Culorile reprezintă mai mult decât un element vizual, ele fiind unul din acei factori importanți atunci când ne referim la ramura psihologiei. Psihologia culorilor este folosită în marketing, în manipulare, în a diferenția un lucru de altul și în multe alte chestii sau pe scurt, culorile sunt folosite pentru a comunica. Însă totodată putem folosi culorile și pentru a ne dezvolta personal, acesta fiind încă un pas în evoluția noastră către îndeplinirea visului.
Mai jos voi prezenta câteva culori și psihologia culorilor acestora, iar în cazul în care consideri că una din aceste culori ți se potrivește, atunci încearcă să te înconjori cât des de ea. Totodată, prezentării îi va fi atașate și un mic truc care să te ajute ce poți promova cu culoarea respectivă.
ROȘU
Roșul este o culoare ce exprimă energie, vitalitate, pasiune, această culoare fiind purtată de oamenii cărora le place să domine și să se afle în centrul atenției. Totodată roșul este acea culoare ce ne motivează și ne angrenează în a lua decizii. În cazul în care te înconjori de prea multă culoare roșie, vei avea tendința să te simți agitat, iritat sau nervos. Totodată, în cazul în care te vei înconjura de prea puțină culoare roșie, vei transmite ideea de persoană prudentă și calculată. Dintre toate culorile, aceasta este culoarea cea mai plină de putere.
În cazul în care dorești să promovezi ceva anume, culoarea roșie se potrivește excelent atunci când dorești să atragi atenția bărbaților în special. La nivel general, culoarea roșie face ca oamenii să reacționeze emoțional și să ia acțiune în legătură cu ceva anume, instinctele primare fiind cele manipulate.
ALBASTRU
Albastrul este o culoare de încredere, ce exprimă sinceritate și totodată o culoare ce crează o conexiune între oameni. Culoarea este renumită în mediul cabinetelor de psihologie, aceasta făcând conversațiile mult mai plăcute, liniștite și calde. Totodată, albastrul este culoarea folosită cel mai des în mesajele publicitare.
În cazul în care dorești să promovezi ceva, ia aminte faptul că albastrul este opus total culorii roșii din acest punct de vedere. În timp ce roșul face apel direct la acțiune, albastrul pune accentul pe calmitate și pe răbdarea de a gândi.
VERDE
Dintre toate culorile ce vor fi prezentate și nu numai, verdele este acea culoare ce reprezintă, în primul rând, ideea de evoluție și renaștere. În anotimpul primăvara, copacii înfloresc și natura capătă o nuanță aparte, tocmai din acest motiv majoritatea oamenilor, când se gândesc la culoarea verde își imaginează primăvara și cu ideea de schimbare și noi începuturi.
Când doriți să promovați ceva, folosiți verdele în cazul în care doriți să inspirați ideea de bani, tocmai din această cauză verdele fiind o unealtă foarte bună pentru manipulare.
GALBEN
O culoare plină de viață, de asemenea, care este asociată distracției, veseliei și căldurii și deschiderii sufletești. Galben este culoarea oamenilor creativi, reprezentând ideea de unicitate și imaginație.
Promovarea cu ajutorul unei astfel de culori se poate face în general pentru localurile care doresc să aibă cât mai mulți oameni, căldura sufletească ce-o exprimă această culoare îndeplinindu-și rolul într-un mod excelent.
PORTOCALIU
O culoare ce exprimă foarte mult optimism, fiind cunoscută drept culoarea „ce te înalță”, încărcându-te cu energie. Portocaliul este o combinație între roșu și galben, luând cantitatea de energie necesară echilibrată de căldura sufletească.
Promovarea prin portocaliu este prezentă în două mari domenii. Primul fiind gastronomia și mai exact localurile în care se servește mâncare, această culoare având efectul de stimulare al apetitului. În al doilea rând, portocaliul este culoarea ce exprimă ideea de artă iar peste tot pe unde se promovează arta, culoarea portocaliu este adesea folosită.
Acestea cinci sunt cele mai folosite culori în ceea ce privește promovarea. Legat de dezvoltarea personală, aici rămâne la alegerea ta atitudinea pe care vrei s-o abordezi, însă informațiile de mai sus pot fi folosite în felul următor: fie ști ce culoare își place și vrei să descoperi mai multe despre tine, fie ai acumulat îndeajuns de multe informații despre tine și acum, că știi ce fel de persoană ești, alege culoarea care te reprezintă și înconjoară-te de ea.
De asemenea, am găsit un test pe internet despre psihologia culorilor care pare să funcționeze al naiba de bine, fiind destul de acurat. Fă testul acesta și află mai multe despre tine.
♥ Mă numesc David Mitran
Scriu din 2009, iar pe blogul acesta public articole din 2012, având aproape 500 de articole publicate. În 2016 am scris prima carte, iar în 2021 am făcut publice pentru prima dată uneltele create. Lucrez cu oamenii și companiile și mă implic acolo unde sunt prezente obstacole, dezvoltând instrumente și unelte cu care oamenii și companiile să depășească obstacolele de care au parte. Citește mai multe despre mine accesând pagina „Despre”. Urmărește-mă pe instagram @davidtheoptimist.
Hai să ne cunoaștem
Ți-am pregătit o serie de emailuri în care îți vorbesc despre copilărie, educație și familie, despre sport și sănătate, despre ce am scris și cum am ajuns să scriu, despre marketing, business, public speaking și alte câteva subiecte. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos.
Fără spam. Îți promit.