Poate sunt persoane care citesc ce scriu și habar nu au ce reprezintă o competiție de genul acesta, așa că voi oferi câteva detalii pe scurt. Un maraton înseamnă să alergi 42 km și 195 metri, iar pentru a face asta ai timp la dispoziție 6 ore. Peste tot este recomandat ca un antrenament să aibă undeva la 6-8 luni, însă sunt persoane care reușesc și cu 4 luni de antrenament. Nu spun că am reușit să alerg maratonul cu doar 3 luni de antrenament pentru a mă lauda, pentru că nu e mai nimic lăudabil deoarece nu contează cât te antrenezi, ci contează să il termini. Ceea ce vreau să spun este că dacă simți că ești în urmă cu antrenamentul, nu te da bătut, și totodată dacă vrei să vezi cum e pe pielea ta o durere zdravănă de picioare, atunci încearcă un antrenament și mai scurt.

Vreau să mai precizez câteva lucruri înainte de a intra în detalii mai importante. Înainte să alerg la această competiție nu mai participasem nicăieri, mai alergasem doar 1, maxim 3 km (însă nu cred că au fost niciodată 3km) și obișnuiam să fac destul de multe abdomene (cred că asta m-a ajutat).

Antrenamentul l-am început datorită unui pariu. Eram seara în oraș și era trecut de 00:00. Un prieten care participase la un semi-maraton încerca să mă convingă să încep antrenamentul pentru maraton și să particip și eu. Eram destul de încăpățânat încât i-am spus că voi începe antrenamentul din a doua zi și voi și alerga 5 km în ziua respectivă. De unde atâta fericire? Am fost în stare să alerg doar vreo 2 km și jumătate. Evident, am pierdut pariul, însă am rămas în competiție, pentru mine ziua respectivă reprezentând imboldul.

Mi-am făcut antrenament pe Asics și pe data de 31 mai am pornit la prima alergare de 4.8km. Mâncasem bine înainte și am pornit la drum cât de optimist am putut. Am ajuns să fac 5.4 km și eram extrem de mulțumit de mine și în același timp uimit pentru că nu eram atât de încrezător că pot face asta. De atunci am început să mă țin de programul de alergare. Atunci când l-am început, mai erau 4 luni și puțin până la maraton, iar eu am zis de 3 luni, veți vedea imediat de ce.

Inițial, Asics mi-a arătat că voi termina maratonul cu 8 min și 11 sec/km, ceea ce înseamnă 5 ore și 56 minute, însă cum eu sunt încăpățânat, am ales să alerg din ce în ce mai repede, iar la fiecare alergare pe care o aveam, măream viteza de alergare. De obicei, aveam o medie undeva la 6:15 min/km, însă ziua de 2 iulie a reprezentat o zi dureroasă din multe puncte de vedere. La două luni de la începerea programului am ajuns treptat, să îmi forțez limitele astfel încât reușisem să alerg 7.2km cu 5:40 min/km și eram extrem de entuziasmat, însă durerea era la cote maxime.

Atunci am luat pauză prima săptămână. A fost un chin din foarte multe puncte de vedere. Din cauza faptului că mușchii fesieri nu sunt folosiți de om decât la alergat, iar eu am forțat atât de tare, au început să reacționeze prin durere. Peste o săptămână am încercat din nou să alerg, însă durerea nu trecuse și mai mult de doua alergări de 4.8 km și 10.5 km nu am mai fost în stare. Din momentul respectiv a intervenit pauza de o lună. Cei care aleargă sunt conștienți cât de dificil este să-ți revii după o lună de pauză și să ajungi la rezultatele dorite.

Probabil multă lume s-ar fi descurajat, însă mie nu mi-a păsat. Durase doar o lună și mai aveam o lună în care puteam să alerg și să termin maratonul. Nu mă antrenasem două luni doar pentru o viață mai sănătoasă, vroiam în același timp să-mi ating prețiosul obiectiv. Mai aveam luna septembrie la dispoziție împreună cu săptămâna dinainte de maraton și am zis să renunț la programul făcut pe Asics și să îmi fac un plan al meu care să mă ajute să termin. Habar n-aveam dacă era bun sau nu, însă după Asics nu prea mă mai puteam ține. Programul meu arăta cam în felul următor:

Da, se observă bine. Cu o lună înainte eu ar fi trebuit să am o alergare de cel puțin 30 km în antrenament, însă la mine alergările nu au depășit 20 km.

Cum s-a întâmplat totul?

La ora 8:30 am ajuns în Piața Constituției, m-am învârtit puțin pe acolo să văd cum stau lucrurile, m-am interesat unde trebuie să mă poziționez și m-am dus acolo. Să specific, cu o seară înainte mâncasem spaghete (mi-au fost recomandate pentru alergat datorita carbohidraților complexi pe care îi conțin) și în dimineața respectivă o omletă urmată de un baton de ciocolată cu proteine. Pe parcursul traseului am avut 500ml apă cu izotonic, care evident, după primii 20 de km, îi consumasem.

Cum ziceam, m-am așezat pentru start, eram printre ultimii, însă nu-mi păsa. Am zis că este mai bine așa decât să stau pe la jumătate și să fac parte din aglomerația respectivă. S-a dat startul, la 4:47 min am trecut și eu pe la linia de start și am continuat să alerg. Am trecut de prima tură după doua ore și 20 min de alergare. Mi-am zis că pot să-l termin, însă durerile de picioare începuseră să se simtă câte puțin de pe la km 18. Ajuns pe la km 23, durerile au început să se accentueze și începusem să-mi doresc să renunț, să mă întorc, să stric tot ce construisem până atunci, însă am lăsat creierul să-și facă de cap în timp ce eu alergam în continuare. Durerile au început să fie din ce în ce mai mari (dureri de genunchi, coapse și ligamente – am avut probleme în special cu ligamentul din spatele genunchiului stâng și încă mai am, însă nu mă plâng și nici nu vreau să îi sperii pe cei ce au de gând să participe, durerile apar oricum), iar pe la km 28 am început să îmi schimb strategia. Am decis ca fiecare pantă să o merg, iar fiecare vale s-o alerg. Astfel că, cei 14 km rămași au fost jumătate alergați, jumătate merși.

Trebuie să menționez faptul că am avut pe cineva alături de mine și pe traseu, o persoană care a alergat la fel ca mine. Nu o cunoșteam până în momentul respectiv, însă se pare că pe la km 28, când au început problemele pentru mine, au început și problemele pentru el. Deci țin să-ți mulțumesc, Constantin Bălan, iar în cazul în care ajunge articolul pe la tine să ai grijă să fii prezent și la semi-maraton.

Oficial, am ajuns să termin maratonul în 5 ore, 41 min, 21 secunde (la care se scad cele 4:47 min – momentul în care am trecut de start). Abia după ce l-am terminat mi-am dat seama de ce lumea considera că ceea ce vreau eu să fac este nebunesc, abia după ce am trecut de linia de sosire am realizat cât de tâmpit am putut fi. Însă nu mi-a păsat și bine am făcut. Mi-am păstrat încrederea și am îndeplinit obiectivul pe care îl setasem cu 4 luni în urmă.

Felicitări tuturor care au participat!

În final, vreau să îi mulțumesc lui Andrei Roșu pentru sfaturile și motivația ce mi-a oferit-o pe durata antrenamentului meu.