Un discurs persuasiv are câteva legături cu discursul informativ, cu excepția faptului că nu doar oferi informații despre subiectul pe care îl abordezi, ci totodată oferi o opinie personală în legătură cu subiectul respectiv, încercând astfel să convingi audiența că opinia ta este una corectă. Iar acest element al opiniei și convingerii este cel care face discursul persuasiv unul dintre cele mai dificile dintre cele patru tipuri.
Cheia în a scrie un discurs persuasiv este să începi să scrii de la o opinie pe care o ai – preferabil una în care crezi cu adevărat. Dacă nu ai nici măcar o părere în legătură cu subiectul pe care îl abordezi, atunci nu vei reuși să convingi pe nimeni. Întâi trebuie să știi în ce crezi și totodată de ce crezi în opinia respectivă. Nu este îndeajuns să spui că „Apple este mai bun decât Samsung, astfel și voi trebuie să credeți același lucru” – pentru că audiența va întreba imediat de ce crezi că Apple e mai bun decât Samsung.
Deci, înainte să începi să scrii discursul, ar trebui să te întrebi care sunt acele lucruri în care crezi cel mai mult, apoi să te întrebi de ce crezi atât de mult în ele. Scrie pe o listă toate motivele pentru care crezi că Apple este mai bun ca Samsung. Toate acele motive vor fi punctele majore ale discursului tău.
Când vine vorba de tine ca orator, trebuie să fii credibil. Audiența vrea ca tu să fii credibil și să știi de ce Apple este mai bun ca Samsung și, totodată, își dorește să audă diferențe între ceea ce e corect (opinia ta) și ceea ce nu este corect (opinia unei persoane care susține Samsung). O veche vorbă care sună în felul următor „practică ceea ce predici” se potrivește foarte în această categorie. Nu vei avea capacitatea să convingi pe nimeni dacă tu nu ești convins de tine.
De asemenea, trebuie să faci audiența să înțeleagă următoarele lucruri: că ești certificat și că ai expertiza și experiența necesară pentru a aborda acel subiect și totodată audiența trebuie să înțeleagă că pe baza opiniei pe care o împărtășești cu ei tu iei foarte multe decizii, decizii care au mai multe rezultate pozitive decât dacă s-ar face altfel.
Apelând la logică
Logica este ceva mai dificil de mânuit decât emoțiile, însă este mult mai eficientă. Dacă ai construit un argument logic prin faptul că ai afirmat o opinie, tot ce trebuie să faci apoi este să explici un număr concret de motive pentru care susții într-o mod logic acea opinie și în cele din urmă să ilustrezi într-un mod simplu punctul de vedere pe care îl susţii.
De data aceasta voi folosi un exemplu cu pasta de dinți, fiind mult mai ușor de înțeles:
Subiect: Pasta de dinți A este mai bună decât pasta de dinți B.
Punctul 1: Pasta de dinți A previne cariile, în timp ce pasta de dinți B nu o face.
Ilustrare: Un studiu recent făcut de renumitul dentist X demonstrează că pasta de dinți A oferă cu peste 82% mai multă protecție împotriva cariilor decât orice altă pastă de dinți.
Punctul 2: Pasta de dinți A albește și curăță dinții, în timp ce pasta de dinți B face dinții să fie verzi.
Ilustrare: Elemente vizuale ce scot în evidență diferența de culoare în funcție de pasta de dinți utilizată.
Punctul 3: Pasta de dinți A costă mai puțin decât pasta de dinți B.
Ilustrare: Am făcut un studiu în care au fost implicate 12 farmacii și am observat că pasta de dinți A este mai ieftină decât pasta de dinți B cu 1 leu și 20 de bani, în medie.
Concluzie: La fiecare nivel, pasta de dinți A este mai bună decât pasta de dinți B.
De notat faptul că ai scos în lumină câteva idei pentru a-ți susține subiectul pe care l-ai abordat și ai folosit exemple care să susțină fiecare motiv. Această abordare folosește logica pentru a convinge audiența.
Apelând la emoții
Poți apela la emoțiile audienței tale cu un argument care are puțină logică. Uite cum ar trebui să arate un astfel de discurs:
Subiect: Pasta de dinți A este mai bună decât pasta de dinți B.
Punctul 1: Pasta de dinți A are gust mai bun decât pasta de dinți B.
Ilustrare: Pasta de dinți A îmi aduce aminte de momentele de primăvară.
Punctul 2: Pasta de dinți A este iubită de copii.
Ilustrare: Elemente vizuale care arată culorile interesante ale pastei de dinți A, comparate cu culoarea ciudată maronie a pastei de dinți B.
Punctul 3: Am intervievat foarte mulți oameni, toți preferă pasta de dinți A.
Ilustrare: Elemente vizuale care arată felul în care fiecare om intervievat a descris pasta de dinți A.
Concluzie: La fiecare nivel, pasta de dinți A este mai bună decât pasta de dinți B.
După cum poți vedea, această abordare nu vine cu o dovadă logică asupra faptului că una din cele două paste de dinți este mai bună.
Ce ar trebui să faci într-un discurs persuasiv
Ține minte că aici totul depinde de opinia ta și de cât de mult crezi în ea. Atunci când construiești un argument logic, gândește-te la el și pune-l în evidență ca și cum ai fi un avocat.
Ce ar trebui să eviți într-un discurs persuasiv
Pericolul argumentelor logice este că de la un moment dat în colo poți să plictisești audiența, dacă există prea multe statistici. Totodată, dacă repeți și tot repeți opinia pe care o ai, acest lucru nu va face audiența să fie convinsă.
♥ Mă numesc David Mitran
Scriu din 2009, iar pe blogul acesta public articole din 2012, având aproape 500 de articole publicate. În 2016 am scris prima carte, iar în 2021 am făcut publice pentru prima dată uneltele create. Lucrez cu oamenii și companiile și mă implic acolo unde sunt prezente obstacole, dezvoltând instrumente și unelte cu care oamenii și companiile să depășească obstacolele de care au parte. Citește mai multe despre mine accesând pagina „Despre”. Urmărește-mă pe instagram @davidtheoptimist.
Hai să ne cunoaștem
Ți-am pregătit o serie de emailuri în care îți vorbesc despre copilărie, educație și familie, despre sport și sănătate, despre ce am scris și cum am ajuns să scriu, despre marketing, business, public speaking și alte câteva subiecte. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos.
Fără spam. Îți promit.