Published On: 09/05/20172.5 min read

Mă gândeam la lucruri pe care să le fac în viața asta, cât și la lucrurile pe care le-am făcut până acum.

Sunt foarte mulțumit de lucrurile pe care le-am făcut până acum, însă îmi doresc să continui. Cu fiecare experiență, devin un om mai bun și mă face să mă gândesc că a deveni un om mai bun este un lucru în care se merită să investesc.

Așadar, am început să-mi creez o listă cu obiective de viață.

Câteva obiective imposibile care să îmi păstreze mintea atentă la lucrurile pe care vreau să le fac. O listă pe care o s-o revizuiesc regular și din care să adaug sau să elimin obiective.

Uite lista mea:

  1. Să scriu 20 de cărți. Găsești toate cărțile scrise aici: https://davidmitran.ro/product-category/carti/
  2. Să vizitez 20 orașe din România. Până acum am vizitat București, Timișoara, Iași, Brașov, Cluj, Turnu Severin, Sibiu, Vâlcea, Târgu Jiu, Slatina, Craiova.
  3. Să vizitez America.
  4. Să vizitez Australia.
  5. Să alerg un ultra-maraton de 100 de kilometri.
  6. Să creez o comunitate digitală de 1.000.000 de membri.
  7. Să scriu 1 best seller.
  8. Să cumpăr un pian și să învăț să cânt la el.
  9. Să alerg prin zăpadă, desculț, pentru 5 kilometri.
  10. Să vorbesc în fața a 1000 de oameni.
  11. Să îmi iau vacanță 1-2 săptămâni la Bâlea Lac și să scriu o carte.
  12. Să trăiesc undeva pe plajă, lângă mare.
  13. Să fac 10.000 de euro pe lună.
  14. Să creez o mișcare globală.
  15. Să vizitez 100 de țări.
  16. Să cumpăr o mașină Tesla.
  17. Să particip la o competiție de Salsa.

Lista a fost ultima dată actualizată pe 1 DECEMBRIE 2021, la ora 12:31.

Care sunt lucrurile pe care le-am făcut până acum?

  1. Am început propriul business.
  2. Mi-am creat un stil de viață care se învârte în jurul activităților: scris, coaching, marketing, și călătorii.
  3. Am alergat două semi-maratoane (unul din ele montan), un maraton, și un ultra-maraton (montan).
  4. Am alergat 200 km în 30 de zile.
  5. Am vorbit în fața a mai mult de 200 de oameni la TEDxYouth.
  6. Am reușit să lucrez remote începând cu 2011.
  7. Am ajutat peste 100 de companii și antreprenori să crească și să-și depășească obstacolele.

De ce ar trebui să ai o astfel de listă?

Viața nu este întotdeauna așa cum ne dorim să fie.

Nu are legătură cu a fi optimist sau pesimist, fericit sau trist, negativ sau pozitiv.

Uneori, așteptările noastre sunt pur și simplu diferite de felul în care viața se manifestă. În aceste momente, alunecăm și ne pierdem echilibrul.

O listă precum cea de mai sus este foarte valoroasă pentru că îți menține mintea atentă la lucrurile pe care le consideri importante.

Fă o astfel de listă și încearcă să te îndrepți către lucrurile din lista ta.

Cauti modalitati practice prin care sa iti depasesti obstacolele?

♥ Mă numesc David Mitran

Scriu din 2009, iar pe blogul acesta public articole din 2012, având aproape 500 de articole publicate. În 2016 am scris prima carte, iar în 2021 am făcut publice pentru prima dată uneltele create. Lucrez cu oamenii și companiile și mă implic acolo unde sunt prezente obstacole, dezvoltând instrumente și unelte cu care oamenii și companiile să depășească obstacolele de care au parte. Citește mai multe despre mine accesând pagina „Despre”. Urmărește-mă pe instagram @davidtheoptimist.

Hai să ne cunoaștem

Ți-am pregătit o serie de emailuri în care îți vorbesc despre copilărie, educație și familie, despre sport și sănătate, despre ce am scris și cum am ajuns să scriu, despre marketing, business, public speaking și alte câteva subiecte. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos.

Prenume(Required)
Email
Politică

Fără spam. Îți promit.