Inspirația există, însă trebuie să te găsească lucrând
Provocarea Motivațională Ziua 29. Citatul acesta mă duce cu gândul la felul în care foarte multă lume se plânge că nu are inspirație și de foarte multe ori aud următoarea idee: „nu am inspirație, nu pot să lucrez, nu pot să fac nu știu ce pentru că nu am inspirație”, ceea ce, din punctul meu de vedere, este o tâmpenie. Și așa cum zice și citatul, inspirația vine atunci când lucrăm pentru că în momentul în care lucrezi și în momentul în care întreprinzi o activitate și te focusezi pe ceea ce ai de făcut, și prin a te focusa mă refer la a nu te lăsa distras de nimic altceva ce ar putea să vină din exterior este imposibil ca inspirația să nu apară.
Însă, probabil oamenii nu știu cum să definească inspirația și din această cauză se plâng că inspirația nu apare. Pentru mine inspirația reprezintă o multitudine de idei de care sunt invadat atunci când lucrez. De fiecare dată când lucrez și mă focusez exact pe ceea ce am de făcut, nu are cum să nu apară respectiva inspirație, nu au cum ideile de care am nevoie să nu apară. Mereu, când lucrez, ideile de care am nevoie sunt acolo, sunt prezente și mă focusez într-adevăr pentru a avea parte de ideile respective.
Dacă ești în lipsă de inspirație îți prezint 5 idei pe care ai putea să le pui în aplicare și datorită cărora inspirația ta ar putea fi la un alt nivel. Cinci idei simple care să te facă să îți focusezi gândurile și activitățile către o altă perspectivă.
Cumpără o tablă și niște cretă
Îți poți scrie ideile acolo și să faci tot felul de planuri, însă odată ce ai achiziționat-o, ai grijă ca aceasta să nu fie niciodată goală. Partea bună este că aceasta va rămâne mereu în apropiere iar tot ce vei scrie nu va dispărea, așa că ideile respective vor fi mereu la îndemână.
Privește speech-urile TED
Misiunea acestor discursuri este de a împărtăși idei. Din punctul meu de vedere, TED este una din cele mai mari comunități unde se face sharing de idei, deci ar putea fi o soluție pentru tine în cazul în care consideri că inspirația nu este de partea ta.
Trimite un mail sau o scrisoare unei persoane cu care nu ai mai vorbit de mult
Prietenii vechi, colegii din gimnaziu, rude îndepărtate. Toate persoanele care au avut un impact pozitiv asupra ta merită să știe că te-au ajutat la un moment dat, așa că spune-le. Acest lucru îți va crea câteva emoții noi, iar emoțiile ajută foarte mult la ceea ce noi numim inspirație.
Scrie o listă cu ceea ce îți dorești să faci pe viitor
Indiferent care ar fi dorințele tale și cât de nebunești, acestea reprezintă tot niște idei, doar că unele personale. Fă o listă cu 100 de lucruri pe care dorești să le faci de acum în colo și focusează-ți timpul liber pe lista aceea.
Pleacă în lume
Vizitează noi teritorii, trăiește în natură. Fiecare nouă experiență îți oferă perspective noi și îți poate schimba modul în care gândești. Așa că de ce să nu vizitezi cât mai multe locuri, de ce să nu acumulezi cât mai multe experiențe de viață și de ce să nu captezi cât mai multe informații creatoare de idei?
Metode prin care poți avea inspirația de partea ta sunt foarte multe și în mare parte sunt bazate pe eliminarea rutinei. Dacă îți dorești inspirația, atunci fă ceva ce nu are nicio legătură cu rutina ta.
PS: Click aici și citește postarea inițială cu provocarea motivațională.
♥ Mă numesc David Mitran
Scriu din 2009, iar pe blogul acesta public articole din 2012, având aproape 500 de articole publicate. În 2016 am scris prima carte, iar în 2021 am făcut publice pentru prima dată uneltele create. Lucrez cu oamenii și companiile și mă implic acolo unde sunt prezente obstacole, dezvoltând instrumente și unelte cu care oamenii și companiile să depășească obstacolele de care au parte. Citește mai multe despre mine accesând pagina „Despre”. Urmărește-mă pe instagram @davidtheoptimist.
Hai să ne cunoaștem
Ți-am pregătit o serie de emailuri în care îți vorbesc despre copilărie, educație și familie, despre sport și sănătate, despre ce am scris și cum am ajuns să scriu, despre marketing, business, public speaking și alte câteva subiecte. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos.
Fără spam. Îți promit.