Una din regulile fundamentale ale vorbitului în public este să nu-ți ceri scuze. Însă chiar și așa, cât de strictă este regula aceasta? Este rațională și ce anume este atât de greșit să-ți ceri scuze în fața oamenilor? Având în vedere aceste circumstanțe, de ce ar fi atât de rău să ceri scuze audienței?
Această regulă nu ar fi una strictă, însă prea mulți vorbitori își cer scuze pentru foarte multe, dar asta nu înseamnă că este o regulă universală. Problema apare atunci când dorești să obții ceva în urma scuzelor, de multe ori obținându-se foarte puțin, putând chiar să-ți scadă nivelul credibilității.
4 întrebări prin care să ne dăm seama care sunt circumstanțele în care ne putem cere scuze audienței
Nu există niciodată ceva magic care să-ți spună când faptul că-ți vei cere scuze va fi ceva garantat. Având în vedere acest lucru, s-ar putea să-ți fie de ajutor a lua în considerare următoarele întrebări:
Întrebarea 1: Este audiența conștientă de ceea ce tu îți ceri scuze?
Norman Wei spunea „niciodată să nu-i spui audienței că ești emoționat”. Audiența de obicei nu este conștientă absolut deloc de emoțiile pe care vorbitorul le trăiește. Nu pot să simtă ceea ce simți tu, habar nu au dacă ai dormit sau nu în noaptea dinainte de prezentare.
În mod similar, nu trebuie să îți ceri scuze dacă ai uitat să incluzi ceva din ceea ce plănuisei. Doar tu știi ceea ce era pus pe listă, audiența nu va ghici niciodată.
Cum să te descurci?
Nu atrage atenția asupra lucrurilor negative. Nu vei face decât să te distragi atât pe tine, cât și pe cei din audiență.
Întrebarea 2: Îți ceri scuze pentru că îți pare rău cu adevărat, sau pentru că te simți rușinat?
Dacă este motivul al doilea, atunci este foarte posibil ca o scuză să atragă atenția și mai mult asupra ta și să te rușinezi și mai mult, amplificând toate emoțiile.
În exemplul „Îmi cer scuze, m-am grăbit când am făcut prezentarea” probabil că audiența deja ți-a criticat slide-urile. Probabil că nu le pasă că și așa că deja se gândesc la faptul că prezentarea ta nu a fost pregătită conform așteptărilor lor și că îi faci să piardă timp.
Cum să te descurci?
Pregătește-te atât de bine încât să nu ai de ce să fii rușinat și totodată să nu ai pentru ce să-ți ceri scuze. În plus, încrederea ta în propriile forțe va crește și felul în care vei susține prezentarea se va îmbunătăți.
Întrebarea #3: Îți ceri scuze pentru ceva ieșit în totalitate de sub controlul tău?
De exemplu, prezentarea ta este întreruptă de zgomotul făcut de aerul condiționat ce tocmai a fost pornit. Unii vorbitori pur și simplu îl ignoră, în timp ce alții își arată dezamăgirea printr-un simplu „îmi pare rău pentru zgomotul făcut de aerul condiționat”.
Un alt exemplu ar fi acel moment în care trebuie să susții un curs într-o încăpere care este prea mică pentru numărul de oameni prezenți.
Cum să te descurci?
Dacă există ceva ce poți face și acțiunea respectivă va îmbunătăți livrarea mesajului, atunci acționează! Dacă nu există nicio acțiune adecvată pe are o poți face, atunci ai putea apela la umor. Cheia este să soluționezi problema fără să-ți ceri scuze în legătură cu aceasta.
Întrebarea #4: Și dacă trebuie să-mi cer scuze audienței?
Am vorbit cu cineva care mi-a povestit, că în cadrul unei prezentări a simțit o nevoie foarte apăsătoare de a-și cere scuze, un sentiment atât de negativ încât îi afecta abilitatea de a vorbi. De obicei, astfel de emoții nu ar trebui să-ți afecteze prezentarea, însă nu a fost cazul și aici.
Cum să te descurci?
Dacă simți că trebuie neapărat să îți ceri scuze, atunci fă-o rapid și cât mai sincer. Nu te repeta și încearcă să revii cât mai repede la prezentare. S-ar putea să nu pierzi din credibilitate, ci să se întâmple alte câteva lucruri, mult mai rele.
Cheia pare să fie sinceritatea. A-ți cere scuze audienței într-un mod cât mai sincer poate chiar să ajute, însă totul depinde de context.
♥ Mă numesc David Mitran
Scriu din 2009, iar pe blogul acesta public articole din 2012, având aproape 500 de articole publicate. În 2016 am scris prima carte, iar în 2021 am făcut publice pentru prima dată uneltele create. Lucrez cu oamenii și companiile și mă implic acolo unde sunt prezente obstacole, dezvoltând instrumente și unelte cu care oamenii și companiile să depășească obstacolele de care au parte. Citește mai multe despre mine accesând pagina „Despre”. Urmărește-mă pe instagram @davidtheoptimist.
Hai să ne cunoaștem
Ți-am pregătit o serie de emailuri în care îți vorbesc despre copilărie, educație și familie, despre sport și sănătate, despre ce am scris și cum am ajuns să scriu, despre marketing, business, public speaking și alte câteva subiecte. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos.
Fără spam. Îți promit.