De cele mai multe ori, când am nevoie să-mi îmbunătățesc munca sau să primesc confirmare pentru activitățile mele, mă duc la câteva persoane în care am încredere și le cer părerea. „Nu, nu faci bine!”

De multe ori primesc întrebări precum „ești sigur că faci bine?”, aproape de fiecare dată mi se spune să schimb ceva și aproape niciodată nu mi se spune „continuă ce faci, că faci bine”.

Am parte, în jurul meu, de oameni care consideră mereu că munca mea are nevoie de îmbunătățire. Și poate au dreptate, însă nu cred că despre asta este vorba.

De fiecare dată când trebuie să schimb ceva la ceea ce lucrez pierd timp, energie, mă blochez în gânduri și informație și, cel mai important, nu evoluez. Pentru că evoluția nu înseamnă a schimba rama unui tablou, mai ales când tabloul nu îl ai. Ci înseamnă a picta tabloul.

Mai mult de atât, încep să mă frustrez crezând că niciodată, ceea ce fac eu, nu e bine. Dacă munca mea are în mod constant nevoie de îmbunătățire, eu când mama naiba ajung să fac ceva cum trebuie? Păi… din punctul celorlalți de vedere, niciodată.

Și partea proastă este că devin un astfel de om, un tipar de om pe care încep să-l urăsc. Devin acel om care în loc să încurajeze oamenii să acționeze, le scoate ochii oamenilor cu tot felul de lucruri pe care ar trebui să le schimbe. Ei bine, schimbarea nu e realizată prin schimbare, ci prin acțiune.

Singura schimbare care contează

În ultimii ani am trecut prin tot felul de momente, momente în care am încercat să schimb ceva la mine. De ce? Habar n-am. Acum nu-mi dau seama.

Am fost în diverse grupuri de oameni încercând să îmi iau lucruri bune de la ei. Ba chiar am creat astfel de grupuri din același motiv. Motivul prin care să caut schimbarea. Însă mi-am dat seama că era o căutare în exterior.

Nu știu cum ești tu, dar eu am impresia că în ultimii 3 ani am schimbat un singur lucru la mine: am reușit să-mi îmbunătățesc considerabil abilitatea de a scrie – îmbunătățirea e tot o schimbare, nu?

În rest, am rămas la fel. Am rămas același om arogant, nesimțit, care nu dă doi bani pe oamenii normali (cei care fac parte dintr-o turmă) și care consideră că nu munca prostească (mecanică) o să îi aducă rezultate, ci cea inteligentă.

Oamenii din jurul meu, oricât de mult am discutat cu ei, n-au reușit să schimbe nimic la mine. Să nu vorbim de faptul că unii au reușit să-mi strice perspectivele și că, pentru că am ținut cont de părerile altora, am dat cu piciorul unor experiențe.

Singurele momente în care am avut parte de schimbare au fost acelea în care am acționat.

În rest, totu-i un amalgam de nimic. Totul e doar multă vorbă și puțină acțiune. Totul e un du-te vino precum un bambilici de doi bani.