Să presupunem că ești foarte sărac, că faci parte dintr-o familie săracă. Atât de săracă încât îți poți permite să cumperi o pereche de adidași, niște blugi și un tricou, o dată pe an. Și câteodată le mai împarți și cu frații și surorile tale. Oare nu ar trebui să uiți niciodată lucrurile ăstea?

Ai tăi nu și-au permis niciodată să te trimită la școală, n-ai avut parte decât de educația de acasă. Ai fost un om simplu care a făcut tot posibilul să schimbe ceva la el astfel încât să-i fie cât mai bine. Și în cele din urmă, pe la 20 de ani ajungi să te angajezi undeva, iar la 25-30 de ani întemeiezi o familie, ca la 40 de ani să cumperi un apartament în care să trăiești așa cum îți dorești.

Și ai ajuns în sfârșit să te simți bine. Să te simți cu adevărat împlinit. De ce mama naiba ți-ai mai dori să-ți aduci aminte de unde ai plecat? De ce ți-ai dori să păstrezi mental frustrările pe care le-ai avut cu zeci de ani în urmă? De ce să păstrezi chinul din trecut, la nivel emoțional, și în prezent?

„Să nu uităm niciodată de unde am plecat” mi se pare cea mai tâmpită afirmație și o aud de îndeajuns de multe ori. Oamenii care nu sunt în stare să se adapteze schimbărilor o folosesc pe post de scuză pentru incapacitatea lor. Și cu fiecare scuză aruncată pentru hrănirea incapacității, cu atât incapacitatea devine mai puternică.

Să-mi bag picioarele dacă vreau să-mi aduc aminte de momentele în care eram mic și eram foarte timid și nu puteam să vorbesc cu tipele. Sau momentele în care aveam prieteni care plecau în tot felul de vacanțe și eu nu puteam pentru că ai mei nu-și permiteau să mă trimită.

Da, momentele ălea vreau să le uit, pentru că nu consider că m-au ajutat sau că mă vor ajuta cu ceva. Tot ce au făcut a fost să mă facă să muncesc pentru niște chestii mult mai mult decât ar fi trebuit și să fac risipă de energie și timp.

Hai să nu ne mai amintim niciodată de unde am plecat și să ne gândim încotro ne îndreptăm

„Vai, pe timpul lui Ceaușescu lucrurile erau atât de roz!” sau „Ce bine era când lucram la compania X”. Ei bine, Ceaușescu a murit acum 25 de ani, iar compania X nu mai există. Și te asigur că lucrurile nu erau mai bune, pentru că dacă erau mai bune, existau și în momentul prezent.

Tot ce aparține trecutului și nu face parte din prezent este la un nivel calitativ slab față de ceea ce ai în prezent. Iar dacă nu te interesează calitatea, atunci ce?

În schimb, fiecare pas pe care îl faci acum ar trebui să te trimită cu gândul la ceea ce urmează să ai, nu la ce ai avut acum 10 ani și senzația de bine pe care ai impresia că ai avut-o.

Gândește-te la cum poți să faci lucrurile astfel încât să-ți fie mai bine, nu la cum s-au întâmplat lucrurile acum 10 ani și la cât de bine ți-a fost atunci. Gândește-te la cum poți ajunge ca în următorii 5 ani să ai jobul dorit, casa dorită sau orice altceva e pus în obiectivele tale. Gândește-te la asta și treci la treabă! Și încetează să te amăgești, aruncând în fiecare zi câte un ochi către trecut, în loc să muncești zilnic cu o gândire pozitivă către viitor.

Și îți mai spun un lucru: prezentul este unic, iar felul în care gândești și acționezi acum îți va defini totul în jurul tău peste câțiva ani. Gândește-te la lucrurile pe care ți le dorești și acționează în consecință pentru că locul și momentul din care ai plecat sunt irelevante!