Încă de când era mic, Noilé știa ce o să vrea să fie când o să se facă mare. Era convins că va fi cel mai bun prinzător de fluturi din lume și că va face cele mai mari expoziții de fluturi la borcan din întreaga lume. Nu era zi în care să nu viseze la astfel de lucruri fără să știe ca mai târziu va avea parte de exeriența care i-a retrezit simțurile.

Încă de la vârsta de 7 ani, de când văzuse primul fluture, în grădina bunicilor, se îndrăgostise de culorile lor și credea că ceva mai frumos nu există. Era un fluture simplu, mov, de o frumusețe nemaivăzută.

„Fluturii și culorile lor minunate …” își zise Noilé. „Într-o zi o să construiesc cel mai mare borcan și o să strâng acolo toți fluturii din lume!”

Trecând prin viață și depășind adolescența, Noilé se trezi într-o dimineață parcă mult prea conștient. Nu-i venea să creadă că era înconjurat de atâția fluturi și că, cu toate că era printre cei mai buni prinzători de fluturi din lume, era nefericit. Era nemulțumit și avea impresia că ar fi trebuit să aibă parte de o senzație mai mare, o senzație total diferită.

Imaginează-ți cum ar fi să te trezești într-o cameră unde, în fiecare colț al camerei, sunt câteva zeci de borcane cu fluturi. Pe bune, imaginează-ți!

Și mai mult de atât, imaginează-ți cum ar fi să poți dresa fluturii astfel încât, atunci când aud un sunet, să formeze un zid de diferite nuanțe, ca și cum ai trăi într-un curcubeu. Îți poți imagina?

Acolo trăia Noilé, însă el avea impresia că nu-i îndeajuns și că în viața lui este nevoie de ceva mai mult. Avea tot ce își dorise atunci când era mic, însă nu putea să conștientizeze acest lucru.

…

Avea 25 de ani și era o zi ca oricare alta.

Adică s-a dat jos din pat imediat după ce s-a trezit și a început să intre în rutina lui obișnuită. Marea majoritate a zilelor erau așa. Rareori apărea o excepție.

După ce se trezea și se dădea jos din pat, nici nu apuca să mănânce și începea să muncească. Fie căuta specii noi de fluturi pe internet. Fie se interesa de locații în care nu mai ajunsese și căuta metode prin care să călătorească acolo. Uneori îl mai apuca damblaua și credea că poate să dreseze fluturii să ducă scrisori, precum porumbeii voiajori. Posibil era nebun …

Și era atât de pasionat de fluturi și de întreaga lui activitate cu fluturii, încât rareori se rupea de rutinele lui. Era nevoie de un imbold exterior puternic ca să se ducă dincolo de coconul în care trăia în fiecare zi.

Noilé avea un business: trimitea fluturii în alte țări, acolo unde fluturii nu existau, astfel încât oamenii să-și poată face selfie-uri cu ei. Era un business ciudat, ai putea zice, însă afacerea mergea ca pe roate.

Oamenii primeau fluturii, le dădeau drumul prin casă, se fotografiau cu ei și apoi trebuiau să-i trimită înapoi. Doar că.. dura câteva săptămâni bune până trimiteau fluturii înapoi, pentru că trebuiau să-i prindă și să-i pună înapoi în borcan.

Asta-l supăra pe Noilé la culme! El se aștepta ca fluturii să îi fie returnați imediat, însă niciodată lucrurile nu se întâmplau cum își dorea.

Și se întâmplă ca la un moment dat să primească un telefon.

„Salut, Noilé! Mă numesc Mollié. Suntem în același business – și eu prind fluturi și îmi doresc să fac cea mai mare expoziție din lume. Mi-ar plăcea să colaborăm.

Dacă îți surâde această idee, atunci te invit la un eveniment în care oamenii sunt la fel de pasionați ca noi, doar că ei au o altă pasiune – buburuzele.”

Noilé promise că se gândește și, imediat după ce închise telefonul, tot felul de gânduri îi trecură prin minte.

„Eu nu știu o boabă despre buburuze. Ce să caut la un astfel de eveniment?”

„Vor fi oameni pe care nu i-am văzut niciodată și cu care nu am nimic în comun. Oare ce o să vorbesc cu ei?”

„Oare ar trebui să mă îmbrac într-un anumit fel pentru un astfel de eveniment? Ce haine poartă prinzătorii de buburuze?”

Și întrebările continuau să tot apară în mintea lui Noilé.

Însă, la un moment dat, îi apăru în minte un gând strălucitor. „Dacă acolo întâlnesc cel mai mare prinzător de buburuze din lume? Poate pot să învăț de la el câteva chestii.” Așa că se hotărî să meargă.

Peste o săptămână era evenimentul, așa că nu trebuia să se grăbească. Avea destul timp să își pună gândurile în ordine și să fie sigur că nu o dă în bară.

…

Ajuns la eveniment, Noilé rămâne blocat, din două motive:

1. Era prima dată când ajunsese la un astfel de eveniment și habar n-avea ce sunt buburuzele, cu toate că mai văzuse buburuze la viața lui.
2. Oamenii de la respectivul eveniment, cu toate că păreau să fie niște fețe cunoscute, păreau ca dintr-o altă lume, cu un limbaj specific și cu o atitudine aparte.

Încercă să se comporte cât mai normal și să se integreze în atmosfera respectivă.

Cu cât petrecea mai mult timp, cu atât își dădea seama că vrea să aibă parte, în viața lui, de astfel de evenimente. În lumea fluturilor nu prea existau – fluturii erau în coconurile lor, buburuzele erau libere.

Iar la un moment dat își dădu seama de un lucru: el era cel mai mare prinzători de fluturi din lume, chiar era. Așa că domeniul fluturilor pentru el nu mai reprezenta un interes. Însă a avut nevoie de experiența care i-a retrezit simțurile, în viața lui, pentru a realiza acest lucru.

Revenit la activitatea lui de zi cu zi, Noilé începu să nu mai acorde atât de multă atenție, într-un mod obsesiv, fluturilor. Ci începu să-și dorească să exploreze și alte lucruri, activități noi de care nu mai avusese parte până atunci.