Published On: 23/04/20121.7 min read

A fost odată ca niciodată o linie care reprezenta evoluția, cam atât de mare —

Şi linia aceasta voia să devină cineva, aşa că a început să caute metode de dezvoltare. A început să studieze şi să se intereseze ce reprezintă de fapt o linie, a început să caute anumite amănunte care o definesc, voia să cunoască cât mai multe despre ea. Începuturile căutării au stat în aflarea originilor acesteia, cum a fost concepută, cu ce scop, astfel încât să-și înțeleagă evoluția.

A realizat că toate acestea nu sunt îndeajuns şi a considerat că e nevoie de o personalitate, aşa că a încercat să îşi creeze una. Cu mare efort a ajuns să îşi rotunjească puţin vârfurile şi parcă începuse să iasă din anonimat, dar nu era destul. Vroia să strălucească, aşa că a început din nou să citească, să se informeze, devora orice avea legătura cu ea; până când a realizat ca o făcea degeaba.

Avea nevoie să experimenteze pentru a înţelege ce se întâmplă, avea nevoie să simtă sentimentele şi trăirile pentru a afla cât mai multe. Aşa că s-a aventurat, sau cel puţin a încercat. Cu paşi mici, într-o lume nouă, una plină de necunoscut, începu să descopere. Şi cu cât descoperea mai multe cu atât strălucea mai mult, prindea o nuanţă aparte.

Începuse să evolueze, iar noua senzaţie era extraordinară, parcă renăscuse. Începea să înţeleagă ce sunt emoţiile, sentimentele. Încetul cu încetul reuşea să aibă parte de bucurii – dezamăgiri, iubire – ură, adevăr – minciună, compasiune – indiferenţă. Erau sentimentele ce o ajutau să înţeleagă. Să înţeleagă că e nevoie să fi dezamăgit de un lucru ca să te bucuri de altul, să urăşti pe cineva ca să poţi iubi pe altcineva, să minţi pentru a spune un adevăr şi să fi indiferent pentru a-ţi păsa.

Cauti modalitati practice prin care sa iti depasesti obstacolele?

♥ Mă numesc David Mitran

Scriu din 2009, iar pe blogul acesta public articole din 2012, având aproape 500 de articole publicate. În 2016 am scris prima carte, iar în 2021 am făcut publice pentru prima dată uneltele create. Lucrez cu oamenii și companiile și mă implic acolo unde sunt prezente obstacole, dezvoltând instrumente și unelte cu care oamenii și companiile să depășească obstacolele de care au parte. Citește mai multe despre mine accesând pagina „Despre”. Urmărește-mă pe instagram @davidtheoptimist.

Hai să ne cunoaștem

Ți-am pregătit o serie de emailuri în care îți vorbesc despre copilărie, educație și familie, despre sport și sănătate, despre ce am scris și cum am ajuns să scriu, despre marketing, business, public speaking și alte câteva subiecte. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos.

Prenume(Required)
Email
Politică

Fără spam. Îți promit.