Perfecțiunea nu se poate obține, însă în cazul în care alergăm după perfecțiune este foarte posibil să atingem excelența
Provocarea Motivațională Ziua 15. Un citat care mă duce cu gândul la un alt citat care suna în felul următor: „dacă țintești către lună, vei atinge stelele”. Ține foarte mult de obiectivele pe care ni le propunem și n-aș putea zice că trebuie să avem niște obiective realiste, așa cum recomandă toată lumea. Eu le-aș vedea niște obiective, care sunt puse cât mai sus, setate pe baza a ceea ce noi vrem să devenim sau să ajungem, pe baza viselor noastre.
Cu cât obiectivele sunt mai înalte, cu atât este posibil ca ele să fie mai dificile și în mod sigur vor fi mai dificile, însă cu cât ele sunt mai înalte, cu atât este posibil ca tu să ai cât mai multe de câștigat din experiența respectivă. Eu merg mereu pe premiza următoare: mă gândesc la un lucru, iar dacă îl multiplic de 10 ori și îmi iese, atunci înseamnă că sunt foarte bun, iar ce-mi setasem prima dată era un nimic. În cazul în care nu-mi iese, în mod sigur aș avea ceva de învățat din respectiva experiență și aș ști cum să fac data viitoare astfel încât să-mi iasă bine. Însă, pentru simplul fapt că i-am crescut dificultatea cu anumite procente, am mult mai multe de învățat brusc, fără să fiu nevoit să trec prin anumiți pași.
Una dintre capcanele în care se aventurează foarte multi oameni este aceea de a-și seta obiective mult prea joase din care nu pot să obțină prea multe și pe care doar le îndeplinesc în scopul de a avea o listă cât mai mare. Nu zic că ar trebui ca obiectivele noastre să fie complexe și divizate în zece mii de pași, însă obiectivele pe care ni le setăm ar trebui să fie la acel nivel din care să rezulte o experiență cel puțin benefică.
Uite 5 pont-uri în ceea ce privește obiectivele pe care ți le setezi:
- Crează o listă clară cu toate obiectivele pe care le ai și cum anume sunt acestea interconectate;
- Implică-i și pe alții în obiectivele tale cu niște task-uri clare, implicarea lor având scopul să te ajute să ajungi mai repede acolo unde îți dorești;
- Cu toți cei implicați, poartă-te cât mai profesionist, iar în cazul în care coordonezi pe cineva, ai grijă să-i motivezi constant;
- Cere mereu feedback în legătură cu pașii prin care treci. Trebuie să știi cum se vede din perspectiva celorlalți ceea ce faci;
- Caută mereu oportunități și profită de ele la maxim.
De asemenea, încă un lucru care ar trebui să fie unul din ponturi, însă am vrut să-l specific separat pentru că îmi doresc să-l scot în evidență. Obiectivele pe care ți le setezi, trebuie să fie SMART. Da, ești conștient de asta, așa că te îndemn să pui mâna pe o foaie de hârtie și un pix și să vezi exact cum arată obiectivul tău într-o formă smart. Te va ajuta foarte mult!
PS: Click aici și citește postarea inițială cu provocarea motivațională.
♥ Mă numesc David Mitran
Scriu din 2009, iar pe blogul acesta public articole din 2012, având aproape 500 de articole publicate. În 2016 am scris prima carte, iar în 2021 am făcut publice pentru prima dată uneltele create. Lucrez cu oamenii și companiile și mă implic acolo unde sunt prezente obstacole, dezvoltând instrumente și unelte cu care oamenii și companiile să depășească obstacolele de care au parte. Citește mai multe despre mine accesând pagina „Despre”. Urmărește-mă pe instagram @davidtheoptimist.
Hai să ne cunoaștem
Ți-am pregătit o serie de emailuri în care îți vorbesc despre copilărie, educație și familie, despre sport și sănătate, despre ce am scris și cum am ajuns să scriu, despre marketing, business, public speaking și alte câteva subiecte. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos.
Fără spam. Îți promit.