Published On: 23/09/20144.2 min read

S-ar putea să te ajute dacă-ți spun că nu există un discurs perfect, nu? La un moment dat, orice orator are parte de fix momentul pe care l-a planificat, ceea ce înseamnă că ar trebui să fie perfect, cu un discurs perfect, nu? Din păcate, aceste momente nu sunt evidente pentru audiență. De ce nu? Pentru că audiența nu știe cum ți-ai planificat tu discursul și ce ai de gând să zici și când.
Audiența aude doar ceea ce tu spui. Dacă pentru un moment te împotmolești, schimbi câteva fraze între ele sau uiți să faci o pauză la un moment dat, nimeni nu-și va da seama. Doar continuă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Unul din cele mai mari motive pentru care oameni sunt îngrijorați de eventualele greșeli pe care le pot face în timpul unui discurs este perspectiva prin care ei văd discursul, și anume ca o performanță, nu ca o metodă de comunicare. Ei simt că audiența i-ar judeca dacă discursul nu ar fi absolut perfect și cum că fiecare cuvânt rostit greșit sau gest nepotrivit ar fi împotriva oratorului.

Însă audiența unui discurs nu este un juriu și nu își dorește performanță din partea oratorului, ci mai degrabă caută un mesaj comunicat cât mai pe înțelesul audienței, transmis clar și direct. Câteodată, dacă oratorul face câteva greșeli sunt în beneficiul lui, făcându-l să arate mai uman.

În timpul în care îți construiești discursul, fii sigur că mesajul pe care dorești să-l transmiți va ajunge cât mai clar la membrii audienței tale. Însă orice ar fi, nu ar trebui să te panichezi în legătură cu cât de perfectă a fost prezentarea ta sau ce se va întâmpla dacă vei face o greșeală. Odată ce îți eliberezi mintea de aceste bariere, vei descoperi că totul este, de fapt, mult mai ușor și vei vorbi cu și mai mult entuziasm.

Uite 6 sfaturi ce te vor ajuta să scapi de aceste bariere mentale:

  • Fii în cea mai bună stare a ta, atât din punct de vedere mental cât și fizic. Nu este o idee prea bună ca înainte să ai discursul, să petreci și să adormi noaptea la ora 2:00. Un somn bun te va ajuta să ai un discurs perfect.
  • În momentul în care aștepți pentru ajunge pe scenă să-ți susţii discursul, încearcă să-ți relaxezi mușchii mâinilor și picioarelor. Relaxarea te va ajuta să scazi tensiunea și să reduci din adrenalină.
  • Înainte să începi, inspiră și expiră adânc. Dacă vei respira scurt, nu vei face decât să intensifici anxietatea.
  • Lucrează foarte puternic, în special la introducere. Cercetătorii au arătat că nivelul de anxietate scade brusc după primele 30-60 de secunde de discurs. Odată ce ai trecut de introducere, ar trebui să te descurci de minune cu restul.
  • Fă contact vizual cu cât mai mulți membri ai audienței. Ține minte că fiecare reprezintă o persoană, cu caracteristici diferite, cu emoții și sentimente. Tratează-i ca pe niște prieteni apropiați.
  • Concentrează-te pe comunicarea cu audiența, ci nu pe frica ta de vorbit în public. Dacă te blochezi în mijlocul discursului, și audiența se va simți blocată.

Dacă ești în situația în care se află marea majoritate a studenților, vei descoperi că discursul pe care trebuie să-l susţii la facultate reprezintă o experiență foarte pozitivă. De-a lungul anilor foarte mulți studenți și-au dezvoltat acest set de abilități de vorbit în public și au ajuns să aibă încredere în ei. Și cu cât vei experimenta mai mult, cu atât te vei simți mai încrezător să stai în fața unei audiențe și să spui ce crezi, ce simți, ce gândești, ce cunoști și așa mai departe.

BONUS: 10 întrebări pe care să ți le adresezi pentru a vorbi cu încredere

  1. Sunt entuziasmat în legătură cu discursul meu?
  2. Am creat în întregime conținutul discursului meu?
  3. Am lucrat foarte mult la introducerea discursului meu pentru a vorbi cu încredere?
  4. Am lucrat îndeajuns de mult la concluzia discursului meu astfel încât să am o finalizare spectaculoasă?
  5. Am repetat, cu voce tare, îndeajuns de mult discursul astfel încât să-l pot stăpâni și să fiu încrezător?
  6. Am lucrat la înlocuirea gândurilor negative cu unele pozitive?
  7. Sunt conştient că emoțiile și nervozitatea sunt prezente chiar și la oratorii experimentați?
  8. Înțeleg că multe dintre emoțiile pe care eu le trăiesc nu sunt vizibile audienței?
  9. Sunt concentrat pe comunicarea cu audiența și nu pe îngrijorarea că emoțiile îmi vor fi obstacole?
  10. M-am vizualizat vorbind cu încredere și obținând un răspuns pozitiv din partea audienței?

Cauti modalitati practice prin care sa iti depasesti obstacolele?

♥ Mă numesc David Mitran

Scriu din 2009, iar pe blogul acesta public articole din 2012, având aproape 500 de articole publicate. În 2016 am scris prima carte, iar în 2021 am făcut publice pentru prima dată uneltele create. Lucrez cu oamenii și companiile și mă implic acolo unde sunt prezente obstacole, dezvoltând instrumente și unelte cu care oamenii și companiile să depășească obstacolele de care au parte. Citește mai multe despre mine accesând pagina „Despre”. Urmărește-mă pe instagram @davidtheoptimist.

Hai să ne cunoaștem

Ți-am pregătit o serie de emailuri în care îți vorbesc despre copilărie, educație și familie, despre sport și sănătate, despre ce am scris și cum am ajuns să scriu, despre marketing, business, public speaking și alte câteva subiecte. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos.

Prenume(Required)
Email

Fără spam. Îți promit.