Published On: 08/02/20142.4 min read

Acum mult timp un extraterestru a fost trimis pe Pământ într-o misiune ce presupunea colectarea informațiilor cu privire la oameni. Însă acest extraterestru nu a putut fi observat deoarece se deghizase în oameni și era imposibil de reperat.

Când a ajuns pe Pământ acest extraterestru și-a ascuns nava într-o peșteră ca nimeni să nu o găsească, astfel să nu fie descoperit în misiunea sa. Și pentru că misiunea pe care o avea părea să dureze prea mult, s-a apropiat și mai mult de oameni și s-a împrietenit cu foarte mulți.

După mulți ani extraterestrul și-a dezvoltat capacitatea de a petrece timp cu oamenii în fiecare zi și să se bucure de timpul petrecut cu aceștia, astfel încât aproape ca uitase de misiunea pe care o avea de îndeplinit. Odată cu trecerea timpului uita din ce în ce mai mult de planeta sa și de respectiva misiune.

Într-o zi în care se juca fotbal cu prietenii lui de pe Pământ, vântul îi suflă la picioare o pagină dintr-un ziar. Când s-a uitat la respectiva bucată de hârtie a văzut o știre care spunea că s-a descoperit o altă planetă, similară cu Pământul. Imediat cum a citit știrea și-a amintit totul despre misiunea sa și s-a întors imediat la navă pentru a raporta toate informațiile pe care le colectase.

Mass-media și lipsa motivației

Deci, probabil te întrebai care este motivul pentru care am ales să îți spun povestea respectivă.

Această poveste are un scop foarte important ce are o foarte mare legătură cu motivația, și anume focusarea pe misiunea și obiectivele pe care le ai. Câteodată, când călătoria este prea lungă, este posibil să uiți de ce ai pornit. Sau, ca s-o zic și mai simplu, este posibil să pierzi motivația atunci când uiți cum este să îți atingi obiectivele.

Creează-ți propriile surse de informație

Soluția acestei probleme este una foarte simplă. Amintește-ți mereu de misiunea pe care o ai creându-ți propriile „mass-media”. Însă aici nu mă refer la televiziune, radio sau ziare, ci la următoarele lucruri:

  • O listă cu obiective pe care s-o citești zilnic;
  • O bucată de hârtie lângă pat sau birou pe care să fie descrisă misiunea pe care o ai;
  • Orice altceva ar putea fi citit, auzit sau vizualizat și care să-ți aducă aminte de obiectivele pe care le ai.

Uite un lucru pe care ar trebui să nu-l faci și anume să nu devii dependent de mass-media negativă pentru că este posibil să îți „spele” creierul și să îți pierzi motivația. Ai putea ajunge chiar ca extraterestrul ce și-a uitat obiectivele. Adu-ți aminte că el și-a adus aminte de obiective datorită unui simplu accident.

Cauti modalitati practice prin care sa iti depasesti obstacolele?

♥ Mă numesc David Mitran

Scriu din 2009, iar pe blogul acesta public articole din 2012, având aproape 500 de articole publicate. În 2016 am scris prima carte, iar în 2021 am făcut publice pentru prima dată uneltele create. Lucrez cu oamenii și companiile și mă implic acolo unde sunt prezente obstacole, dezvoltând instrumente și unelte cu care oamenii și companiile să depășească obstacolele de care au parte. Citește mai multe despre mine accesând pagina „Despre”. Urmărește-mă pe instagram @davidtheoptimist.

Hai să ne cunoaștem

Ți-am pregătit o serie de emailuri în care îți vorbesc despre copilărie, educație și familie, despre sport și sănătate, despre ce am scris și cum am ajuns să scriu, despre marketing, business, public speaking și alte câteva subiecte. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos.

Prenume(Required)
Email

Fără spam. Îți promit.