Published On: 12/10/20155.2 min read

Recent am ajuns într-un nou anturaj și mi s-a spus că oamenii din acest mediu sunt negativiști, că sunt foarte impulsivi și că vor ridica tonul deseori. M-am uitat ciudat la aceste afirmații și am trecut peste, până la urmă, cât de negativ poate să fie un om? Hai să-ți povestesc despre rutina optimistului, karma și lucruri bune în viață.

Trece prima săptămână, nicio reacție dubioasă. Trece a doua săptămână, la fel. M-am gândit că se poartă frumos din bun simț și că se abțin din reacții dubioase pentru că doar ce mă întâlniseră. Însă au trecut două luni de la momentul inițial și nimic dubios nu s-a întâmplat.

Mă întorc la persoana care îmi dăduse feedback în legătură cu noul meu anturaj și aflasem, de fapt, că totul pornea de la felul în care ea se uita la anturajul respectiv. Îi vedea pe toți ca pe niște frustrați, deloc inteligenți, supărați pe viață și așa mai departe.

Însă, ceea ce vedem în ceilalți este, de fapt, ceea ce vedem în noi. Așadar, în relație cu anturajul respectiv, persoana în cauză îi vedea pe ceilalți mai inteligenți, lucru care o frustra și o supăra.

Rutina optimistului și cum s-o aplici

Rutina optimistului e strâns legată de principiile karma, pentru că îi implici pe ceilalți, iar ceilalți te implică pe tine, și totodată totul pornește de la tine. Dacă ajungi s-o aplici așa cum trebuie, vei avea parte de lucruri bune în viață.

Rutina optimistului te va ajuta să ai parte de lucrurile ălea bune pe care ți le dorești și să te bucuri cu adevărat de ele.

Pasul 1: Tu cu tine

Înainte de a încerca să obții ceva de la ceilalți, trebuie să te asiguri că le oferi ceva. Înainte de a le oferi ceva, asigură-te că ai ce să le oferi. Pornind de la această idee, înainte de a le oferi ceva, trebuie să lucrezi tu cu tine astfel încât ceea ce urmează să le oferi să fie ajutător pentru ei.

În exemplul de sus, poate că oamenii din noul anturaj chiar erau negativiști și poate chiar ridicau tonul adesea, însă faptul că eu sunt foarte pozitiv, în orice situație, i-a făcut pe ei să mă trateze cu o astfel de atitudine. Prin simplul fapt că zâmbesc mereu, oamenii îmi zâmbesc înapoi.

Este un termen care se numește oglindire și este definit în felul următor: dacă vrei ca cel de lângă tine să se simtă confortabil cu tine, copiază-i limbajul trupului și va ajunge să fie mai relaxat. Însă, în acest caz cealaltă persoană este pasivă și confortul este unul generat de mine, nu de ea, totul fiind mecanic.

În schimb, oglindirea făcută în sens opus are un efect mult mai puternic. Adică, dacă eu fac un lucru, celălalt să se simtă atât de confortabil cu ce am făcut eu, încât să-l facă și el. Aici, cealaltă persoană este activă și pentru simplul fapt a acționat, confortul de care are parte este unul natural.

Revenind, înainte de a oferi oamenilor ceva, asigură-te că acel ceva îi va ajuta. Pune pe o foaie de hârtie câteva lucruri despre tine pe care vrei să le transmiți celorlalți atunci când interacționezi cu ei și lucrează mult tu cu tine. Aceste lucruri despre tine pot fi o stare de bine, perspective creative sau orice altceva, atât timp cât e pozitiv.

Pasul 2: Tu către ceilalți

Din moment ce ai descoperit ce vrei să transmiți și consideri că ai și dobândit acele lucruri, acum este timpul să le transmiți mai departe. Însă, de prea puține ori „a dobândi” are loc fără „a practica”. Astfel că vei dobândi acele lucruri în timp, practicând.

Să spunem că tu vrei să le transmiți celorlalți perspectivele tale creative. Uite câteva lucruri pe care ai putea să le faci, în ordinea asta, pentru a ajunge acolo:

  • Conștientizează că ai perspective extraordinar de creative și valorifică asta;
  • Ține-ți gândul lipit de faptul că vrei să transmiți aceste perspective creative mai departe;
  • De fiecare dată când ai o conversație cu cineva, prezintă-i perspectivele tale creative pentru toate situațiile în care crezi că ceva ar putea fi schimbat în mai bine.

La început totul va fi mecanic și s-ar putea să fii și agasant, însă practica nu doar că te va ajuta să dobândești abilitatea de a transmite perspectivele creative către ceilalți, ci totodată te va ajuta s-o faci într-un mod cât mai pe placul celorlalți.

Pasul 3: Ceilalți către tine

Eu sunt un om care le oferă celorlalţi foarte multă energie pozitivă și care zâmbește mereu. Ăsta a fost lucrul pe care am vrut să-l transmit și de mai bine de 8 ani fac asta. Și, în timp, energia pozitivă a ajuns să fie atât de mare încât rezonez cu oamenii imediat și pot consolida relații în doar câteva ore.

Și de fiecare dată când ofer această energie pozitivă, la rândul lor, cei care o primesc, îmi oferă acel lucru la care ei lucrează de zor, de o perioadă bună de timp.

Și uite așa, dacă tu ai ajunge să îmi oferi perspectivele tale creative, eu aș ajunge să îți ofer o energie pozitivă enormă care te-ar face să te simți încrezător în propriile forțe. Și cel mai interesant lucru este că oamenii sunt diferiți și fiecare are un lucru al lui, unic, la care tot muncește din greu și pe care dorește să ți-l ofere.

Rutina optimistului are scopul de a ne ajuta să avem parte de lucruri bune în viață. Așa că, nu mai aștepta. Lucrurile bune te așteaptă, trebuie doar să oferi ceva la schimb.

Cauti modalitati practice prin care sa iti depasesti obstacolele?

♥ Mă numesc David Mitran

Scriu din 2009, iar pe blogul acesta public articole din 2012, având aproape 500 de articole publicate. În 2016 am scris prima carte, iar în 2021 am făcut publice pentru prima dată uneltele create. Lucrez cu oamenii și companiile și mă implic acolo unde sunt prezente obstacole, dezvoltând instrumente și unelte cu care oamenii și companiile să depășească obstacolele de care au parte. Citește mai multe despre mine accesând pagina „Despre”. Urmărește-mă pe instagram @davidtheoptimist.

Hai să ne cunoaștem

Ți-am pregătit o serie de emailuri în care îți vorbesc despre copilărie, educație și familie, despre sport și sănătate, despre ce am scris și cum am ajuns să scriu, despre marketing, business, public speaking și alte câteva subiecte. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos.

Prenume(Required)
Email

Fără spam. Îți promit.