Suntem descurajați încă de mici, ni se impune ce anume trebuie să facem și când să facem, în acest fel eliminându-se ideea de a avea visuri. Din punctul acesta de vedere este foarte greu să te dezvolți, visele ne fac să evoluăm, datorită lor noi ne dezvoltăm imaginația, creativitatea și în același timp datorită visurilor pe care le avem învățăm să ne automotivăm.
O să ajungi în viață să cunoști extrem de multe persoane, persoane ce au visuri mărețe, care doresc să facă ceva în viitorul apropiat, care s-au săturat să li se impună ce și cum ar trebui să facă, care au luat în brațe riscul de a da greș pentru că ei vor să-și îndeplinească visul, ei vor să simtă cum e să faci ce îți place, cum e să faci ce ți-ai dorit din totdeauna să faci, cum e să fii unic și să te dezvolți datorită efortului depus pentru ceea ce îți place să faci.
Când o să întâlnești astfel de persoane nu-i dezamăgi, nu le spune că nu pot să-și atingă visurile pentru că s-au săturat să tot audă asta. Fii acolo pentru ei și îndeamnă-i să încerce, să riște, să greșească, să simtă ce înseamnă un eșec în adevăratul sens al cuvântului pentru că în mod sigur vor da greș, liniștește-i și încurajează-i mai departe. Cel mai important pentru ei în respectivul moment este să își ducă la bun sfârșit obiectivul, să facă ce își doreau dintotdeauna să facă, iar dacă tu ești acolo pentru ei vei deveni la rândul tău important.
Nu contează cât de stupid ți s-ar părea, nu e visul tău așa că orice ar fi, îndeamnă-i să-și urmeze visul, în mod sigur pentru ei reprezintă ceva special. Susține-i, încurajează-i până la capăt oricât de nesemnificativ ți s-ar părea, pentru ei este important. Așa cum pentru tine, de exemplu, ar putea fi important să ajungi în Australia doar că să faci o poză cu cangurii pentru că iubești specia aceasta de animale, așa și pentru ei orice, oricât de ciudat ți s-ar părea, va fii important.
Rămâi lângă ei pe întreaga perioadă a procesului prin care trec. Indiferent cât va dura trebuie să fii acolo și să le alimentezi dorința de a obține ce mereu și-au dorit pentru că în niciun caz nu vrei să îi abandonezi la jumătatea drumului, în acest mod ajungând să îi dezamăgești. Trebuie să găsești strategia perfectă prin care să-i motivezi pentru că până la urmă e la fel de important și pentru ține.
Cel mai ideal este să încerci să te pui în situația lor, să conștientizei cât de mult doresc lucrul respectiv, să vezi cât de multă nevoie au de el dar și cât de multă nevoie au de cineva care să-i ambiționeze. Dacă tot ai ocazia, fii tu acea persoană care da şuturi în fund pentru o înaintare mai bună către respectivele visuri, pentru că mai târziu vei ajunge să însemni mult pentru acea persoană, vei ajunge o parte importantă din viață ei, vei fii acea persoană de încredere de care oricare din noi are nevoie.
♥ Mă numesc David Mitran
Scriu din 2009, iar pe blogul acesta public articole din 2012, având aproape 500 de articole publicate. În 2016 am scris prima carte, iar în 2021 am făcut publice pentru prima dată uneltele create. Lucrez cu oamenii și companiile și mă implic acolo unde sunt prezente obstacole, dezvoltând instrumente și unelte cu care oamenii și companiile să depășească obstacolele de care au parte. Citește mai multe despre mine accesând pagina „Despre”. Urmărește-mă pe instagram @davidtheoptimist.
Hai să ne cunoaștem
Ți-am pregătit o serie de emailuri în care îți vorbesc despre copilărie, educație și familie, despre sport și sănătate, despre ce am scris și cum am ajuns să scriu, despre marketing, business, public speaking și alte câteva subiecte. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos.
Fără spam. Îți promit.