Published On: 09/09/20194.8 min read

Începe să acorzi atenție și oprește-te din tăierea colțurilor!

Ar trebui să oferi atenție experiențelor tale și la cât de multe îți iei din ele.

Îmi tot zic asta în ultima perioadă pentru că în ultimii doi ani am fost în foarte multe experiențe din care ieșeam spontan după un anumit timp.

Pe scurt, nu-mi duceam experiențele la bun sfârșit. Însă ăsta nu a fost cel mai rău lucru pe care-l puteam face.

Uite o reprezentare vizuală a unui proces de învățare ipotetic și a experienței din spatele lui.

Vezi tu, procesul de învățare este foarte clar. Pornim de unde suntem și trecem prin toate punctele importante de învățare până când ajungem la finish. Însă în majoritatea timpului nu facem asta – mai degrabă ne apropiem de punctele importante de învățare însă nu ajungem niciodată la ele.

Și cred că asta-i mai grav decât ce făceam pentru că eu mă opream înainte să ajung la finish, după ce experimentam doar o parte din întregul proces de învățare.

Atunci când tăierea colțurilor se întâmplă (cu alte cuvinte, când nu ajungi la punctele importante de învățare) experiența ta de învățare este distrusă pentru că nu ai acces factorii importanți ai lucrurilor pe care dorești să le înveți.

Însă care-i răul cel mai rău? Să treci printr-o experiență de învățare fără să ajungi la punctele importante de învățare? Sau să ai parte doar de jumătate din întreaga experiență de învățare, dar să ajungi la punctele importante de învățare din respectiva jumătate?

Tăierea colțurilor în lumea modernă

Unul din motivele pentru care ajungem la tăierea colțurilor (și probabil cel mai important) are legătură cu volumul mare de informație cu care suntem bombardați.

De exemplu, să spunem că vrei să înveți să vorbești în public și să poți să comunici cu claritate un mesaj, în fața a sute de oameni.

În timp ce înveți să faci asta, poate că descoperi o carte care atinge același subiect pe care începusei să-l studiezi. Și poți spune că experiența de învățare este aceeași. Însă, dacă la început învățai despre public speaking într-un mod non-formal, într-o organizație studențească, atunci acea experiență non-formală ajunge să fie influențată și probabil că nu vei mai putea să ajungi la punctele importante de învățare ale acesteia.

Asta nu-i atât de rău pe cât pare.

Mai rău de atât este atunci când încerci să înveți să vorbești în public și dintr-o dată te oprești pentru că ți-ai pierdut interesul. Iar acum, în loc să înveți să vorbești în public, te joci pe calculator, pictezi, călătorești sau faci orice altceva.

În timp ce pictatul, călătoritul, sau jocurile pe calculator nu sunt experiențe negative, procesul de învățare investit în public speaking a fost distrus.

Treaba este că, cu cât mai multă informație îți fură din atenție, cu atât vei fi mai mult distras de la ceea ce faci. Și având în vedere felul în care lucrurile evoluează în timpurile în care trăim, va fi din ce în ce mai dificil să rămâi concentrat pe o experiență de învățare care necesită mai mult de două zile.

Alte motive pentru care ajungem să tăiem colțurile

În timp ce bombardamentul cu informație pare să fie motivul principal pentru care ajungem la tăierea colțurilor, există și alte motive cărora merită să le acordăm atenție.

  • Te grăbești

Acest lucru ar putea fi confundat cu entuziasmul de a vrea să înveți mai mult și mai mult, lucru care apare la persoanele foarte pasionate.

Însă a te grăbi pentru că ești pasionat e mai mult o scuză. Devino conștient de lucrurile pe care vrei să le înveți și dă-ți seama că ai timp (chiar ai) să înveți orice vrei să înveți. Doar fii răbdător.

  • Îți pasă doar de tine

În această situație, procesul de învățare este inexistent pentru că îți pasă doar de tine, însă nu dintr-un punct de vedere al învățării.

De exemplu, alegi să treci printr-un curs pentru că știi că la sfârșit vei obține o diplomă pe care o poți folosi mai târziu pentru a găsi un job bine plătit. Și ajungi să nu înveți nimic pentru că nu ești concentrat pe a învăța, ci pe a lua diploma.

  • Nu ești interesat de călătoria în sine

Într-o astfel de situație, îți pasă doar de rezultatul final și nu vei putea ajunge la rezultatul final dacă nu-ți pasă de călătorie.

De exemplu, dacă vrei să devii un orator bun însă nu-ți pasă de cum ajungi acolo, nu vei deveni unul.

Cu cât tai mai mult colțurile …

… cu atât vei putea să te concentrezi mai puțin pentru perioade mari de timp;

… cu atât îți vei dori mai mult să faci tranziția de la o experiență de învățare la alta pentru că te vei plictisi;

… cu atât vei ști mai puține lucruri despre un lucru specific.

Oprește-te din tăierea colțurilor și concentrează-te pe procesul de învățare.

Cauti modalitati practice prin care sa iti depasesti obstacolele?

Alege o unealtă

♥ Mă numesc David Mitran

Scriu din 2009, iar pe blogul acesta public articole din 2012, având aproape 500 de articole publicate. În 2016 am scris prima carte, iar în 2021 am făcut publice pentru prima dată uneltele create. Lucrez cu oamenii și companiile și mă implic acolo unde sunt prezente obstacole, dezvoltând instrumente și unelte cu care oamenii și companiile să depășească obstacolele de care au parte. Citește mai multe despre mine accesând pagina „Despre”. Urmărește-mă pe instagram @davidtheoptimist.

Hai să ne cunoaștem

Ținem legătura pe e-mail. Completază formularul.

Prenume(Required)
Email
Politică

Fără spam. Îți promit.