Avem parte, la un moment dat în viață, de oameni care ne descurajează și încercăm să ne dăm seama din răsputeri de ce fac acest lucru. Partea cea mai proastă este că în acele momente vei ajunge să pierzi din încrederea pe care o ai în tine și chiar să începi să crezi acele persoane.
A avea astfel de persoane în viață este absolut normal, însă normalitatea dispare atunci când începem să ne îndoim de abilitățile pe care le avem și să renunțăm la visurile noastre. Până la urmă, cred că ar fi imposibil să evităm genul acesta de persoane, însă dacă am cunoaște mai bine motivele pentru care ne descurajează, am conștientiza mai bine situațiile și am știi ce decizii să luăm.
Uite motivele pentru care cei din jurul nostru ne descurajează:
1) Ceilalți nu pot face ceea ce tu poți face
Dacă eu consider că nu pot avea succes în privința unui lucru, atunci voi crede că nimeni nu poate avea succes exceptând, desigur, situația în care apare așa zisul noroc. Astfel că, atunci când voi întâlni o persoană care are foarte mult entuziasm, în mod sigur voi încerca s-o „intoxic” cu convingerile mele negative.
2) Se simt amenințați de tine
Unii oameni se simt amenințați atunci când văd pe cineva care fac un lucru pe care ei n-au avut curajul să-l facă. Dacă cineva și-a dorit să ajungă bogat, însă n-a avut curajul să înceapă o afacere, atunci respectiva persoană se va simți amenințată de persoana care va face acest pas. Într-o astfel de situație, vor încerca să te oprească doar ca să nu ajungi mai buni decât ei.
3) Sunt geloși
Crezi sau nu, un prieten apropiat poate să fie cel care te descurajează doar pentru că este gelos. Dacă ai parte de mai multă atenție decât el, sau dacă se simte incompetent în comparație cu tine, atunci s-ar putea să te tragă în jos deoarece se simte gelos.
4) Sunt fricoși
Uită-te la poveștile scriitorilor care au devenit cunoscuți dintr-o dată. Foarte mulți povestesc cum a fost nevoie să abordeze zeci de edituri până ca cineva să îi publice. Proprietarii editurilor respective erau fricoși deoarece credeau că dacă vor publica cartea, nu va avea succes și investiția lor nu va fi amortizată.
5) Te urăsc
Dacă o persoană te urăște, în mod sigur persoana respectivă nu va dori să vadă că tu ai parte de succes, astfel că vor încerca să te descurajeze. Ferește-te de acei prieteni ce la un moment dat ți-au fost inamici.
6) Nu sunt bine informați
Foarte mulți oameni urăsc să spună că nu știu un lucru. În momentele în care oamenii nu au îndeajuns de multe cunoştinţe despre lucrurile care au legătură cu ceea ce tu faci, aceștia s-ar putea să te tragă înapoi în loc să recunoască că, de fapt, nu știu cu ce tu te ocupi.
7) Nu pot vedea imaginea în ansamblu
Unele persoane vor încerca să te oprească doar pentru că nu au aceeași viziune și nu pot vedea imaginea de ansamblu. La început, ai putea să crezi că au intenții bune, însă pe termen lung acțiunile lor s-ar putea să te afecteze mai mult decât crezi.
Cum să îi oprești pe ceilalți să nu te mai descurajeze
Sunt două lucruri pe care le poți face. Primul ar fi să nu mai vorbești în fața tuturor persoanelor despre lucrurile pe care dorești să le faci, planurile tale fiind accesibile doar acelor persoane care merită cu adevărat să le cunoască sau care își doresc cu adevărat să te ajute.
Al doilea lucru pe care ai putea să-l faci ar fi să nu-ți pese de ce spun ceilalți, să ai încredere în planurile tale și în cazul în care insistă să încerci să le explici de ce crezi în ceea ce crezi. Astfel, cei care doreau să te oprească, s-ar putea să înțeleagă de ce faci ceea ce faci și să-și dorească să te ajute.
♥ Mă numesc David Mitran
Scriu din 2009, iar pe blogul acesta public articole din 2012, având aproape 500 de articole publicate. În 2016 am scris prima carte, iar în 2021 am făcut publice pentru prima dată uneltele create. Lucrez cu oamenii și companiile și mă implic acolo unde sunt prezente obstacole, dezvoltând instrumente și unelte cu care oamenii și companiile să depășească obstacolele de care au parte. Citește mai multe despre mine accesând pagina „Despre”. Urmărește-mă pe instagram @davidtheoptimist.
Hai să ne cunoaștem
Ți-am pregătit o serie de emailuri în care îți vorbesc despre copilărie, educație și familie, despre sport și sănătate, despre ce am scris și cum am ajuns să scriu, despre marketing, business, public speaking și alte câteva subiecte. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos.
Fără spam. Îți promit.