Published On: 16/09/20153.6 min read

De mâine intru la dietă și timp de o lună nu mai mănânc dulciuri” sau „Sunt la dietă de o săptămână și până la sfârșitul anului vreau să slăbesc 10 kg”. Și uite așa, îți oferi un confort mental temporar care nu va face decât să te obosească și să te dezamăgească. De fapt, dietele tale sunt un drog pentru creier.

Consider că fiecare dietă pe care dorim s-o aplicăm organismului nostru este un simplu drog pe care îl luăm pe moment fie pentru a ne satisface niște dorințe ascunse (vrem să arătăm mai bine, vrem să fim mai sănătoși) sau pentru a ne calma frustrările din spatele dorințelor ascunse (nu ne place că suntem grași).

În schimb, dacă mă întrebi pe mine, aș elimina cuvântul „dietă” din DEX și tot înțelesul pe care acesta îl are în spate. Și în locul lui aș pune „stil de viață”. Pentru că dacă vrei să slăbești n-ai cum să reușești asta cu doar două luni de mâncare sănătoasă, mai ales dacă în ultimii 5 ani n-ai făcut sport deloc și ai băgat numai tâmpenii în tine.

Și în loc s-o numești dietă pe toată schimbarea asta care vrei s-o faci, numește-o stil de viață. Nu ai cum, este imposibil, să faci ceva acum și să ai rezultatele de mâine și peste doi ani, dacă tu ai încetat activitatea imediat după primele rezultate. Nu ai cum să mănânci sănătos pentru următoarea jumătate de an și să faci sport, să slăbești 5-10 kg, și apoi să te întorci la dulciuri și la canapea și să ai pretenția să fii în formă.

Dietele sunt un drog pentru creier

Singurul lucru benefic al unei diete este confortul pe care ni-l aduce și mirajul pe care ni-l creează. Și zic benefic pentru că îți aduce o stare de bine, nimic mai mult. Iar problema nu-i dieta, pentru că acea dietă poate reprezenta începutul unui stil de viață. Problema este lenea, pentru că ești un mare leneș, care vrea să se simtă bine pentru tot restul vieții, cu un efort depus doar pe moment.

De fiecare dată când zici „vreau să încep o dietă” nu faci nimic mai mult decât să te sabotezi și să îți oferi un confort temporar. Și te sabotezi pentru că în loc să faci o schimbare în stilul de viață pe care în ai, alegi să pierzi timp încercând să păcălești organismul. Și partea bună este că-ți reușește. Partea nasoală este că-ți reușește numai pentru o perioadă limitată de timp.

Pe același principiu, dacă vrei ceva mai evident de atât, sunt rahaturile ălea de prafuri și pastile (scuzați expresia) care cică, după 60 de zile de consum, te fac să arăți suplu și să ai pătrățele. Un mare bullshit. Și chiar dacă după 60 de zile totul ar fi minunat, ce faci? Alegi să consumi iar prafurile ălea? Și investeşti pentru tot restul vieții în niște prafuri doar pentru că tu nu ai voința de a nu mânca atât de multe dulciuri și ești prea leneș pentru a face sport?

Dietele sunt intervale de timp, stilul de viață este pentru totdeauna

Ăsta-i cel mai bun argument și totodată cea mai bună întrebare: vrei o schimbare pentru o lună sau vrei o schimbare pentru toată viața? Totul depinde de ceea ce îți dorești. Dacă îți dorești să arăți bine și să fii sănătos o singură lună, atunci alege prafurile, alege dietele și orice altă minciună pe care ai ales-o până acum.

Dacă îți dorești ca de acum înainte și până când vei muri să fii sănătos și să arăți bine, atunci schimbă-ți stilul de viață și încetează apelezi la același drog, din nou și din nou.

Și nu, n-a zis nimeni că-i ușor! Doar nu crezi că burta aia se dă jos numai cu câteva gânduri bune, nu?

Cauti modalitati practice prin care sa iti depasesti obstacolele?

♥ Mă numesc David Mitran

Scriu din 2009, iar pe blogul acesta public articole din 2012, având aproape 500 de articole publicate. În 2016 am scris prima carte, iar în 2021 am făcut publice pentru prima dată uneltele create. Lucrez cu oamenii și companiile și mă implic acolo unde sunt prezente obstacole, dezvoltând instrumente și unelte cu care oamenii și companiile să depășească obstacolele de care au parte. Citește mai multe despre mine accesând pagina „Despre”. Urmărește-mă pe instagram @davidtheoptimist.

Hai să ne cunoaștem

Ți-am pregătit o serie de emailuri în care îți vorbesc despre copilărie, educație și familie, despre sport și sănătate, despre ce am scris și cum am ajuns să scriu, despre marketing, business, public speaking și alte câteva subiecte. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos.

Prenume(Required)
Email
Politică

Fără spam. Îți promit.