Acum nu mult timp încă făceam parte din sistemul educațional din România, iar acea perioadă n-a fost mai deloc pe placul meu. Și oricât de mult încercam eu să mă conving că nu e chiar așa de rău, n-am ajuns să-l apreciez prea mult.

Am fost și eu la liceu ca tot omul, după care am reușit să experimentez studiul universitar prin vreo două facultăți și pot spune că treaba e ceva mai serioasă în liceu, poate pentru că în perioada aceea învățământul încă este obligatoriu sau poate pentru că acolo învățământul se mai ia cât de cât în serios.

Oricum ar fi, nu sunt mulțumit de sistemul educațional din România, însă mă bucură faptul că s-au tot construit tot felul de metode non-formale de educație care au din ce în ce mai multă putere și ajung la cât mai mulți tineri.

De apreciat aici organizații precum WorldVision, Școala de Valori, Leaders, Restart în educație și multe altele. Astfel de organizații sunt acelea care reușesc să încline balansul către partea pozitivă a educației și să ofere generațiilor tinere exact informațiile de care au nevoie, adaptate la felul în care merg lucrurile și la nivelul tehnologic la care s-a ajuns.

Mi-ar fi plăcut ca și pe vremea în care am fost la liceu să am parte de astfel de organizații care să mă inspire și să mă ghideze, însă pot spune că mă bucur că au început să iese ca ciupercile acum și chiar să încerce să schimbe ceva decât să mai dureze alți câțiva ani buni de stagnare.

Și cred că dacă aveam parte de ghidajul de care au parte liceeni de acum, nu mai ajungeam să am parte de niște frustrări care să-mi schimbe părerea despre sistemul educațional. În mod sigur, problemele de la baza frustrărilor ar fi fost prezente, la fel cum sunt și acum, însă nu cred că le-aș mai fi băgat atât de mult în seamă. Oricum, cert este că multe dintre ele mă nemulțumesc și acum, cu toate că nu mai am nicio tangență cu sistemul educațional. Și nici nu vreau să mai am.

Așadar, îți prezint 5 lucruri care nu-mi plac și care cred că ar trebui schimbate cât mai repede:

1. Profesorul ar trebui înlocuit cu o statuie

Nu, nu să le facem statuie profesorilor, ci să-i înlocuim cu una. Ții minte scheletul ăla din cabinetul de biologie? Cred că el ar trebui să stea în locul profesorilor.

Sunt extraordinar de mulți profesori care pur și simplu vin în fața unui număr de câțiva tineri dornici să învețe și ei stau ca niște papagali. Atât în liceu, cât și în facultate, am avut parte de profesori care doar citeau de pe un manual. Omule, tu nu ai o părere personală pe care s-o împărtășești cu elevii tăi? Ești chiar așa, degeaba?

Așa cum ziceam, în liceu situația era ceva mai bună. Știu că am avut la materiile matematică, istorie și informatică niște profesori cu care nu doar că mă puteam înțelege, ci care mă și făceau să înțeleg. În facultate abia dacă erau 1-2 profesori pe an, iar având în vedere că de la un semestru la altul se schimbă profesorii, atunci asta era nasol!

2. Oftică-te că nu mă implic în cercul tău de bufonologie

Ți-ai strâns în jurul tău 5-10 studenți care te pupă-n fund și ai pretenția ca și eu să fac asta, iar când asta nu se întâmplă, oricât de mult aș învăța eu, mai mult de 7 nu-mi dai. Iar cei din cercul tău de bufonologie au mereu nota 10 doar pentru că te pupă-n fund.

Și nu m-ar deranja prea tare dacă ar rămâne doar aici pupincurismul, însă așa imprimi mentalitatea unui tânăr inocent, o mentalitate care o duce cu el mai departe în companii și către cercurile sale de prieteni. Asta-ți dorești? O generație de pupincuriști? Doar pentru că instigi la așa ceva ai merita să fii concediat!

3. „Ora de sport se practică în echipament adecvat” zise profa, crăcănându-se în blugi

Hei, tanti! Tanti! Cum îți permiți să fii un exemplu pentru cei care te privesc, să le ceri un anumit lucru și tu să fii exact la polul opus?

Am avut o profă de sport în liceu, și tare sper să nu mai fie și prin alte licee sau facultăți, care mereu venea îmbrăcată în blugi, și cum vedea că ești și tu în blugi nu te mai lăsa să participi la oră și mai avea puțin și te dădea afară.

Ăsta a fost primul exemplu clar pentru mine de „așa nu” și, ca idee, în liceu nu am alergat mai deloc și îmi plăcea să joc decât baschet. Mai târziu puțin, după ce am terminat liceul, am alergat un maraton. Asta așa, ca s-o oftic pe profă în cazul în care, prin vreo minune citește articolul, s-o oftic și s-o fac să realizeze că nu așa îți motivezi elevii.

4. Să știi că nu ne interesează cărțile tale, de 50 de lei bucata, așa că nu ni le mai vinde

Băi băiatule, profesorii ăștia sunt într-un mare fel. În liceu aveam o profă de geografie care vindea în fiecare lună revista Terra și ne dădea un punct în plus pentru asta. Să zicem că era acceptabil pentru că învățam câteva noțiuni geografice din revista respectivă și nici nu costa prea mult.

Însă când vine vorba de facultate, tu ca profesor mă pui să cumpăr 2-3 cărți de 50 de lei fiecare și-mi promiți că-mi dai două puncte în plus la examen. Pe lângă faptul că nu îți citesc cărțile și dacă le citesc nu rămân cu nimic din ele, că oricum copiez, de banii respectivi mă duc la o conferință de leadership sau antreprenoriat și învăț mai multe decât o să poți tu să mă înveți vreodată.

Și, pentru că asta n-ar fi îndeajuns de nasol, dacă nu-ți cumpăr cărțile, nu numai că nu mă aleg cu cele două puncte, ba chiar s-ar putea să mă trezesc că nu iau examenul, indiferent că am scris sau nu.

5. Învăț ce nu-mi place, ca să am ce face

Este ciudat cum ajungi să ai parte, din punct de vedere teoretic, de toate ramurile unui domeniu în perioada unei facultăți și mai apoi, din punct de vedere practic, să-ți trebuiască doar 10%, nu? De mi-aș putea alege ce să învăț, lucrurile ar fi ceva mai bune, însă văd că ție-ți sticlesc ochii când ai posibilitatea să-mi bagi pe gât ceva ce nu-mi place.

Cel mai tâmpit lucru dintre toate este accentul care se pune pe teorie, când de fapt, toată teoria respectivă este inutilă. Dovada? Trec 15 ani printr-un sistem de educație în care nimeni nu mă pune la muncă, iar la sfârșit, când vreau să mă angajez, mi se cere experiență. Asta mă face să cred că sistemul educațional este degeaba și că, dacă ești cu adevărat bun la ceva, nu ai nevoie de nicio diplomă.

Companiile au nevoie de oameni competenți, cu competențe, nu cu hârtii care să ateste asta. Și nu, aici nu mă refer la companiile comuniste sau cu conducere comunistă. Oricum vor dispărea în cel mult 10 ani.

Nemulțumit? Da. Îmi pasă? Desigur. Și cu toate că eu, personal, nu pot să fac mare lucru, mă bucur că sunt organizații ca acelea amintite la începutul articolului care depun din ce în ce mai mult efort pentru ca lucrurile să se schimbe.