din 2076, cu mult înainte de nașterea lui Matei, a fost dezvoltată o nouă tehnologie care putea identifica cu ușurință oamenii prin saliva lor. În prezent, în anul 2153, corporațiile folosesc această tehnologie pentru urmărirea angajaților. Tehnologia identifica fiecare angajat pe baza ADN-ului din salivă și înregistrează ora la care angajații veneau la birou în fiecare dimineață. La sfârșitul anului, angajații primeau bonusuri și erau recompensați.
BUTTS era un sistem simplu. Imaginează-ți două sfere simetrice, fiecare de mărimea unei mingi de fotbal. Primul lucru pe care un angajat trebuia să-l facă pentru trackingul zilnic era să-și pună fruntea între cele două sfere. De îndată ce era confirmat că fruntea i-a fost bine poziționată, trebuia să-și împingă bărbia în față și să pună limba în deschizătură.
Era un proces care dura 5-10 secunde, iar angajații erau nemulțumiți. Dar, pe măsură ce trecea timpul, au devenit din ce în ce mai confortabili cu acest sistem de tracking.
Partea bună a sistemului BUTTS a fost opțiunea de utilizare a acestuia. Nimeni nu a fost obligat să-l folosească, dar dintr-un anumit moment, având în vedere beneficiile pe care le aveau, unii angajați au început să-l folosească.
În majoritatea cazurilor, sistemul de urmărire a fost folosit de persoanele cu vârsta peste 40 de ani, care au crezut că este timpul să se concentreze asupra familiei și să crească un copil. Astfel, beneficiile sistemului de urmărire BUTTS păreau a fi ideale pentru cei care au ales să aibă o viață simplă, să lucreze de la 9 la 5 pentru o singură companie și să crească un copil.
Dar au existat câteva aspecte mai puțin plăcute.
Din momentul în care începeai să îl folosești, compania pentru care lucrai începea să te supravegheze. Te puteau urmări prin satelit și știau unde te duci, cât timp petreci acolo, și ce activități ai.
Mai mult, având în vedere că întregul sistem de urmărire BUTTS s-a bazat pe analiza salivei fiecărei persoane, corporațiile știau ce ai mâncat și unde ai mâncat. Acest lucru ajuta companiile să le ofere angajaților mâncarea lor preferată la birou, astfel încât să părăsească clădirea companiei cât mai puțin.
Din moment ce acum era o tehnologie mai veche de 50 de ani, BUTTS ajunsese la punctul în care corporațiile foloseau acest sistem de urmărire pentru a opri angajații să schimbe locul de muncă.
Nu mă înțelege greșit. Orice angajat ar putea oricând să renunțe la locul de muncă actual și să aleagă orice altă companie. Dar, din prima zi în care un angajat lua decizia de a utiliza sistemul de tracking, compania injecta în saliva sa o substanță care avea două roluri.
Primul rol al substanței era de a-l face pe angajat să se simtă energic și muncitor. Era un fel de drog aprobat numai pentru corporații și angajații lor. Al doilea rol era legat de un gust oribil pe care l-ai experimenta dacă ai părăsi compania și ai utiliza sistemul de tracking al alteia.
La scurt timp după ce tehnologia BUTTS a intrat pe piață, corporațiile deja existente la nivel mondial au semnat un fel de contract care obliga fiecare companie să adauge acea substanță la sistemul de tracking. Conținutul substanței fiecărei companii era diferit și își putea dezvălui gustul doar atunci când un angajat își schimba locul de muncă.
Cu cât un angajat petrecea mai mult într-o companie, cu atât substanța era injectată mai mult. Și când un angajat voia să părăsească compania și să utilizeze sistemul de urmărire al altei companii, simțea un gust oribil care îl forța să se întoarcă la vechea companie.
Gustul dispărea după o perioadă de timp egală cu jumătate din timpul petrecut la compania anterioară. Cei care doreau să schimbe locul de muncă, cel mai adesea făceau acest lucru pentru că trebuiau să schimbe orașul sau țara. În caz contrar, erau blocați în aceeași companie pentru zeci de ani.
Matei tocmai făcuse primul pas. Un prim pas care presupunea că își va petrece restul vieții în corporația la care lucra acum. Era adormit când a plecat de acasă, astfel încât, când a ajuns în fața clădirii, a folosit automat sistemul de urmărire, fără să-și dea seama ce face.
Era un fel de automatism pe care l-a creat prin perspectiva altor oameni și de care nu era conștient.
În fiecare zi, Matei vedea sute de oameni care foloseau sistemul BUTTS și fusese printre puținii care au refuzat să facă acest lucru. La corporația în care lucra erau încă 4 persoane care refuzau utilizarea sistemului, dar doar una din cele patru avea mai multă vechime la locul de muncă decât Matei. Restul erau toți juniori, cu vechime de 3-6 luni.
Rareori se întâmpla să lucreze cineva pentru o astfel de companie, înainte de vârsta de 35 de ani, iar cei care luau decizia de a avea un astfel de loc de muncă o făceau pentru beneficiile pe care le aveau. Astfel, după câteva luni toți angajații au început să folosească BUTTS. Matei venise la această companie pentru că fusese recomandat de un prieten și experiența acumulată în diferite proiecte îi era utilă companiei.
De îndată ce a intrat în birou, Matei s-a gândit să demisioneze.
A fost atât de speriat că folosise sistemul de tracking pentru prima dată, încât, dacă făcea același lucru și ziua următoare, avea impresia că urma să o facă pentru tot restul vieții.
„Nu sunt pregătit să renunț la visul meu de a călători. Nu vreau să renunț la asta.” Erau două propoziții pe care Matei le repeta la nesfârșit.
Devenise atât de frustrat într-un timp atât de scurt, încât la 5 minute după ce a ajuns la birou, a avut un atac de panică.
Nu a trecut mult până când managerul lui Matei a intrat în birou și a fost surprins să vadă tot haosul din birou. Matei era unul dintre cei mai ordonați și disciplinați membri ai departamentului din care făcea parte, iar haosul din birou l-a făcut pe manager să-și dea seama că ceva nu era în regulă.
„Observ că te-ai gândit la redecorare.”, spuse managerul.
„Ha ha ha … amuzant!”, a spus Matei încercând să rămână nervos chiar dacă remarca i s-a părut amuzantă.
„Știi că mi-a plăcut biroul tău înainte, dar era prea … liniștit. Acum pare complet unic. Niciun alt birou din această organizație nu este atât de … diferit.”
Matei a început să râdă și i-a explicat managerului ce-l deranja.
„În această dimineață am folosit, pentru prima dată în doi ani și jumătate, sistemul de urmărire BUTTS. Nu sunt pregătit pentru o schimbare atât de importantă.”
„De ce? Ce se întâmplă?”
„Vreau sa călătoresc! Am un vis și vreau să văd cât mai multe țări.”
Managerul l-a calmat pe Matei și i-a spus că poate lua până la trei ani sabatici, în care va primi un salariu lunar și că nu va mai trebui să lucreze deloc. Trei ani în care călătorește în jurul lumii și își îndeplinește visul. Dar pentru fiecare an sabatic pe care îl ia, va trebui să lucreze 10 ani în această companie.
Deodată, Matei s-a liniștit. A început să se gândească la toate locurile pe care le-ar putea vedea în următorii trei ani și la toate experiențele pe care le-ar putea avea.
„Uite, ia restul săptămânii pentru tine și te aștept săptămâna viitoare cu o decizie. Sunt sigur că trebuie să iei o decizie importantă pentru care ai nevoie de timp și liniște sufletească.”
„Mulțumesc!”, spuse Matei în timp ce se vedea deja în alte tări.
Matei nu a putut să spună altceva. I s-a părut un plan destul de bun. Era atât de entuziasmat încât avea să spună „DA” din momentul în care a auzit că își poate lua trei ani de concediu. Nici măcar nu s-a gândit că următorii 30 de ani vor trebui să se întâmple într-un singur loc.
În timp ce Matei a văzut o oportunitate fantastică de a-și îndeplini visul, corporația din care făcea parte a dezvoltat acest plan pentru a reduce procesul de recrutare cât mai mult posibil. A oferit angajaților posibilitatea de a-și îndeplini cele mai mari vise și apoi acei angajați au lucrat pentru companie, de cele mai multe ori, pentru tot restul vieții. A fost un fel de sclavie cu care angajații au fost de acord cu zâmbetul pe buze.
Era miercuri, la prânz, când Matei a plecat acasă pentru a se gândi la decizia importantă pe care trebuia să o ia. Dar pentru el decizia era ca și când ar fi fost luată.
De îndată ce a ajuns acasă, a luat din birou agenda pentru planul său de călătorie, l-a examinat și l-a finalizat. Pe lista lui Matei erau 56 de țări, fiecare cu cel puțin 65 atracții turistice.
Pe scurt, Matei avea să aibă trei ani fantastici.
Era ora 23:00 și Matei credea că ar trebui să doarmă. Dar a fost atât de entuziasmat de schimbarea majoră pe care avea să o facă, încât a continuat să se gândească la următorii trei ani și la experiențele prin care urma să treacă, așa că a adormit la 2:10.
Joi dimineață, s-a trezit speriat. Era speriat că decizia pe care urma să o ia era prea mare. Era pe cale să ia o decizie care să stabilească o traiectorie pentru următorii 33 de ani. Așadar, a redeschis agenda pentru planul său de călătorie și s-a simțit imediat din nou entuziasmat.
Până în săptămâna următoare, când a trebuit să se întoarcă la birou și să vorbească cu managerul, Matei fusese într-un roller coaster emoțional. Avusese emoții precum îndoială, entuziasm, curaj, frică, dar mintea lui era întotdeauna la experiențele pe care le putea avea în cei trei ani.
Luni, în fața clădirii, și-a pus fruntea între cele două sfere simetrice, a dus bărbia înainte și a băgat limba în orificiul aparatului de urmărire. Nu-i mai păsa de BUTTS și credea că visul său nu mai este atât de departe de realitate.
De îndată ce a ajuns în birou, l-a sunat pe manager și i-a spus că vrea să semneze contractul pentru cei trei ani sabatici. Aveau nevoie de câteva zile pentru a pregăti hârtiile, iar în acele zile Matei nu mai trebuia să lucreze.
Chiar și așa, el continuă să vină la birou pentru că vrea să petreacă mai mult timp cu colegii săi.
El le-a spus colegilor săi ce avea să facă și o mare parte dintre ei au considerat că este o idee bună. Au fost câțiva care, în urmă cu mai bine de 15 ani, luaseră aceeași decizie și păreau mulțumiți. Dar au fost câțiva colegi care i-au spus că ar trebui să se gândească mai bine, fără să încerce prea mult să îl convingă.
Matei era prea fericit pentru a ține cont de opiniile colegilor săi. În cele din urmă, urma să călătorească și să-și împlinească visul.
A trecut o săptămână și Matei și-a luat biletul de avion către prima țară de pe listă: Portugalia. A petrecut câteva săptămâni acolo și apoi a plecat în Spania, Franța, Irlanda și așa mai departe până a văzut o mare parte din Europa. Apoi a schimbat continentele și, în cei trei ani, a ajuns să cunoască câteva mii de oameni și și-a făcut câteva zeci de prieteni cu care încă mai ține legătura. Descoperise culturi și tradiții despre care nici nu credea că ar putea exista. Ajunsese în locuri în care mintea și sufletul său fuseseră amuțite și credea că acele locuri pot fi găsite doar în filme.
La sfârșitul celor trei ani, Matei era un alt bărbat. S-a schimbat complet și a înțeles că viața este mai mult decât carieră și bani și că pare ironic că oamenii au nevoie de bani pentru a descoperi că o viață în care să fii fericit are nevoie de simplitate, nu neapărat de bani.
Întorcându-se la muncă, Matei a fost fericit să știe că are un loc în care poate continua să facă ceea ce îi place. În fiecare dimineață își pune fruntea între cele două sfere simetrice și la fiecare pauză de masă are o poveste despre oameni, pe care să o împărtășească colegilor.
Matei părea să fie mulțumit. Dar cu cât timpul trecea mai mult, cu atât părea să fie mai mult într-o cușcă.
Înainte de a-și face visul o realitate, Matei luase o decizie care îi influențase 33 de ani din viață. Această decizie fusese luată de o versiune a lui Matei care trăise într-o cușcă de aproape trei ani și nu simțise neapărat că îl deranjează. Dar aceeași decizie fusese luată și pentru versiunea lui Matei care a călătorit și care a simțit că cușca cu care era obișnuit înainte, era acum din ce în ce mai mică.
Nu știa dacă decizia luată acum câțiva ani a fost o decizie bună sau nu. Tot ce știa era că se simțea din ce în ce mai limitat și, de fiecare dată când își amintea de experiențele din zilele sabatice, cușca din care făcuse parte îi devenea din ce în ce mai puțin potrivită.
♥ Mă numesc David Mitran
Scriu din 2009, iar pe blogul acesta public articole din 2012, având aproape 500 de articole publicate. În 2016 am scris prima carte, iar în 2021 am făcut publice pentru prima dată uneltele create. Lucrez cu oamenii și companiile și mă implic acolo unde sunt prezente obstacole, dezvoltând instrumente și unelte cu care oamenii și companiile să depășească obstacolele de care au parte. Citește mai multe despre mine accesând pagina „Despre”. Urmărește-mă pe instagram @davidtheoptimist.
Hai să ne cunoaștem
Ți-am pregătit o serie de emailuri în care îți vorbesc despre copilărie, educație și familie, despre sport și sănătate, despre ce am scris și cum am ajuns să scriu, despre marketing, business, public speaking și alte câteva subiecte. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos.
Fără spam. Îți promit.