Am ajun să identificăm trei principii generale pe care le poți adopta, astfel încât să-ți îmbunătățești felul în care transmiți informația pe care o prezinţi, ca rezultat oamenii fiind mult mai convinși că cele spuse de tine sunt reale, astfel tu devenind un vorbitor convingător:
- Fă-i să înțeleagă – audiența înțelege ceea ce spui sau au reușit să asimileze decât jumătate din ceea ce ai prezentat?
- Fă totul logic – vino cu argumente care au sens astfel încât audiența să nu trebuiască să aibă o încredere oarbă în tine.
- Fă totul mult mai real – fii concret și specific și vei avea de câștigat în fața acelora care sunt abstracți și generali.
Pentru fiecare din aceste trei metode, în continuare vom prezenta câteva lucruri specifice pe care le puteți face.
Fă-i să înțeleagă
Dacă audiența nu te înțelege, atunci aceasta nu poate fi convinsă. Pentru a fi un vorbitor eficient, trebuie ca înainte de toate să fii acel vorbitor convingător care transmite un mesaj într-un mod cât mai clar, iar acest lucru înseamnă să te folosești de cuvinte, fraze, exemple, elemente vizuale care sunt înțelese. Iar acestea trebuie livrate la un ritm la care audiența poate asimila informația.
1. Folosește un limbaj simplu
Folosește cuvinte pe care și audiența ta le folosește. Ocolește jargonul tehnic cu care aceasta nu este familiară. Alege să folosești cuvinte și fraze scurte și ține minte că un limbaj simplu nu înseamnă un limbaj plictisitor.
2. Fii explicit
Audiența nu ar trebui să aibă nevoie de un inel magic care „să traducă” tot ce spui tu. Ceea ce tu spui ar trebui să fie evident pentru ei. Dacă argumentele tale implică mai mult decât câteva premise, atunci fii sigur că audiența observă legătura dintre ele. Totodată, ar trebui să creezi o conexiune puternică cu ei, astfel se vor simți mai apropiați de tine.
3. Fii ordonat
Pentru a ajuta audiența să înțeleagă o secvență sau un proces, ar trebui să marchezi pașii pe care îi parcurgi într-o ordine adecvată, de obicei secvențială. Dacă sari de la pasul 1 la pasul 7 și apoi te întorci la pasul 3, în mod sigur audiența va fi confuză.
4. Folosește diagrame
Diagramele făcute cu cap sunt întotdeauna ușor de înțeles și au capacitatea de a veni în completarea argumentelor tale. Nu contează dacă sunt făcute în PowerPoint, pe o tablă sau pe un șervețel, tot ce contează este claritatea cu care acestea sunt făcute.
5. Folosește comparații, analogii și metafore
Oricând introduci un nou concept, caută o analogie adecvată care ajută audiența să înțeleagă noul concept în termeni pe care deja îi înțeleg, astfel nu va fi nevoie să proceseze întreg conceptul de unii singuri.
Fă totul logic
Ok, audiența înțelege ceea ce spui, însă ceea ce spui are sens? Tot ceea ce spui trece de testul logic pe care audiența ta îl aplică constant la nivel de subconștient astfel încât să te considere pe tine un vorbitor convingător?
6. Folosește-te de convingerile audienței
Convingerile audienței tale pot fi cea mai bună fundație pentru argumentele tale. Dacă ajungi să le cunoști, poți mereu să le folosești – deoarece audiența deja crede în ele – și să construiești ideile pornind de la ele.
7. Pune întrebări, fă audiența să gândească
Întrebările fac audiența să devină activă și au totodată scopul de a implica participanții în conversații. Decât să aștepte pasiv răspunsuri de la tine, mai bine adresează-le întrebări și fă-i să-și ofere singuri răspunsuri la întrebările pe care le au, tu intervenind doar acolo unde este nevoie.
8. Abordează punctul opus de vedere și elimină-l
În primă fază, pare prostesc să abordezi puncte de vedere de vin în contradicție cu prezentarea ta. Însă ce se întâmplă dacă, imediat după ce faci acest lucru, elimini acele argumente contradictorii și vii cu unele care să convingă cu adevărat audiența că ceea ce spui este adevărat?
9. Empatizează cu acele idei care sunt valorificate de audiență
Atât timp cât informația ta nu este perfectă, înseamnă că vor rămâne câteva lipsuri în prezentarea ta. Însă ceea ce înseamnă perfect pentru tine, nu poate fi perfect pentru ei. Și din moment ce prezentarea ta va avea un timp limitat, încearcă să te focusezi pe abordarea acelor idei care au un interes primar din partea audienței.
Fă totul mult mai real
Detaliile concrete și specifice vor consolida argumentele, și astfel mesajul tău va fi mult mai convingător.
10. Folosește-te de poze
A vorbi despre ceva în termeni abstracți este un lucru bun, însă folosind obiecte reale sau poze va fi mult mai de impact. Audienței îi va fi foarte greu să nege ceea ce vede.
11. Folosește statistici
Asocierea numerelor cu prezentarea ta va oferi mai mult impact. Compară următoarele două afirmați:
- În fiecare an, foarte mulți oameni mor de cancer;
- În fiecare an, 3000 de oameni din țara noastră mor de cancer.
Care din cele două crezi că are mai multe șanse să convingă audiența să contribuie cu bani la cercetare?
12. Citează sursele
Statisticile pot fi foarte benefice, însă fără a cita sursa, audiența ta ar putea să nu le creadă și astfel și credibilitatea ta să fie ruinată. Prin simplul fapt că citezi sursa, mai pui o cărămidă la zidul „încrederii” pe care-l clădești împreună cu audiența ta.
13. Folosește exemple reale
Poți avea o prezentare minunată doar argumentând teorii, însă aceasta s-ar putea să nu fie îndeajuns de credibilă. Aici intervin exemplele reale, care vor ajuta audiența să înțeleagă cum funcționează respectivele teorii în viața reală.
14. Folosește anecdote
O poveste personală combină puterea unui exemplu cu o sursă citată. Asumând faptul că ești o sursă credibilă, poveștile personale și anecdotele aduc cu ele o putere mult mai mare de convingere decât orice altceva.
Ce părere ai?
Aceste 3 metode sunt îndeajuns de bune pentru tine? Consideri că te vor ajuta să devii un vorbitor mai convingător decât ai fost până acum?
♥ Mă numesc David Mitran
Scriu din 2009, iar pe blogul acesta public articole din 2012, având aproape 500 de articole publicate. În 2016 am scris prima carte, iar în 2021 am făcut publice pentru prima dată uneltele create. Lucrez cu oamenii și companiile și mă implic acolo unde sunt prezente obstacole, dezvoltând instrumente și unelte cu care oamenii și companiile să depășească obstacolele de care au parte. Citește mai multe despre mine accesând pagina „Despre”. Urmărește-mă pe instagram @davidtheoptimist.
Hai să ne cunoaștem
Ți-am pregătit o serie de emailuri în care îți vorbesc despre copilărie, educație și familie, despre sport și sănătate, despre ce am scris și cum am ajuns să scriu, despre marketing, business, public speaking și alte câteva subiecte. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos.
Fără spam. Îți promit.