Adesea, atunci când oferim sfaturi sau încercăm să-i ajutăm pe ceilalți, trăim (fără să ne dăm seama) viața persoanei pe care încercăm s-o ajutăm.
De exemplu, sunt mulți părinți care își încurajează copiii să meargă la o anumită facultate, fie pentru că părinții nu au putut să meargă la respectiva facultate sau pentru că aceștia consideră că facultatea respectivă este grozavă pentru copil.
În felul acesta, părinții ajung să trăiască, involuntar, viața copilului lor.
Ca rezultat, copilul nu mai ajunge să facă ce îi place și, în anumite cazuri extreme, face doar ce i se spune și urmează doar o direcție oferită de părinți. Da, controlul părinților este exagerat aici.
Pentru că lucruri precum acesta se întâmplă când ești tânăr, atunci când ajungi să fii adult, vei ajunge să faci același lucru cu copiii tăi. Poate chiar și cu prietenii tăi. Astfel, se întâmplă adesea ca atunci când un prieten nu este într-o situație prea bună, să vrei să fii alături de el și să-l ghidezi. Însă de cele mai multe ori o faci fără să-ți cunoști prietenul prea bine sau fără să știi cu exactitate care e situația în care se află.
Iar într-un final, tot implicându-ne în viețile celorlalți, ajungem să trăim viețile altora fără a avea grijă de propria viață.
Dezavantajul principal în a încerca să-i ajuți pe ceilalți
Cu cât te implici mai mult în viețile celorlalți, cu atât ești mai puțin atent la ce se întâmplă în viața ta.
Dacă un prieten îți spune că vrea să slăbească, atunci îi vei oferi tot felul de metode și soluții, și vei depune efortul de a-ți ajuta prietenul să slăbească. Și chiar vei fi concentrat pe a-ți ajuta prietenul dacă prietenul este o persoană importantă în viața ta.
Este cu adevărat fantastic că vrei să ajuți pe cineva. Însă două lucruri neplăcute se pot întâmpla:
1) Dacă investești prea mult efort, vei ajunge să fii implicat emoțional. Atunci când lucrurile pe care le sugerezi prietenului tău nu au prea multe rezultate sau când prietenul tău nu vrea să îți pună în practică sugestiile, vei ajunge să ai o frustrare.
2) Pentru că investești atât de mult efort către o direcție care nu are legătură cu bunăstarea ta, nu vei vedea rezultate specifice sau îmbunătățiri în viața ta. Mai mult de atât, nu vei mai avea energia să investești în lucrurile pe care vrei să le schimbi la tine.
Acestea fiind spuse, ar trebui să nu ajungi în punctul în care ești frustrat pentru că ajutorul tău nu este luat în considerare sau nu oferă niciun rezultat.
De ce alegem să ne implicăm în viețile celorlalți mai mult decât în ale noastre?
Pentru că e mai ușor.
E mai ușor să oferi sfaturi cuiva și acea persoană să își asume toată responsabilitatea efortului de a pune în practică sfaturile tale, astfel încât să aibă rezultate.
Altfel, dacă trebuie să depui tu efortul, s-ar putea să realizezi că efortul respectiv este prea mare și că ar însemna să părăsești zona de confort, să te adaptezi la un nou obicei, să îți schimbi gândirea, și multe altele. Toate acestea sunt lucruri cu care oamenii nu sunt obișnuiți – nu vrem să ieșim din zona de confort și să experimentăm lucruri noi.
O altă idee ar fi că atunci când decidem să-i ajutăm pe ceilalți, probabil că ne gândim că o să fie totul benefic. Însă nu va fi benefic pentru noi.
Indiferent de cât de mult vrei să îi ajuți pe ceilalți și cât de multă satisfacție vei avea când vei vedea îmbunătățirile în viețile celorlalți, în cele din urmă vei ajunge într-un punct în care vei avea nevoie de aceleași lucruri. Acela va fi momentul în care va trebui să te zbați și să te asiguri și faci schimbările de care ai nevoie.
Când va apărea momentul să faci o schimbare pentru tine, probabil vei considera că, pentru că ai atât de mulți prieteni apropiați, aceștia ar trebui să fie alături de tine. Însă s-ar putea să nu se întâmple pentru că nimeni nu e obligat să facă nimic pentru tine, indiferent de cât de multe ai făcut tu pentru ei.
Ce poți face?
Cel mai bun lucru pe care îl poți face atunci când vine vorba de a te implica în viețile celorlalți are foarte mare legătură cu așteptările tale.
Este fantastic că vrei să te implici în viețile altora, însă în momentul în care te-ai decis că vrei să oferi sfaturi și soluții în mod regulat este un moment care generează așteptări cu privire la persoana pe care încerci să o ajuți.
De exemplu, s-ar putea să îi spui unui prieten să-și dea demisia și să înceapă un business pentru că tu consideri că prietenul tău este foarte bun la ceva, iar acel ceva va ajuta comunitatea locală să crească (lucru care-i important pentru tine). Atunci când oferi ajutor către respectiva direcție (sau orice direcție), îți vei crea așteptări conectate la acea direcție.
Înainte de a ne implica în viețile celorlalți și înainte să încercăm să-i ajutăm pe ceilalți, ar trebui să devenim conștienți de așteptările pe care le avem, în ce direcții sunt aceste așteptări, și ce impact emoțional vor avea așteptările respective, atât pentru noi, cât și pentru persoana pe care o ajutăm.
Mai important de atât, înțelege dacă persoana pe care încerci s-o ajuți are nevoie de ajutorul tău sau nu. Până la urmă, ajutorul nesolicitat produce schimbări nedorite.
♥ Mă numesc David Mitran
Scriu din 2009, iar pe blogul acesta public articole din 2012, având aproape 500 de articole publicate. În 2016 am scris prima carte, iar în 2021 am făcut publice pentru prima dată uneltele create. Lucrez cu oamenii și companiile și mă implic acolo unde sunt prezente obstacole, dezvoltând instrumente și unelte cu care oamenii și companiile să depășească obstacolele de care au parte. Citește mai multe despre mine accesând pagina „Despre”. Urmărește-mă pe instagram @davidtheoptimist.
Hai să ne cunoaștem
Ți-am pregătit o serie de emailuri în care îți vorbesc despre copilărie, educație și familie, despre sport și sănătate, despre ce am scris și cum am ajuns să scriu, despre marketing, business, public speaking și alte câteva subiecte. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos.
Fără spam. Îți promit.