Published On: 26/01/20143.6 min read

Îți aduci aminte de tipul acela care a renunțat? Nici eu.

Provocarea Motivațională Ziua 26. Un citat care mă duce cu gândul la multitudinea de momente dificile de care avem parte zi de zi. Într-adevăr, momentele dificile apar oricând, oriunde, în viața oricui, însă asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm. Trebuie să vedem unde este problema, să îi găsim elementele datorită căreia problema a apărut și în cazul în care se poate s-o rezolvăm. Dacă nu, să nu ne împotmolim acolo sau, în cel mai rău caz, să nu renunțăm. A renunța este cel mai rău lucru pe care ai putea să-l faci.

Gândește-te că ai clădit un perete și timp de 3 luni tu ai tot clădit la el. A renunța înseamnă a coborî înapoi la prima cărămidă. De ce ai vrea să iei totul de la zero când tu ai deja ceva clădit pe care poți să-l repari sau poți să-l continui de la un anumit punct, însă nu să te întorci înapoi la prima cărămidă. Indiferent despre ce ar fi vorba și oricare ar fi domeniul, încearcă înainte de toate să găsești o rezolvare iar atunci când consideri, dar doar atunci când consideri, că lucrul respectiv nu mai este benefic pentru tine, abia atunci poți renunța la el. Poate nici măcar atunci.

Încearcă să te relaxezi, îți va fi mult mai bine. Dacă te afli într-o perioadă de stres și ai făcut tot ce se putea pentru a rezolva problema pe care ai întâmpinat-o, atunci cel mai dificil lucru ar fi răbdarea și credința în faptul că lucruri bune se vor întâmpla și pentru tine.

Ia-ți ceva timp liber, în cazul în care nu ai. Uneori avem nevoie și de pauze, altfel ajungem la rutină și deseori aceasta este un motiv îndeajuns de bun pentru a renunța. Pauza respectivă îți va limpezi mintea și îți va oferi posibilitatea să te focusezi pe ideile pe care le ai.

Setează-ți obiective pe care să le poți îndeplini. Este posibil ca atunci când setăm un obiectiv mult prea înalt, să nu îl poți duce la bun sfârșit sau să rămâi pentru o bună perioadă de timp blocat, asta făcându-te, la un moment dat, să renunți.

Fii sincer cu tine. Este posibil ca obiectivul să fie greu de atins. Vor fi dificultăți, obstacole, suișuri, coborâșuri și acestea pot dura ani de zile sau chiar o viață. Totul depinzând de cât de multe cunoștințe sunteți disponibili să acumulați de-a lungul vieții. Deci, până la urmă, sunteți singurii responsabili.

Pași mici, cât mai mici. Setează tot ce faci și structurează în pași cât mai mici care nu necesită mai mult de o acțiune, astfel nu vei fi distras și pentru că un pas este reprezentat de o acțiune, nu vei avea cum să renunți.

Învață să îți gestionezi stresul. De obicei nu suntem la fel de eficienți în momente de stres. Dar dacă avem parte de astfel de momente, cel mai bine este să găsim un sistem prin care să ne relaxăm și să ne energizăm. Fă-ți timp pentru crearea unui astfel de sistem în care să apelezi la foarte multă răbdare.

Găsește ajutor. Indiferent de care ar fi domeniul în care dorim să atingem succesul, acesta nu va apărea niciodată ușor. Este nevoie de multă muncă și multe cunoștințe, cunoștințe de care s-ar putea să nu ai parte. Așa că, în cazul în care ai o idee și îți dorești ca respectiva idee să prindă viață, strânge o echipă formată din oameni competenți și lucrați împreună la conceperea propriului vis.

Indiferent care ar fi motivul pentru care până acum ai renunțat, găsește-l și ai grijă ca acesta să nu fie prezent și a doua oară.

PS: Click aici și citește postarea inițială cu provocarea motivațională.

Cauti modalitati practice prin care sa iti depasesti obstacolele?

♥ Mă numesc David Mitran

Scriu din 2009, iar pe blogul acesta public articole din 2012, având aproape 500 de articole publicate. În 2016 am scris prima carte, iar în 2021 am făcut publice pentru prima dată uneltele create. Lucrez cu oamenii și companiile și mă implic acolo unde sunt prezente obstacole, dezvoltând instrumente și unelte cu care oamenii și companiile să depășească obstacolele de care au parte. Citește mai multe despre mine accesând pagina „Despre”. Urmărește-mă pe instagram @davidtheoptimist.

Hai să ne cunoaștem

Ți-am pregătit o serie de emailuri în care îți vorbesc despre copilărie, educație și familie, despre sport și sănătate, despre ce am scris și cum am ajuns să scriu, despre marketing, business, public speaking și alte câteva subiecte. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos.

Prenume(Required)
Email
Politică

Fără spam. Îți promit.