De curând, am descoperit un experiment ascultând podcastul lui Tim Ferris. Un episod în care a fost invitat Dr. Phil Zimbardo și în care, la un moment dat, este menționat un experiment despre cum poți să devii imun la critici.

În timpul episodului, Tim vorbește despre 7 procese sociale dezvoltate de Dr. Phil Zimbardo în cartea acestuia, numită „The Lucifer Effect”.

1. Să faci primul pas fără să te gândești la ce urmează să faci
2. Dezumanizarea celorlalți
3. Dezindividualizarea sinelui
4. Difuziunea răspunderii personale
5. Supunerea oarbă față de autorități
6. Conformitatea necritică la normele de grup
7. Toleranța pasivă a răului prin inacțiune sau indiferență

La al 5-lea punct, Dr. Phil Zimbardo menționează conceptul de „Deviant for a day” care înseamnă să fii conștient de influența pe care ceilalți oameni o au asupra ta. (minutul 42)

Imediat după, acesta propune un experiment foarte simplu.

Experimentul presupune să îți desenezi un pătrat pe frunte cu un marker (nu permanent) și o dată ce ai desenat pătratul, te uiți în oglindă, vezi că e acolo, iar apoi te îndepărtezi de oglindă și nu-l mai vezi.

Cei din jurul tău te vor întreba ce este. Vor considera că e ceva stupid și vor pune presiune pe tine să ștergi pătratul pentru simplul fapt că nu poți fi diferit de ei și că „trebuie să faci parte din comunitate”.

Ideea acestui experiment este să reziști 8 ore cu presiunea celorlalți și, ca rezultat, să devii imun la critici și să îți consolidezi forța interioară. Forța interioară să fii tu, cum vrei tu, nu cum își dorește societatea.

Așadar, l-am pus în practică.

Două zile cu un pătrat pe frunte pentru a deveni imun la critici

Sâmbăta aceasta mi-a făcut o vizită tatăl meu. După ce i-am povestit diverse chestii, mi-am adus aminte de experiment și i-am spus ce urmează să fac.

Mi-a spus că sunt ciudat și că ce urmează să fac n-are sens.

În jurul orei 14:00, am decis să îmi desenez un pătrat pe frunte și am început să mă simt ciudat. În acel moment, eram entuziasmat că experimentam ceva nou însă, în același timp, mă simțeam stupid. Așa că am încercat să nu mă gândesc prea mult la asta.

S-a făcut ora 17:00 și a trebuit să plec de acasă și să merg la un blog meet, ceea ce însemna că trebuia să merg pentru 25-30 de minute.

Partea 1: primele 5 minute după ce am plecat de acasă

Mă simțeam foarte ciudat și aveam senzația că ar fi trebuit să merg mai repede, astfel încât oamenii să nu mă vadă.

După ce am mers foarte repede pentru 500 de metri, am realizat că oamenii mă vedeau oricum. Așa că am început să zâmbesc, gândindu-mă cât de stupid era. Apoi am zâmbit și mai mult când am realizat ce stupid a fost să-mi desenez un pătrat pe frunte.

Partea a 2-a: mi-am dat seama ce făceam de fapt

Înainte de toate, prin simplul fapt că mi-am desenat un pătrat pe frunte mi-am manipulat gândurile să creadă că făceam ceva ciudat și neobișnuit.

În al doilea rând, acel pătrat nu era nimic mai mult decât un nou accesoriu. Oamenii se uitau la mine ca și cum aș fi avut o eșarfă ciudată.

Partea amuzantă e că am observat aceeași privire în urmă cu un an când m-am întors înapoi în oraș (la 4 luni după ce am locuit în celălalt colț al țării) și aveam barba și mustața crescute.

E aceeași privire de care am parte când ies la alergat în mijlocul iernii, doar în tricou și pantaloni scurți.

Da, este acea privire care vine la pachet cu gândul „ce naiba face ciudatul ăsta și de ce e diferit de mine?”

Partea a 3-a: întâlnirea cu bloggerii

Am ajuns mai devreme pentru a mă asigura că sunt primul acolo. Și am fost primul. Primul blogger.

Din păcate, erau alți oameni acolo și imediat după ce am ajuns, am vorbit cu barmanul și am comandat un ceai. Momentul ăla a fost foarte ciudat pentru că se uitase la mine ca și cum n-aș fi avut un pătrat pe frunte. Privirea lui era perfect normală – total contrar așteptărilor mele.

Așa cum am zis, erau mai mulți oameni în localul ăla și aveam impresia că toți mă judecă însă cred că era totul doar în mintea mea.

Partea cea mai amuzantă a fost când al doilea blogger a apărut. Când s-a apropiat de mine și a văzut pătratul pe frunte, a început să râdă și m-a întrebat dacă am înnebunit.

Mi s-a părut amuzant pentru că niciun străin n-a îndrăznit să mă întrebe care-i treaba cu pătratul de pe frunte.

Mă poți identifica?

Partea a 4-a: glume pe seama mea

De la 18:30 până la 23:00, oamenii au făcut glume pe seama mea.

La început, m-au întrebat destul de mult ce făceam. După ce, într-un final, le-am spus și am îndepărtat orice urmă de mister, au început să facă glume pe seama mea.

De asemenea, am simțit că am fost în centrul atenției, lucru care a fost foarte puternic.

A doua zi a experimentului

Când am ajuns acasă, am spălat pătratul și m-am pus la somn.

A doua zi, dis de dimineață, am văzut că pătratul încă era pe frunte. A stat prea mult pe fruntea mea (peste 8 ore) și a intrat în piele. Acum, când scriu articolul, încă pot să-l văd pe frunte – este a 3-a zi și nu mi-am mai atins pielea cu markerul.

În jurul orei 14:00, m-am întâlnit cu o prietenă care voia să-mi pună câteva întrebări cu privire la experiența mea ca scriitor. Cu siguranță, pătratul nu mai era la fel de vizibil ca în prima zi. Însă când s-a uitat puțin mai atentă la fața mea, m-a întrebat dacă am o ștampilă pe frunte.

Concluzii ale experimentului care m-a ajutat să devin imun la critici:

• Oamenii vor crede că ești un ciudat dar nu vor înțelege cu adevărat care este lucrul pe care-l faci;
• Dacă ai făcut ceva ciudat anterior, de data aceasta nu vei mai simți chiar atât de multă presiune din partea celorlalți;
• Nu le spune celorlalți din prima că faci un experiment – lasă-i să ghicească și joacă-te puțin cu mintea lor;
• Dacă acesta este primul lucru ciudat pe care-l faci, atunci gândește-te la pătratul de pe frunte ca o ștampilă sau ca un nou accesoriu.