Având in vedere că bicicliștii nu prea sunt băgați în seamă în România, nu prea ai cum să te ferești de pericole pe bicicletă. Dacă mai vă aduceți aminte jocul Duck Hunt, aș putea spune că șoferii sunt cei care mânuiesc pușca, iar noi, bicicliștii, suntem rațele acelea colorate.

Singurele obstacole ce pot fii evitate sunt bordurile pentru că sunt statice și ești sigur că nu au unde să fugă. În schimb, când vine vorba de pietoni și îți sare vrunul în față, mai ales dacă este și derutat și habar n-are încotro s-o apuce, îl vezi tot făcând eschive, ba în stânga, ba în dreapta, moment în care ori oprești, ori îl pocnești direct pentru ca data viitoare să se decidă pe o anumită direcție.

Pericole pe bicicletă? Apar mereu și oricât de pregătit ai fi, tot ai parte de ele. Să vă spun o scurtă întâmplare ce a avut loc când eram mic și fraier. Când eram mic aveam un prieten care stătea la casă și la o distanță de vreo 5 km de casa lui era o pădure, doar că pentru a ajunge la pădurea respectivă trebuia să urci o pantă destul de abruptă. Noi vrând de mult să mergem în pădurea respectivă, pentru că eram mici și dornici să explorăm, ne hotărâm într-o zi frumoasă de vară să plecăm la drum.

Și cum eram noi entuziasmați, ne suim repede pe biciclete și plecăm, fără mâncare, fără apa, doar cu șepci pe cap împotriva soarelui pentru ca așa ne învățaseră părinții că e bine, multă voință și dorință de a explora pădurea. Având în vedere că am plecat pe la prânz și că eram mici și numai forță să împingem în pedalele de la bicicletă nu aveam, am ajuns la intrarea în pădure cu câteva ore să se înnoreze. Eram indeciși, nu știam ce să facem, dar pentru că pădurea era imensă și nu se putea vedea nimic care să aibă legătură cu o ieșire din ea în capătul celălalt al acesteia, am hotărât să ne întoarcem. Aici urmează partea bună.

La întoarcere, pentru că panta era atât de abruptă, am hotărât că ar fi foarte distractiv să ne dăm drumul pe biciclete să vedem cine ajunge primul. Am căpătat o viteză atât de mare încât să mai și dăm din pedale era irelevant. Doar că, la un moment dat, datorită vitezei mari de care aveam parte, îmi zboară șapca de pe cap, iar eu, ca un deștept ce eram, ma întorc să ma uit unde a dispărut (de parcă se putea duce în altă parte decât în spate). Și uite așa pierd controlul bicicletei, cad de pe ea, ma răstogolesc 2-3 metri, iar in afară de multe zgârieturi și mult sânge pe față țin minte că nu am avut nimic, nici-o fractură, deci am fost norocos.

Partea bună e că mi-am recuperat șapca, pe care din păcate acum nu o mai am, dar ce mi-a rămas și cel mai important lucru cu care puteam să rămân a fost această experientă minunată din copilărie pe care nu cred că o s-o uit vreodată.

Cum te ferești de pericole când mergi pe bicicletă? Nu prea poți, pentru că indiferent ce ai face pericole apar la tot pasul.

Articolul participă la campania Bicicleta Roșie organizat de Coca Cola.