Published On: 27/03/20152.9 min read

Lucrurile pe care alegi să le faci te definesc, însă la fel se întâmplă și în cazul acelora pe care nu le alegi. Faptul că alegi să zâmbești zi de zi le transmite celorlalți că ești o persoană pozitivă, însă la fel și faptul că alegi să nu zâmbești le poate transmite celorlalți un mesaj. Astfel că, indiferent că faci sau nu ceva, transmiți un mesaj. Acesta este brandul personal.

Însă cum ajungem să controlăm mesajul pe care-l transmitem? Simplu! Făcând cât mai multe lucruri, într-un mod conștient, care procentual, cantitativ și calitativ, să fie peste lucrurile pe care nu alegem să le facem. Iar la această simplă teorie doresc să adaug și faptul că lucrurile pe care alegem să le facem sunt mai ușor observabile decât pe acelea care alegem să nu le facem.

Și astfel apare următorul rezultat: dacă alegi să faci ceva înseamnă că ai control asupra a ceea ce transmiți. Iar ceea ce transmiți este văzut exact ca brandul personal.

Dacă, de exemplu, eu cânt la chitară și aleg să fac asta cât mai des, poate chiar în fiecare zi și la diverse evenimente, atunci lumea va știi că eu cânt la chitară. Și cu cât fac asta de mai multe ori, cu atât mai multă lume va știi că eu cânt la chitară. Deci, cântând la chitară aleg în mod conștient că asta este mesajul pe care vreau să-l transmit mai departe.

Problema apare atunci când activitatea pe care o facem nu are la bază o pasiune, acela fiind momentul în care ajungem să fim sclavii propriului brand. Dacă eu, de exemplu, sunt într-o perioadă în care îmi doresc să fac bani, este posibil să mă implic într-o activitate în care să zicem că trebuie să fac vânzări. În cazul în care activitatea respectivă durează îndeajuns de mult (de la 1-2 ani în sus) este posibil ca eu să le transmit persoanelor din jurul meu că sunt un om de vânzări.

Problema nu este că le transmit celor din jurul meu că sunt om de vânzări, ci problema va apărea când voi realiza că această activitate îmi aduce decât satisfacție financiară, fericirea mea fiind neîntreținută. Și astfel, în cei câțiva ani de vânzări, brandul personal îmi este consolidat, iar lumea mă va cunoaște că sunt un om de vânzări.

Din această situație pot alege să fac două lucruri:

  1. Fie aleg să continui ceea ce făceam, să consolidez și mai mult brandul personal, cu toate că asta nu mă face fericit;
  2. Să aleg să fac ceea ce mă pasionează cu adevărat, cu toate că asta va însemna nu doar că o voi lua de la zero cu brandul personal, ba chiar mai mult de atât, și anume că va trebui să le schimb oamenilor părerea în legătură cu mine.

Consider că fericirea are la bază pasiune, iar dacă faci lucrurile doar pentru a avea parte de anumite beneficii, la un moment dat acele beneficii se vor întoarce împotriva ta pentru că vor fi beneficii pe termen scurt. Banii, faima, prietenii – sunt beneficii de care ai parte pe termen scurt, beneficii care, vor ajunge să se stingă treptat.

Alege să faci doar lucrurile care-ți plac!

Cauti modalitati practice prin care sa iti depasesti obstacolele?

♥ Mă numesc David Mitran

Scriu din 2009, iar pe blogul acesta public articole din 2012, având aproape 500 de articole publicate. În 2016 am scris prima carte, iar în 2021 am făcut publice pentru prima dată uneltele create. Lucrez cu oamenii și companiile și mă implic acolo unde sunt prezente obstacole, dezvoltând instrumente și unelte cu care oamenii și companiile să depășească obstacolele de care au parte. Citește mai multe despre mine accesând pagina „Despre”. Urmărește-mă pe instagram @davidtheoptimist.

Hai să ne cunoaștem

Ți-am pregătit o serie de emailuri în care îți vorbesc despre copilărie, educație și familie, despre sport și sănătate, despre ce am scris și cum am ajuns să scriu, despre marketing, business, public speaking și alte câteva subiecte. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos.

Prenume(Required)
Email

Fără spam. Îți promit.