Published On: 24/06/20134.6 min read

Dorința de a ajunge undeva anume există în fiecare din noi, însă cu cât ne dorim să ajungem la un nivel mai ridicat, cu atât pare mai imposibil. Vrei să călătorești? Cu cât alegi o țară mai îndepărtată, cu atât ți se va părea mai greu să ajungi acolo. Lucrezi într-o companie multinațională și vrei să promovezi? Cu cât îți dorești să promovezi mai mult, cu atât ți se va părea mai greu. Acestea sunt câteva exemple, iar multă lume ar putea recomanda o evoluție cu pași mici, însă am câțiva ași în mânecă pe care aș dori să-i împărtășesc cu voi.

După câteva săptămâni de gândire în care am tot simplificat și restructurat schema, am ajuns la cele trei elemente de care avem nevoie pentru a înfrunta orice obstacol și pentru a ajunge la nivelul în care vom fi în stare să ne satisfacem fiecare dorință.

1. Conștientizarea

Nimeni nu-i perfect și aș dori să bagi bine asta la cap. Nici măcar tu. Facem greșeli și asta e cât se poate de uman, însă trebuie să fim conștienți de greșelile pe care le facem pentru că altfel nu avem cum să acționam din acest punct de vedere și vom întâmpina mereu aceleași obstacole, vor apărea în sistem aceleași erori. Un bun exercițiu în acest caz este ca la sfârșitul fiecărei zile să analizezi activitățile ce au fost întreprinse în ziua respectivă, să conștientizezi ce nu ți-a plăcut sau ce ai greșit și să nu mai repeți lucrul respectiv pentru a doua oară.

ATENȚIE: în cazul în care în urma analizei găsiți mai multe chestii care nu v-au plăcut, alege-ți-o pe cea mai neplăcută și focusați-vă pe ea, deoarece, în cazul în care veți alege mai multe, atenția voastră va fi distributivă și concentrarea va fi distribuită în mai multe direcții.

Conștientizarea e bună nu numai în cazul problemelor noastre, ci și în cazul în care ne dorim ceva anume. Trebuie să știm exact care ne sunt aspirațiile pentru a ști pașii care urmează să-i facem în privința obținerii lucrului dorit.

2. Încrederea în noi înșine

Atunci când vine vorba de încrederea pe care o avem în noi înșine, pot spune că mereu e loc de mai bine, astfel că am venit cu două exemple prin care să vă fac să conștientizați de ce încrederea în noi înșine este atât de importantă.

Să presupunem că încrederea noastră se află la maximul ei potențial de 100%. În cazul respectiv, am duce-o bine merci și totul ar fi perfect, însă cazurile sunt foarte puține. Desigur, încrederea poate fi împărțită pe domenii, ceea ce înseamnă că tu poți să ai încredere la un procent de 100% in tine atunci când faci bungee jumping, însă când esti nevoit să vorbești în fața unui public să nu fi în stare să exprimi coerent o frază. Ideea este că, în cazul în care nu avem încredere totală în noi, procentul acela care ne lipsește vom ajunge să-l căutam la ceilalți, dorindu-ne aprobarea celorlalți, dorindu-ne ca ei să ne confirme daca ceea ce facem e bine sau nu.

Un al doilea exemplu ar fi legat de așteptările pe care le creăm celorlalte persoane, încrederea fiind un element definitoriu din punctul meu de vedere. Gândește-te că discuți cu o persoană despre un anumit domeniu și că tu inspiri foarte multă încredere în ceea ce privește domeniul respectiv, poți chiar să te lauzi cu lucruri care nu s-au întâmplat (asta se întâmplă mult prin CV-uri, însă mereu trebuie să fi cât de cât informat), astfel că o experientă de un singur an, s-ar putea transforma lejer în una de 5 ani sau chiar mai mult datorita încrederii în propriile forțe pe care o inspiri.

3. Motivația și limitele

Limitele pe care ți le stabilești și motivația pe care o ai nu reprezintă nimic altceva decât ceea ce te face să înaintezi și cât de departe vei ajunge.

Acum ceva timp, mai exact în urmă cu jumătate de an, îmi doream să pot să ajunge să alerg 10km fără oprire. Acum o lună mi-am făcut un plan pentru maraton (care are puțin peste 42km) și am trecut de două ori de 10km până în momentul de față. Ideea e că dacă eu îmi stabileam limitele respective la 10km, pentru aceeași durată de timp, în momentul de față încă lucram la un plan de 10km.

Cu cât limitele noastre sunt mai ridicate, cu atât vom ajunge să obținem mai multe, să îndeplinim mai multe obiective și să fim mult mai buni în ceea ce facem.

Legat de motivație, aici nu te pot ajuta. Pot spune doar că trebuie să te gândești bine și să conștientizezi de ce îți setezi limitele respective și să lupți pentru a le atinge, tu fiind singurul în măsură să spui de ce vrei un anumit lucru și să stabilești beneficiile care vin odată cu el.

Cauti modalitati practice prin care sa iti depasesti obstacolele?

♥ Mă numesc David Mitran

Scriu din 2009, iar pe blogul acesta public articole din 2012, având aproape 500 de articole publicate. În 2016 am scris prima carte, iar în 2021 am făcut publice pentru prima dată uneltele create. Lucrez cu oamenii și companiile și mă implic acolo unde sunt prezente obstacole, dezvoltând instrumente și unelte cu care oamenii și companiile să depășească obstacolele de care au parte. Citește mai multe despre mine accesând pagina „Despre”. Urmărește-mă pe instagram @davidtheoptimist.

Hai să ne cunoaștem

Ți-am pregătit o serie de emailuri în care îți vorbesc despre copilărie, educație și familie, despre sport și sănătate, despre ce am scris și cum am ajuns să scriu, despre marketing, business, public speaking și alte câteva subiecte. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos.

Prenume(Required)
Email

Fără spam. Îți promit.