În ultimele două săptămâni programul meu zilnic a avut două activități: scris și alergat. Asta pe lângă mâncat, spălat, somn și alte lucruri esențiale omului.

În ultimele două săptămâni am scris ca un nebun și m-am implicat 100% în procesul scrierii cărții (la care încă lucrez – o corectez) pentru că am vrut să nu mai stau încă două luni să scriu la ea. Așa că m-am încăpățânat și mi-am pus cam orice altă activitate în pauză.

Iar în aceste două săptămâni am ajuns un fel de zombi, care a stat cu capul băgat în Word și care a muncit de zor. Nu mă plâng de faptul că am muncit atât, însă am ajuns să am parte de o stare nulă.

voie-sa-simti-bine

De obicei, am tot felul de rutine

Până să intru în starea de zombi și până să îmbrățișez tastatura la extrem (mă mir că n-am adormit cu ea în brațe), aveam momente în care luam pauze.

Chiar dacă lucram toată ziua și erau momente în care nu ieșeam din casă, luam pauze să-mi fac ceaiuri, să ascult o muzică și să dansez, să mai văd un discurs pe ted.com și multe altele.

Citește și „De ce e important să continui să zâmbești”

În ultimele două săptămâni, rutinele acestea care îmi îmbunătățeau starea de spirit au cam lipsit. Și cred că am reușit să mă rup de starea de zombi aseară, când am citit ce a povestit Ariel despre Tribul și despre motivele pentru care a fost nevoit să își închidă afacerea.

N-am trecut într-o stare mai bună, ci pur și simplu am trecut într-o stare. Ce-i drept, destul de tristă. Pentru că îmi pare rău că i s-a întâmplat lucruri nașpa unui om minunat.

Și pentru că am citit povestea lui Ariel, am avut tot felul de gânduri și n-am mai reușit să adorm la o oră decentă. Ceea ce înseamnă că astăzi m-am trezit la o oră care nu-mi convine. M-am trezit la 9:40, spre deosebire de 7, cum mă trezesc de obicei.

Nici n-am avut chef să aprind calculatorul să lucrez. M-am dus și mi-am făcut ceva de mâncare și am aprins televizorul din sufragerie pe un canal cu muzică, ca să se audă ceva pe fundal, în timp ce eu făceam de mâncare în bucătărie.

Mi-am făcut de mâncare, m-am așezat să mănânc și, dintr-o dată, a început să se audă o melodie simpatică pe fundal, din camera cealaltă. M-a lovit atât de tare melodia respectivă în starea de spirit pe care o aveam, că parcă nici nu știam ce caut în bucătărie sau de ce mănânc.

Stăteam pe scaun, dansam, și eram cu mâncarea în gură. Atunci nici nu mi-am dat seama. Am realizat-o abia când melodia s-a terminat.

Și exact în acel moment mi-am dat seama cât de zombi am fost. Cât de neutru și de neglijent am fost cu starea mea de spirit. Și toate aceste lucruri pentru că am vrut să termin mai repede de muncă la cartea la care lucrez.

Nu mă înțelege greșit. Îmi place al naiba de mult ce fac și cred că doza mare de entuziasm cu care mă implic cred că mă face să uit de restul și să mă concentrez pe un singur lucru pentru 8-10 ore pe zi.

Însă se pare că nu-i prea sănătos. Pentru că, cu toate că am fost eficient, am ignorat niște lucruri mai importante.

Azi o să-mi reiau rutinele cât de mult pot și o să continui să am grijă să nu mai uit de ele. Dacă uit de ele, e ca și cum aș uita de mine.


PS: Cartea la care am tot muncit o voi lansa săptămâna viitoare. M-am gândit să te fac curios și să îți pun coperțile mai jos. Doar că le-am blurat. ?

coperti-blurate-

Dă-ți voie să te simți bine
5 din 3 voturi