Marea majoritate a oamenilor au impresia că a-și schimba viața necesită acțiuni foarte mari, acțiuni de care nu s-a mai auzit până atunci, însă acest lucru este greșit. Cel mai important lucru atunci când vine vorba de schimbări pe care trebuie să îl înțelegem este că schimbările nu vor avea niciodată loc în exterior sau în mediul în care trăim, ci în mintea noastră.
În primul rând luăm o decizie, iar apoi conform acestei decizii, vom acționa. Așa că astăzi îți voi oferi 7 decizii care îți pot schimba viața, în cazul în care acționezi imediat după ce iei aceste decizii. Hai să vedem despre ce este vorba și la sfârșit te aștept să-mi spui care sunt deciziile pe care ai de gând să le iei și ce schimbare te aștepți să se întâmple în urma acestor decizii.
1. Este îndeajuns
Decide acel lucru care a ajuns la saturație și pe care nu-l mai poți accepta. Decide să iei atitudine și să spui „mi-a ajuns, aici pun stop și voi face ceva pentru a schimba situația”. Toate problemele cu care ai avut de-a face, toate acele momente în care te-ai mulțumit cu mai puțin decât îți doreai cu adevărat. Este îndeajuns!
Vei înceta să mai pierzi încă o lună, săptămână sau zi din viața ta și s-o trăiești așa cum nu-ți dorești.
2. Sari dincolo de standarde
Decide faptul că îți vei mări standardele. Viața pe care o trăiești reprezintă o reflectare a așteptărilor tale. Dacă te aștepți să dai greș atunci când situațiile dificile apar, atunci vei da greș. Dacă te aștepți să găsești soluția dorită la fiecare problemă pe care o ai, atunci o vei găsi.
3. Fără scuze
Decide faptul că de acum în colo scuzele nu vor mai face parte din vocabularul tău! O să fiu sincer și o să-ți spun că de fiecare dată când găsești o scuză pentru o activitate pe care nu dorești s-o întreprinzi, nu doar că îi minți pe cei din jurul tău și aceștia s-ar putea să se îndepărteze, însă te minți și pe tine.
În sens contrar, dacă ești activ și capabil să faci multe, poți face lucruri pe care nu ți le-ai imaginat până acum. Indiferent despre ce ar fi vorba!
Însă din momentul în care ai apelat din nou la scuze, toată speranța pare să fie pierdută. Nu vei ajunge să descoperi care sunt problemele de care ai parte cu adevărat, nu vei ajunge să îți trăiești cu adevărat viața. Tot ce se va întâmpla este că te vei ascunde în spatele unei scuze, care de fapt, este o minciună.
Refuză să te întorci înapoi la scuze. Dacă lucrurile vor ajunge să se schimbe, atunci acestea se vor schimba datorită ție, indiferent de care ar fi obstacolele.
4. Efort în echipa
Decide faptul că atunci când vine vorba de muncă, vei alege să muncești împreună cu alții. Indiferent că este vorba de două sau cinci persoane, munca în echipă este mai eficientă decât munca individuală. Și sunt sigur că ești o persoană individualistă, însă acest lucru nu înseamnă că trebuie să faci totul singur. În mod sigur nu ar trebui.
Ești o singură persoană cu o singură minte. Dacă ți se mai alătură o persoană, capacitatea de muncă se va dubla. Atunci când decizi să înaintezi către obiective ca echipă, tot efortul se îmbunătățește drastic.
Iar cel mai important lucru este faptul că sunt aduse în joc noi perspective, acestea la un loc creând soluții pentru absolut orice problemă pe care o veți întâlni vreodată.
Cere ajutorul, ascultă cu atenție și întoarce ajutorul.
5. Ești îndeajuns de bun pentru a începe
Decide că ești îndeajuns de bun pentru a începe să faci ceea ce ți-ai dorit și de asemenea că este timpul pentru a avea parte de orice alte activități la care până acum puteai ajunge doar cu gândul. Decide că ești îndeajuns de bun pentru a ajunge acolo unde îți dorești să ajungi și că poți avea ceea ce îți dorești și ți-ai dorit din totdeauna.
Nu este greu să începi să citești, nu este greu să faci research pe Google. Încetează să consideri că nu ai parte de resursele necesare și decide că poți obține tot ceea ce îți dorești.
6. Pastila magică
Decide că vei înceta să mai cauți acea pastilă magică la care mereu te gândești. A-ți schimba viața nu are la bază niciun mister. Nu există niciun secret măreț îngropat într-un volum de cărți aflat undeva ascuns într-un loc neștiut de nimeni.
În mod sigur există tot felul de lucruri care să te ajute și tot felul de cursuri, însă într-un final totul se rezumă la a face ceea ce trebuie făcut. Schimbarea pe care ți-o dorești nu se va întâmpla niciodată dacă tu continui să cauți mereu acea pastilă magică și în loc să faci o schimbare, vei trece de la o activitate la alta, lipsite de importanță, care doar te vor ajuta să-ți consumi energia fără niciun rost.
Nu există vreun secret anume, așa că încetează să cauți.
7. Când să încep toate acestea?
Decide faptul că vei începe acum și că nu există un timp perfect în care să începi. În schimb, fiecare moment este unul bun pentru a începe. Cu cât durează mai mult procrastinarea ta, cu atât îți va fi mai greu să îți urmezi obiectivele.
Acum că știi cam care sunt deciziile pe care ai putea să le iei, care este acea decizie care consideri că va veni cu o schimbare pentru tine?
Ia acum decizia de a-ți schimba viața!
♥ Mă numesc David Mitran
Scriu din 2009, iar pe blogul acesta public articole din 2012, având aproape 500 de articole publicate. În 2016 am scris prima carte, iar în 2021 am făcut publice pentru prima dată uneltele create. Lucrez cu oamenii și companiile și mă implic acolo unde sunt prezente obstacole, dezvoltând instrumente și unelte cu care oamenii și companiile să depășească obstacolele de care au parte. Citește mai multe despre mine accesând pagina „Despre”. Urmărește-mă pe instagram @davidtheoptimist.
Hai să ne cunoaștem
Ți-am pregătit o serie de emailuri în care îți vorbesc despre copilărie, educație și familie, despre sport și sănătate, despre ce am scris și cum am ajuns să scriu, despre marketing, business, public speaking și alte câteva subiecte. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos.
Fără spam. Îți promit.