Timpul este o unealtă și o resursă foarte interesantă. Iar dacă reușești să descoperi câteva modalități prin care să faci timpul să îți aducă lucrurile de care ai nevoie, atunci pot spune că ești un om împăcat cu tine. Dacă e ceva ce îți aduce o stare de bine, investește!

Mie timpul îmi oferă câteva lucruri interesante: soluții, relaxare și calmitate, stare de bine și emoții pozitive puternice, și probabil că multe altele. Iar articolul de astăzi este despre cum timpul mi-a oferit, îmi oferă și îmi va oferi, întotdeauna, o stare de bine și emoții pozitive puternice.

Eram în Iași acum două luni și mă plimbam, încercam să descopăr orașul și să mai iau o gură de aer ca să mă relaxez. Pornesc la drum și, pe Lăpușneanu fiind, trec pe lângă un anticariat unde, cred că, erau peste 500 de cărți, poate chiar 1000.

Mă opresc, întreb de câteva cărți de oratorie, n-aveau nimic. În schimb, am găsit „Cel mai iubit dintre pământeni”, volumele 1 și 2, și le-am cumpărat. Am dat 30 lei pe amândouă, un chilipir. Mereu mi-au plăcut cărțile vechi, mai ales dacă sunt îngrijite și conservate. Cărțile ăstea două arată extraordinar de bine, doar că sunt firave.

Plec, mulțumit de achiziția mea, și îmi continui drumul. Aveam de gând, pentru că doar ce-mi achiziționasem două cărți, să mă duc să stau pe iarbă verde lângă Palas și să citesc. Zis și făcut, ajung în 30-45 min acolo.

Mă așteptam să fie nu fie prea aglomerat, însă abia dacă puteai să arunci un băț. Mi-am găsit loc pe o bancă, însă n-am putut să citesc pentru mai mult de 30 de minute, pentru că, pe lângă aglomerația și zgomotul de acolo, se pare că a mai apărut, de nicăieri, și o nuntă. Așa că am ales să plec.

Mi-am pus căștile în urechi, am dat muzica la maxim și m-am întors către casă. Am ales să merg pe Ștefan cel Mare, minunatul bulevard pietonal. Era aproape ora 20:00, iar locul ăla era viu. Plin de oameni și de artiști care își expuneau dibăcia la diverse instrumente muzicale. Însă eu eram prea absorbit de muzica de la mine din căști, așa că doar puteam observa vizual. Auditiv eram paralizat.

Până când, la un moment dat, cum mă plimbam eu pe acolo și îmi tot fugea retina dintr-o parte în alta a străzii, începe să se audă un sunet puternic de vioară. Eu încă aveam căștile în urechi, cu muzica la maxim. Începusem să merg din ce în ce mai lent, ca și cum eram absorbit de vioara respectivă.

Și, blocat fiind, n-am conștientizat că trec mai departe. Eram la 10 metri distanță de locul în care era vioara și m-am oprit brusc. M-am întors, în continuare blocat fiind, am scos 10 lei din portofel și i-am pus în tocul vioarei, ce era așezat jos. Mă uit la tipa care cânta la vioară (acum o vedeam pentru prima dată – foarte simpatică), îi zâmbesc, și plec mai departe.

Eu încă eram cu căștile în urechi, lucru care m-a făcut să mă simt ca un idiot. Și am plecat acasă, la fel de debusolat ca în momentul în care m-am oprit și m-am întors să pun bănuții în toc.

Și eram debusolat atât pentru că muzica respectivă îmi dăduse peste cap tot conștientul, cât și pentru gestul pe care îl făcusem. Era prima dată când muzica era cu adevărat bună, pe strada pe care mă plimbam, și totodată prima dată când făceam un astfel de gest. Pe moment, n-am știut dacă e bine sau e rău.

În ce anume am investit?

Pe moment, am investit atât în mine, cât și în ceilalți. Pe termen lung, probabil că și în ceilalți, însă în mine sunt sigur că am investit.

N-a contat că n-am găsit la anticariat cărțile pe care mi le doream, pentru că în momentul de față nici nu mai știu ce cărți căutam. Acum știu doar că am găsit alte două cărți bune de care să mă bucur.

N-a contat că nu am reușit să stau pe iarbă verde, pentru că am reușit să citesc și stând pe o bancă. Și chiar dacă nu găseam banca, probabil că citeam din picioare.

Și n-a contat că am fost un idiot ignorant care avea căștile pe urechi, când pe Ștefan cel Mare era un zumzet frumos plin cu note muzicale. Mă bucur că am putut să ajut cu mica sumă de bani și, poate că, într-un fel sau altul, am contribuit la o mică parte din succesul tipei care cânta la vioară.

Ce am învățat?

Oricare ar fi resursa, indiferent că e vorba de timp, bani sau orice altceva. Oricât de importante crezi că sunt resursele acestea pentru mine, e mult mai important să le investesc în ceilalți, atât timp cât asta mă face să mă simt bine.

Pentru că, emoția de care am parte este una care nu se pierde. Emoția respectivă, energia pozitivă de care am parte când investesc, rămâne cu mine prin prisma amintirii. În schimb, resursele dispar, indiferent ce-aș face. Și, la fel cum dispar, în același fel reapar.