Acum vreo două săptămâni m-am dus la un eveniment organizat de niște oameni mai tineri ca mine. Câțiva aveau peste 20 de ani, însă media de vârstă cred că era 18-19 ani. Vei înțelege imediat de ce, dacă ai sub 25 de ani, ar trebui să renunți la a face bani.
Iar la un moment dat, în urma faptului că ceva nu decursese precum așteptărilor organizatorilor, aud unul din organizatori că spune că-i pare rău că nu a fost îndeajuns de profesionist.
Îndeajuns de profesionist!? Mă băiete, ai 20 și ceva de ani și tu te gândești la cum să fii profesionist? La vârsta ta ar trebui să-ți stea mintea la gagici și la altele, nu la cum să organizezi evenimente și la cum să dai cât mai bine în fața unor antreprenori, manageri și ce soiuri de invitați mai erau p-acolo.
Având astfel de gânduri, am început să mă gândesc la mine și la dorința mea nebunească de a-mi urmări niște obiective.
Perspectiva multora asupra succesului e manipulată de societate
Dacă te oprești pentru o secundă și te gândești la ce înseamnă succesul pentru societate. Dacă te duci pe stradă și întrebi oamenii ce înseamnă să ai succes. Dacă dai telefon unui prieten și-l întrebi ce înseamnă să ai succes.
În extraordinar de multe cazuri, răspunsul va avea legătură cu banii.
În mintea societății (familie, prieteni, anturaj, instituții, etc.) succesul înseamnă a face bani. Când, de fapt, succesul înseamnă a face bani de la o anumită vârstă încolo.
Altfel, dacă succesul ar fi atât de condiționat de bani, de ce nu ai pretenția ca un copil foarte mic (de câțiva ani) să scoată 10 lei din buzunar atunci când reușește să meargă pe propriile picioare pentru prima dată? Doar și-a atins obiectivul și a avut și succes.
„Foarte mișto. Dar câți bani faci?”
Întrebarea asta, mama ei de întrebare, te face s-o iei razna.
Nu de puține ori am primit-o atunci când le spuneam oamenilor cu ce mă ocup și cum îmi folosesc timpul pe care-l am. În mintea multor oameni, fiecare secundă trebuie să fie legată de bani.
Țin minte că eram cu masă cu mai mulți oameni și, la un moment dat, menționez că unul din clienții pentru care lucram îmi dăduse ceva mai mult de muncă. Exact în secunda doi aud din dreapta următoarea întrebare: ce cifră de afaceri are firma ta?
„Ce mama naiba? Am doar 24 de ani și tu ai pretenția să fiu milionar?”
Așteptarea celorlalți ca tu sau eu să ne scăldăm în bani ne face să vedem banii mai importanți decât sunt. Ne face să vedem banii altceva decât sunt – o unealtă; nimic mai mult.
Mai mult de atât, dacă societatea te face să vezi banii mai importanți decât ar trebui să fie, o să pierzi câteva lucruri importante.
În cazul meu, m-am focusat prea mult pe a face, ci nu pe a dezvolta
Văzând că societatea îmi tot spune că trebuie să fac bani, mulți bani, am ajuns să nu mai fac bani.
În loc să dezvolt abilități și pasiuni, m-am concentrat pe a face bani. Și am ajuns să am parte de două lucruri negative.
- Am strâns convingeri greșite despre bani;
- Am vrut totul mult mai repede.
Cu toate că foarte multă lume spune că succesul apare după 10 ani de muncă, foarte puțini te fac să înțelegi de ce se întâmplă asta.
Ce ar trebui să ne dorim, în funcție de vârsta pe care o avem?
Am impresia că fiecărei vârste ar trebui să-i fie asociată un anumit tip de activități.
În schimb, societatea pare să ne transforme în roboți și să ne facă să ne dorim la 15 ani, lucruri de care ar trebui să avem parte la 30 de ani.
Dacă ai mai puțin de 15 ani, ar trebui să pierzi vremea și să nu faci nimic important pentru societate. Joacă-te pe calculator, dansează, desenează, aleargă, joacă fotbal.
Dacă ai între 15 și 20 de ani, ar trebui să oferi mai multă importanță pasiunilor tale și să începi să relaționezi mai mult cu cei din jurul tău.
Dacă ai între 20 și 25 de ani, ar trebui să descoperi ce-ți place să faci și să descoperi cât mai multe lucruri legate de ceea ce îți place să faci.
Dacă ai între 25 și 30 de ani, ar trebui să încerci să-i ajuți pe ceilalți cu ce îți place să faci.
Dacă ai mai mult de 30 de ani, ar fi cazul să te gândești să-ți dezvolți un business.
De ce să-ți dezvolți un business?
Pentru că, se presupune că, după 10-15 ani în care ți-ai manifestat pasiunile într-un anumit domeniu, ai putea fi considerat un expert în respectivul domeniu. Iar acea titulatură de expert ar putea ajuta companiile să crească, iar tu să câștigi pe seama creșterii lor. Partea bună este că vei face ceva ce-ți va plăcea.
În schimb, societatea vrea ca noi să fim milionari de la vârste fragede, precum 20 de ani. Uneori chiar mai jos de atât.
De ce este dificil să fii milionar la o vârstă mai mică de 30 de ani?
- Credibilitatea
Încă n-ai părul alb și barbă. Încă n-ai experiența de viață care să-ți ofere avantajul unei informații mature. Încă n-ai mâncat management și corporație pe pâine. Încă n-ai un brand puternic.
Și dacă nu le ai, nici lumea nu are încredere în tine.
- Realist vorbind, succesul nu apare în 2 ani
Mai mult de atât, succesul nu înseamnă a fi milionar.
Și având în vedere că, cel mai probabil, succesul va apărea după 6-8 ani de muncă, cum ai așteptarea să ai parte de succes mai devreme de 30 de ani?
De asemenea, dacă succesul nu înseamnă a fi milionar, cum ai așteptarea să fii milionar mai devreme de 30 de ani?
- Nu toți suntem excepții
E frumos să crezi că ești o excepție. Pentru că a fi omul potrivit la locul potrivit înseamnă a fi o excepție.
Antreprenori care au reușit să câștige milioane de dolari la 20 și ceva de ani. Sau alți nebuni care s-au pensionat la 30 de ani. Ei sunt excepții. Tu ești una?
Nu-i imposibil să fii milionar mai devreme de 30 de ani. Doar că atenția ar trebui mutată pe a-ți trăi viața, nu pe a deveni milionar.
„Pasiunea te va transforma într-un milionar, dacă pasiunea ta valorează milioane.”
3 motive ADECVATE pentru care să îți dorești să fii milionar
Banii, luați ca atare, sunt doar niște hârtii.
Partea tristă este că mulți își doresc să fie milionari doar pentru a avea mai multe hârtii. Fie pentru că asta le hrănește orgoliul, fie pentru că le oferă mai multă încredere în ei și așa mai departe.
- Să îi ajuți pe alții
Banii sunt unealta prin care poți avea impact în comunitatea în care te afli. A avea bani înseamnă a-i ajuta pe cei care nu au informația care să-i ajute să facă bani.
- Să ai stilul de viață dorit
Îți dorești să călătorești mult sau să te duci la un curs al lui Tony Robbins? Acestea sunt două activități costisitoare, ce fac parte dintr-un stil de viață.
- Să ai mai multă libertate în alegeri
În societatea de astăzi, dacă îți dorești să ai parte de ceva, trebuie să plătești valoarea acelui ceva în bani. Cu cât îți dorești să ai mai multă libertate în alegeri, cu atât costurile vor fi mai ridicate.
Ce consider eu că-și dorește societatea
Societatea vrea ca tu să știi că trebuie să faci bani, încă de la o vârstă fragedă.
Societatea în care trăim este una săracă pentru că anumite persoane cu rol decizional o seacă. Iar una din modalitățile cu care o poate alimenta în mod constant este aceea prin care te face pe tine să accepți faptul că trebuie să faci bani de la o vârstă fragedă.
Acest lucru se întâmplă atunci când ești nevoit să treci de la activități care au legătură cu pasiunile tale, la activități care au legătură cu nevoile altora.
Fie că vorbim de ONG-uri, companii sau orice alte forme de instituții, ar trebui să faci acele lucruri conectate la pasiunile tale.
Dacă tu ești pasionat de desenat, de ce să faci contabilitate?
Investește în pasiunea ta, dezvolt-o și creează-ți un stil de viață în jurul pasiunii tale. S-ar putea să nu devii milionar, însă în mod sigur vei ajunge să faci ce-ți place.
Pasiunea te va transforma într-un milionar, dacă pasiunea ta valorează milioane
Însă aici cuvântul „milioane” n-are legătură cu banii. Are legătură cu efortul pe care tu îl investești în a transforma respectiva pasiune într-un stil de viață.
Imaginează-ți că ai lângă tine un teanc mare de bani – un milion de dolari. În același timp, imaginează-ți că lângă el există un teanc la fel de mare, de energie și efort. Acel milion de dolari (reprezentat de energie și efort) este cel care contează.
Investește în pasiunea ta, dezvolt-o și creează-ți un stil de viață în jurul pasiunii tale.
Ce consider eu că tu ar trebui să-ți dorești
Dorește-ți să-ți dezvolți pasiunea.
Dorește-ți să pierzi timp cu lucruri mărunte, care n-au legătură cu nevoile societății, dar care au legătură cu nevoile tale.
Dorește-ți să-ți petreci timpul cu prietenii tăi și să interacționezi cu oameni noi.
Dorește-ți să faci lucrurile care-ți plac și să te simți mereu bine în pielea ta.
Deci, uite câteva concluzii:
- Fiecare vârstă are activitățile ei. Dacă ai 20 de ani, nu împrumuta activitățile vârstei de 30 de ani. Asta te va transforma într-un robot;
- Bucură-te de timpul pe care-l ai pentru tine. La un moment dat, va dispărea;
- A fi milionar în bani sub 30 de ani, de cele mai multe ori înseamnă a fi omul potrivit la locul potrivit;
- Fii conștient de tine și de lucrurile pe care TU dorești să le faci – societatea o să-ți ceară multe oricum.
♥ Mă numesc David Mitran
Scriu din 2009, iar pe blogul acesta public articole din 2012, având aproape 500 de articole publicate. În 2016 am scris prima carte, iar în 2021 am făcut publice pentru prima dată uneltele create. Lucrez cu oamenii și companiile și mă implic acolo unde sunt prezente obstacole, dezvoltând instrumente și unelte cu care oamenii și companiile să depășească obstacolele de care au parte. Citește mai multe despre mine accesând pagina „Despre”. Urmărește-mă pe instagram @davidtheoptimist.
Hai să ne cunoaștem
Ți-am pregătit o serie de emailuri în care îți vorbesc despre copilărie, educație și familie, despre sport și sănătate, despre ce am scris și cum am ajuns să scriu, despre marketing, business, public speaking și alte câteva subiecte. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos.
Fără spam. Îți promit.