De ce n-o să umblu niciodată după diplomă? Am fost dintotdeauna împotriva diplomelor și niciodată n-am văzut beneficiul unei hârtii pentru dovedirea unor competențe. Au fost oameni în jurul meu care au venit cu foarte multe argumente solide, însă mi-erau egale cu zero.

Dacă eu știu de ce sunt în stare și pot la orice oră să-mi demonstrez abilitățile, diploma aia la ce mă ajută? Diploma aia spune mai multe ca mine? Diploma aia are un cerebel mai simpatic ca al meu?

Și toată nebunia asta a mea a fost confirmată acum câțiva ani, când Google a anunțat că începe să angajeze oameni fără diplomă. Pe motiv că dacă ai terminat la Harvard, asta nu înseamnă că ești neapărat bun în ceea ce faci sau că ești potrivit pe postul respectiv.

Și ăla a fost momentul în care companiile au început puțin câte puțin să-și îndrepte mai mult atenția asupra experiențelor pe care le ai. Și asupra CV-ului. Nu asupra hârtiilor (igienice) pe care facultatea și mai știu eu ce instituții ți le vor da.

Și nu mă refer doar la diplomele pe care facultatea ni le dă. Mă refer și la acreditările ălea de trainer, coach, psiholog sau consultant, cu care toată lumea se laudă. Însă niciunul din ăștia lăudăroși nu fac mare lucru.

Nu poți să-mi spui că ai trecut printr-o școală și că ai învățat niște cărți și că acum, când vorbești cu cel cu care-l ajuți, stai cu cărțile în față. Parcă și văd…

„Păi, am și eu o problemă. Mă tot intimidez când vorbesc cu o fată.”
„Imediat, să deschid manualul psihologului la pagina 59, și-ți spun imediat ce trebuie să faci.”

Nu, niciodată nu se întâmplă așa. De fiecare dată stai de vorbă cu omul care are problema și te adaptezi situației lui, încercând să-l înțelegi. Și să vii cu o soluție cât mai practică situației lui.
Iar dacă se întâmplă așa, înseamnă că informația aia nu trebuie s-o scoți dintr-o carte. De fapt, informația aia pe care i-o livrezi nu se află în nicio carte.

Tot ce știi are la bază experiențele tale. Indiferent cât de mult ai citit.

Pentru că, de fiecare dată când citești, rămân acele informații care au legătură cu tine. Cu personalitatea, valorile și principiile care te reprezintă.

Dacă citești că trebuie să mănânci castraveți roz pentru că ăia sunt mai magici decât cei verzi, în niciun caz n-o să faci asta, pentru că n-are legătură cu tine. Și astfel, o să și uiți informația respectivă.

Vei păstra doar lucrurile acelea care au legătură cu tine. Iar lucrurile acelea care au legătură cu tine sunt definite de experiențele pe care le-ai avut în trecut.

Așadar, revenind la ideea de mai sus.

Și aici o să mă refer doar la oamenii competenți: tot ceea ce ești capabil să scoți pe gură este rezultatul experiențelor pe care le-ai avut.

Iar dacă e așa, diploma aia la ce e bună?

Să mă facă mai credibil? Să îi facă pe necredincioși mai credincioși? Să îi facă pe nevăzători mai vizionari?

Trăiești într-o realitate care o să-ți dea peste nas în câțiva ani

Uită-te la părinții tăi și observă cât de rupți de realitate sunt pentru că a venit internetul peste ei și habar n-au ce să facă și cum să se adapteze.

Ăla ești tu, peste 10-15 ani. Când o să realizezi că diplomele tale reprezintă fix hârtie igienică, dacă n-ai experiență pragmatică care să le ateste.

Degeaba termini o facultate dacă nu faci voluntariat și nu te implici în tot felul de proiecte. Degeaba te certifici dacă activitatea ta e zero și doar te lauzi (la evenimente, conferințe, petreceri) că ai diplomă de Skill Knowledge Transfer Specialist, când tu freci menta toată ziua.

Am trecut prin sistemul educațional din România timp de 4 ani. Și am renunțat la două facultăți. Pentru că extraordinar de mulți profesori sunt incapabili să-și predea materia într-o manieră decentă.

Și mă simt extraordinar de bine că am învățat atât de multe lucruri și că am ajuns să am o mentalitate de care să fiu mândru, doar prin prisma propriilor mele capacități.