Evoluăm constant. Ne adaptăm constant. Și o facem din tot felul de motive, însă cel mai esențial motiv este pentru că ne dorim să ne fie mai bine. Și tu și eu ne dorim să ne fie mai bine. Iar acest „mai bine” este unic pentru fiecare dintre noi. Pentru mine, mai bine, poate însemna să câștig cu 2000 lei pe lună. Pentru tine, 2000 lei pe lună te-ar face să mori de foame.
Totul se bazează pe experiențele personale, iar dacă îți dorești să recunoști o schimbare bună, în primul rând ar trebui să n-o asociezi cu așteptările celorlalți sau cu schimbările de care ceilalți au parte.
O schimbare înseamnă parcurgerea unui drum din punctul A în punctul B și mereu este privită așa. Însă, cine spune că schimbarea nu poate fi și din punctul B, înapoi în punctul A?
Să spunem că nu ești mulțumit cu momentul prezent (cu punctul A) și muncești, și te zbați, pentru a ajunge în acel moment în care vei fi mulțumit de tine (punctul B). Ajuns în punctul B observi cum totul nu-i deloc bine. Ba chiar este mai rău. Și după ce ai muncit câțiva ani buni să ajungi din A în B, și te-ai adaptat, și ți-ai format noi obiceiuri, este posibil să muncești fie la fel de mult, fie mai mult, pentru a te întoarce înapoi în punctul A.
Cu toate acestea, ce face o schimbare să fie bună?
În primul rând, schimbările bune ne liniștesc. Ne fac să nu ne mai stresăm atât, ne iau presiunea de pe umeri și ne fac să spunem „acum pot și eu să respir liniștit”. Schimbările bune ne oferă siguranța și confortul de care considerăm că avem nevoie.
În al doilea rând, schimbările bune ne dezvoltă. Dacă în punctul A sunt un bucătar care știe să facă doar supe, iar în punctul B am ajuns să fiu bucătar șef în cadrul unui restaurant franțuzesc, atunci este clar că schimbarea este una bună.
În al treilea rând, schimbările bune ne oferă lucrurile de care avem nevoie. Fie că avem nevoie de bani, de familie, de prieteni, de relaxare și așa mai departe, schimbările bune sunt acele schimbări care ne oferă lucrurile de care avem nevoie.
În al patrulea rând, schimbările bune nu sunt bune numai pentru noi, ci și pentru cei din jurul nostru. De exemplu, ai parte de un nou job, iar peste ceva timp reușești să îi oferi și celui mai bun prieten un job în aceeași companie.
În al cincilea rând, schimbările bune ne aduc mereu zâmbetul pe buze. Dacă te simți mai fericit, mai pozitiv, atunci ai parte de o schimbare foarte bună.
Acestea ar putea fi câteva feluri în care să recunoaștem că am avut parte de o schimbare bună, însă le recunoaștem doar după ce ele au trecut.
În schimb, cum facem să recunoaștem acum schimbările bune de care avem parte pentru a ne putea bucura acum de ele?
Este simplu. Gândește-te la ultima schimbare bună de care ai avut parte și asociaz-o cu unul sau mai multe din exemplele de mai sus. Iar apoi, identifică pașii prin care a avut loc schimbarea respectivă. Din momentul în care ai pașii, atunci în mintea ta va fi mai clar felul în care o schimbare bună se produce.
Să-ți ofer exemplul meu. Acum 3-4 ani, când am făcut rost de primul job, am avut un prieten ce se angajase într-o companie, unde recepționa marfă. La câteva luni după ce s-a angajat, mi-a spus că mai sunt locuri disponibile și că pot să mă angajez și să fac ce face și el. I-am mulțumit, însă l-am refuzat. Peste încă câteva luni, aveam primul job de freelancer și eram plătit pentru articolele pe care le scriam.
Am învățat două lucruri de aici:
- Cu toate că pentru prietenul meu schimbarea respectivă era una bună, pentru mine nu ar fi fost deloc benefică. Ajungeam să fac ceva ce nu mi-ar fi plăcut.
- Am obținut procesul prin care schimbările bune au loc și au fost câțiva pași precum: să țin cont de pasiunea mea, să nu accept ofertele altora doar pentru că ele există, să nu cred că fericirea altora va fi și fericirea mea, să continui să caut ceea ce îmi doresc. De atunci, am ținut cont, în mod conștient sau nu, de aceste elemente vitale și am știut mereu când urmează să fac o schimbare bună.
De ce este important să știm când urmează să facem o schimbare bună?
Un motiv simplu am aici și numai unul: ne considerăm gânditori, însă sunt de părere că nu gândim atunci când trebuie. Gândim atât de mult momentele în care avem parte de un eșec și ne place să judecăm momentele respective, iar pe acelea bune nu le gândim deloc, doar ne bucurăm că ele există.
A știi când urmează să faci o schimbare bună înseamnă a gândi în momentele ălea bune, de fericire. Și este important să știm când facem o schimbare bună pentru că:
- conştientizăm mai bine momentul și ne bucurăm mai mult timp de el;
- ajungem să fim mai pozitivi și să nu mai băgăm în seamă, atât de mult, situațiile negative.
Tu ești conștient de schimbările tale pozitive? Te bucuri cu adevărat atunci când se întâmplă, sau doar după ce schimbarea a avut loc?
♥ Mă numesc David Mitran
Scriu din 2009, iar pe blogul acesta public articole din 2012, având aproape 500 de articole publicate. În 2016 am scris prima carte, iar în 2021 am făcut publice pentru prima dată uneltele create. Lucrez cu oamenii și companiile și mă implic acolo unde sunt prezente obstacole, dezvoltând instrumente și unelte cu care oamenii și companiile să depășească obstacolele de care au parte. Citește mai multe despre mine accesând pagina „Despre”. Urmărește-mă pe instagram @davidtheoptimist.
Hai să ne cunoaștem
Ți-am pregătit o serie de emailuri în care îți vorbesc despre copilărie, educație și familie, despre sport și sănătate, despre ce am scris și cum am ajuns să scriu, despre marketing, business, public speaking și alte câteva subiecte. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos.
Fără spam. Îți promit.