Încă nu știu pe ce ton să adresez mesajul ăsta. Cu toate că avem nevoie să sperăm la anumite chestii, să avem aspirații și să vrem mai mult de la noi, rămânem la stadiul în care doar ne dorim chestiile respective – rămânem doar cu speranța. Triștilor! Speranța moare ultima.

Să visezi? Să te îndepărtezi către un nou tărâm? Mai bine zis să deschizi ochii și să te îndepărtezi către cel mai apropiat pod! Ce frumos este să visezi la mașina luxoasă pe care o să o ai peste cinci ani, la acea casă de la marginea orașului în care să poți locui cu familia, la acea întreprindere pe care o s-o conduci. E frumos, nu? Păi trezirea, visul se sfârșește! Este absolut excelent să ai ideile ăstea în cap și să vrei să ajungi acolo, dar în același timp este absolut stupid să îți plângi de milă că tu nu ai, că tu nu poți, că tu ești doar un nimic pe care nimeni nu-l bagă-n seamă. Stai, chiar asta ești!

Cum vrei să ajungi să ai ceea ce îți dorești dacă nu faci nimic în privința asta? Ai un salariu de rahat, într-o țară de rahat, dar ești fericit pentru că muncești la un birou și mai ai și calculator acolo. Ești fantastic, dar dacă îți spun că ești la fel ca mai mult din 75% din populație cât de fantastic ți se pare că ești? Nu-mi pare rău să te dezamăgesc spunându-ți că ești un sclav, deoarece doar pentru că ți se pune la dispoziție un mediu decent faptul că nu ai program flexibil, un program care să fie așa cum vrei tu, când vrei tu, faptul că tu lucrezi opt ore pe zi, plus puțin peste program, plus încă câteva ore acasă te face să fii sclavul din ziua de azi.

Te menții, dar asta te mulțumește și îți oferă speranța? E ok, ai 20-25 de ani și ai sursa de bani necesară pentru a te hrăni și pentru a-ți păstra relațiile la același nivel la care le-ai avut până acum, dar dacă asta o să te satisfacă și de la 30 de ani în sus înseamnă că ai devenit un sclav. Sau poate faci parte din categoria acelora care au un sigur neuron, acel neuron care te transformă într-un cerșetor. E mult mai simplu să te duci la părinți să te milogești pentru bani pe care apoi să-i cheltuiești pe nimic bun, dar faptul că tu poți să cumperi pe banii părinților ce alții nu pot, te face să te simți supraevaluat. Eu te evaluez ca pe ceva reprezentativ pentru muște.

Trebuie să evoluezi constant. Nu poți sării peste pașii esențiali, nu poți stagna prea mult într-un moment. Banii ne asigură fericirea, dar nu integral. Ne asigură acea fericire materială ce ne oferă mai multă încredere în noi, în rest nimic. Fericirea spirituală se obține prin sentimente. Trebuie să simți, să îți pese de ceea ce faci și de cei apropiați, iar odată cu asta vor apărea și lucrurile enunțate mai sus.