În articolul de azi am câteva povești pentru tine și sper, ca prin intermediul lor, să îți transmit câteva gânduri pozitive și să te fac să înțelegi importanța optimismului.

Povestea 1: Tot ce s-a întâmplat în spatele blogului

Am început să scriu undeva prin 2009 pe blog. Atunci abia dacă scriam și luam pauze destul de dese și lungi – aveam o postare undeva la 2-3 luni. Și habar n-aveam de ce scriam, probabil ca să exteriorizez niște frustrări.

Mai târziu, în 2012, m-am făcut public, sub blogul fiioptimist.ro, și am început să scriu mai des. Prin 2013 am citit pe net că se fac bani din blog și că bloggerii câștigă bănuți de buzunar. Trecuse un an și eu nu făcusem niciun ban. Mi-am pus repede pe blog reclame de la Google, dar mai mult de 1-2 lei pe lună nu făceam.

În prezent, în 2015, la mai mult de 3 ani de când am oficial blog, nu pot spune că vreodată m-a ajutat blogul să mă întrețin în mod direct. N-am făcut prea mulți bani din blogging, iar dacă am depășit câteva sute de euro în toți anii ăștia, e bine.

În schimb, am folosit blogul pe post de portofoliu și mi-am atras clienți pentru tot ceea ce făceam și ca freelancer am făcut îndeajuns de mult încât să vreau să continui și să nu schimb asta.

Povestea 2: Timiditatea mea și dincolo de ea

Când eram mai mic eram foarte timid. Atât de timid încât nu puteam să privesc o tipă necunoscută, pe stradă, în ochi, dacă treceam pe lângă ea. Iar la 17 ani am luat decizia că trebuie să mă schimb. Și, de atunci, am citit foarte multă psihologie – extraordinar de multă.

Însă nu doar că citeam, ci și puneam în practică ceea ce citeam. Și cred că am abordat mii de tipe până acum. Iar la început era tare greu, atât de greu că părea imposibil. Am ajuns să trec peste toată timiditatea respectivă, cu toate că am avut parte de sute de eșecuri și dezamăgiri.

Și treptat, am ajuns să transform imposibilul în posibil și să fiu foarte relaxat, foarte calm, foarte deschis. N-are rost să intru în detalii, însă în ultimii 2 ani mi-am făcut de cap cum am vrut, când am vrut și cu cine am vrut.

Tot efortul respectiv s-a meritat.

Povestea 3: Experiența mea cu sistemul educațional

Am două rude prin străinătate ( Australia ) care câștigă foarte bine, cu joburi de programator și contabil. Eu fiind într-o familie modestă, ai mei cu venituri medii spre mici, și văzând că ei câștigă atât de bine, m-am gândit să mă fac programator.

M-am dus la automatică și ghici ce, am avut parte de materii mai mult decât tâmpite. Eu voiam să programez, în schimb trebuia să învăț chimie, fizică, mecanică. Am rezistat un semestru și am învățat acasă ce mi-a trebuit.

În continuare, cu o gândire fragedă, m-am gândit să mă duc la finanțe-bănci, pentru că cealaltă rudă este contabil și iar o să câștig foarte mulți bani. N-am învățat nimic nici aici și toate examenele trecute au fost trecute copiind, iar după 2 ani și jumătate din 3 am renunțat.

Dar vai, fără facultate nu poți să te angajezi!” – S-o crezi tu că diploma aia o să conteze vreodată! N-o să fie relevantă pentru nimeni, decât pentru COR. Dacă ești bun, companiile te vor angaja. Ca dovadă, în momentul de față am un job, fără nicio facultate terminată, cu salariu peste medie. Că voi renunța în curând la el, este partea a doua. Vreau înapoi la antreprenoriat și freelancing, însă nu despre asta e vorba.

Acum, că am terminat cu poveștile, aruncă încă un ochi peste ele și caută elementul comun. Dacă nu-l găsești, ți-l zic eu. De fiecare dată, nimic nu s-a întâmplat conform așteptărilor mele și fie am continuat, fie am renunțat.

Când am renunțat, am găsit o altă soluție în altă parte. Când am continuat, am făcut-o pentru că îmi plăcea enorm ceea ce făceam, chiar dacă așteptările nu erau cele dorite și chiar dacă am fost dezamăgit.

Însă de fiecare dată am avut cu mine un singur lucru: ZÂMBETUL!

Mereu, dar mereu, am zâmbit. N-a fost articol pe blog pe care să-l scriu fără să zâmbesc. N-a fost drum făcut către facultate ( și, în special, înapoi către casă ) în care să nu zâmbesc. N-a fost gagică pe care s-o abordez și să nu zâmbesc. N-a fost activitate pe care s-o fac și să nu zâmbesc.

Sunt curios dacă zâmbesc în somn, însă aici încă rămâne un semn de întrebare.

Și din momentul în care am conștientizat că zâmbetul este atât de important, nu doar că am început să zâmbesc mult mai mult ( chiar și fără motiv ), însă am început să am grijă de zâmbetul meu.

fara-sacrificii

Iar pentru că eu pun mare preț pe zâmbet, am pentru tine un voucher de 50 euro care să te ajute să-ți menții zâmbetul strălucitor. Tot ce trebuie să faci este să lași un comentariu, mai jos, și să-mi povestești despre un moment în care zâmbetul a fost important pentru tine. Dacă faci asta, ai voucherul!

Voucherul este valabil în perioada 6 – 23 octombrie 2015, iar dacă-l folosești, intri în șansa câștigării unui tratament laser gratuit.

David Mitran susține campania #FaraSacrificii derulată de Professional Laser Dent by Dr. Melania Cojocaru – Craiova.
Mai multe informații despre voucherul tău găsești aici.
Votează