Ajungem în momentele dificile în care singura opțiune pe care o avem este să ne depășim limitele, iar dacă nu suntem în stare vom ajunge să ne demotivăm, să renunțăm la activitatea respectivă, să lenevim. Pe scurt, ajungem exact opusul a ceea ce ne doream să devenim. În ultimele două săptămâni am ajuns să trăiesc după o definiție pe cât de simplu se poate: îndură, învață să trăiești cu durerea, transform-o într-o rutină, conștientizeaz-o, fii una cu ea.

Nimic în viață nu este ușor și oricât de mult am încerca să alegem calea ușoară, cu atât ne vom lovi mai mult de obstacole care să ne împiedice din îndeplinirea obiectivelor. Organismul trebuie să se adapteze, însă niciodată nu o să se întâmple asta în cazul în care stagnăm. Adaptarea înseamnă modificarea organismului astfel încât să facă față unui nou program, unei noi activități, etc. Însă în cazul în care stagnăm, la ce anume ar trebui să se adapteze organismul?

Va fi dureros, chinuitor chiar, organismul îți va fi dat peste cap, însă trebuie să suporți fiecare gram de durere până când ajungi să simți că ești ca nou ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat. Pentru fiecare schimbare pe care o facem, organismul se adaptează, iar adaptarea are loc prin durere. Imaginează-ți că ai de făcut o problemă de matematică iar în ultima perioada nu ai mai interacționat cu materia respectivă, până vei găsi o rezolvare cel mai posibil vei avea o durere de cap, pentru ca în momentele dificile respective creierul se adaptează. Te duci să joci fotbal după o pauză destul de îndelungată, vei avea febra musculară pentru că mușchii ți se adaptează și răspund prin durere. Nu ai cum să treci de la un nivel la altul fără să simți oboseală.

Acum două săptămâni mi-am făcut program de alergat din mai multe motive precum: vreau să slăbesc, vreau să fiu activ, vreau să mai adaug încă un hobby pe listă. Însă programul nu este unul lejer. Până în momentul în care am decis să fac programul respectiv, alergasem cel mult 5 km, cu aproximativ două luni înainte și în rest între 1 și 3 km. Având în vedere că în următoare perioadă o să aibă loc Maratonul de la București, am zis că ar fi o oportunitate îndeajuns de bună astfel încât să îmi pot cuantifica efortul, așa că am făcut programul respectiv astfel încât să pot participa la maraton. În trei luni și jumătate am de alergat un total 625 de km din 66 de alergări.

E extrem de dificil, însă nu din punct de vedere fizic, pentru că durerea nu durează pentru totdeauna. Într-adevăr, chinuitor este puțin spus, însă elementul de bază îl reprezintă motivația cu care înaintezi către momentele dificile. Trebuie să fi capabil să duci o luptă împotriva propriei conștiințe care te tot trage în jos. Trebuie să fi în stare să faci din alergat un obiectiv, iar dacă nu aș fi avut motivația necesară și dorința de a alerga la un maraton, probabil m-aș fi dat bătut, cum am mai făcut-o anterior când alergam pentru scurte perioade distanțe destul de mici.

Abia după ce depășești bariera de 5 km vei fi în stare să înțelegi cât de sănătos este alergatul, cât de benefic pentru organism dar și cât de dificil, însă efortul depus nici nu se mai simte în cazul în care îl comparăm cu senzația de după alergare.

După două săptămâni de antrenament, mai exact acum o jumătate de oră, am alergat 10.5 km și mă simt excelent, oricine ar trebui să încerce.

Ne vedem la maraton!