Published On: 05/05/20122.3 min read

Pesimismul iese la suprafaţă atunci când te aştepţi mai puţin, îţi dă în cap, te doboară, te întoarce pe toate părţile, iar dacă nu eşti pregătit pe termen îndelungat te va domina. Sunt sigur atunci când spun că cel puţin săptămânal ai parte de un lucru pe care vrei cu adevărat să-l faci dar nu poţi pentru că ai parte de diferite obstacole sau pentru simplul fapt că ai programul prea încărcat.

Mereu suntem prea ocupaţi, prea ocupaţi să mai socializăm, prea ocupaţi să ne preocupăm de noi, prea ocupaţi să mai respirăm. Ar trebui să fim competenţi în structurarea propriului nostru program, să-l facem aşa cum ne place, să fie unul flexibil, în schimb, depindem de tot ceea ce e în jurul nostru, ne agăţăm de tot felul de chestii nefolositoare şi ajungem să facem parte din universul altora, evident o să ajungi să pierzi controlul propriului univers şi încet încet te miri cum de ai ajuns să depinzi în totalitate de ceilalţi, să urăşti tot ceea ce faci, să nu mai ai hobby-uri şi lista continuă, o listă plină de minusuri, toate făcând parte din viaţa ta.

Nu spun că trebuie să faci doar ce îţi place, dar din moment ce laşi timp şi pentru ce îţi place sau atât timp cât acea iniţiativă spontană de a face ceva e satisfăcută tu vei fi ok, vei rămâne pe linia de plutire, poate chiar mai sus. Încearcă să îţi păstrezi măcar doua din hobby-urile tale pentru că întotdeauna trebuie ca ceea ce întreprinzi să fie cât mai diversificat, dacă ajungi să ai parte doar de un lucru care îţi place, va interveni rutina şi vei ajunge să-l urăşti.

Ajungem să urâm lucrurile din jurul nostru, să urâm tot ceea ce întreprindem atunci când avem parte de prea puţine lucruri din prea puţine domenii. Cu cât ne implicăm în mai puţine activităţi, cu cât interacţionăm mai puţin cu ceilalţi, cu atât ne vom ataşa mai repede de activităţile sau persoanele de care avem parte pentru că nu există diversitate. Avem nevoie de o cantitate cât mai vastă de orice din orice.

Gândeşte-te bine, pe termen îndelungat, la ceea ce îţi place şi înainte de toate întreprinde asta! Tu depinzi de ceea ce îţi place şi de cât de mult faci asta aşa că ia atitudine, revizuieşte-te şi continuă totul cu optimism, niciodată nu e prea târziu!

Cauti modalitati practice prin care sa iti depasesti obstacolele?

♥ Mă numesc David Mitran

Scriu din 2009, iar pe blogul acesta public articole din 2012, având aproape 500 de articole publicate. În 2016 am scris prima carte, iar în 2021 am făcut publice pentru prima dată uneltele create. Lucrez cu oamenii și companiile și mă implic acolo unde sunt prezente obstacole, dezvoltând instrumente și unelte cu care oamenii și companiile să depășească obstacolele de care au parte. Citește mai multe despre mine accesând pagina „Despre”. Urmărește-mă pe instagram @davidtheoptimist.

Hai să ne cunoaștem

Ți-am pregătit o serie de emailuri în care îți vorbesc despre copilărie, educație și familie, despre sport și sănătate, despre ce am scris și cum am ajuns să scriu, despre marketing, business, public speaking și alte câteva subiecte. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos.

Prenume(Required)
Email

Fără spam. Îți promit.