Scriu acest articol la mai puțin de 24 de ore de la finalizarea cursei nebunești de pe Transfăgărășan și nu știu ce să cred pentru că încă nu conștientizez cum trebuie momentul.

Pe scurt, îți pot spune că a fost o experiență unică. Din anumite puncte de vedere mai grea decât mă așteptam, din altele mult mai ușoară. Și n-a fost numai alergare, pentru că motorașele mele n-au mai funcționat într-un mod optim, însă îți voi povesti cât mai în detaliu în acest articol, pe care îl voi împărți în mai multe părți.

totul-mental

Tot ceea ce s-a întâmplat înainte de momentul alergării

Întotdeauna am fost inconștient, însă am învățat, într-un fel sau altul, să folosesc legea atracției. Cu o săptămână înainte, adică duminica trecută, eu încă nu găsisem pe cineva cu care să merg către Transfăgărășan și nici nu strânsesem prea multe donații. Însă, primesc de la Andrei Roșu un mail în care spune să ne întâlnim în Herăstrău, duminică dimineața, ca să alergăm puțin. Și apropo… doar ce ajunsesem în București, cu 3 zile înainte, pentru că eram prin Iași.

M-am dus duminică dimineața în Herăstrău și mă uitam debusolat după punctul de întâlnire. Mă plimb p-acolo 2-3 minute, până când apare o persoană pe care o întreb dacă ăla-i punctul de întâlnire și îmi confirmă că da. Am continuat să vorbim și, la 10 minute după ce am întâlnit-o, aveam să cădem de acord că vom merge împreună către Transmaraton. Mulțumesc Raluca!

La antrenamentul respectiv, Andrei Roșu ne-a împărtășit câteva tehnici de alergare, pe care le-am pus în practică la alergarea efectivă de sâmbăta aceasta, și câteva tehnici de fundraising, pe care le-am pus în practică imediat cum am ajuns acasă și mi-au adus 250 lei în donații în câteva ore. Mulțumesc tuturor celor care au donat!

Drumul către Transfăgărășan a fost unul liniștit. Am trecut pe la Cozia și am „ciordit” câteva mere din grădina mănăstirii ( extraordinar de delicioase ).

Ajunși pe Transfăgărășan, ne-am gândit că ar fi bine să vedem care este traseul, așa că ne-am dus până la Cabana Bâlea Cascadă, am luat ceva de mâncare, și am pornit către Bâlea Lac și, mai departe, către Cabana Capra.

IMG_1320

Temperatura era extraordinară, iar sus, la Bâlea Lac, era atât de cald încât o tipă era în lac, făcându-i-se poze pentru o ședință foto. Am stat acolo câteva minute, am făcut câteva poze, ne-am plimbat și am plecat mai departe. Între timp am ridicat și kit-ul de participare, ce conținea tot felul de lucruri interesante ( rucsac de alergare, resurse pentru alergare, lanternă pentru alergare pe beznă și multe altele ) printre care și un prezervativ marca Billy Boy.

După toată treaba asta, m-am dus în locul unde eram cazat. Undeva în mijlocul pădurii, la 27km de zona de start. Acolo m-am văzut cu niște prieteni vechi, am așteptat mult după mâncare ( să nu te cazezi niciodată la Vila Bâlea dacă nu-ți place să aștepți câte 20-30 min după mâncare, poate chiar mai mult ) și, înainte să adormim, am râs ca idioții pentru 60-90 minute.

Am reușit să dorm ce mult 3 ore, poate chiar 2. Imediat după ce ne-am trezit, am ieșit să facem mișcare pentru 5 minute și am fugit repede înapoi în cameră. Nu de alta, însă era prea pustiu și se auzeau tot felul de câini. Preferam să fug de un urs dacă tot trebuie să fug de ceva, nu de un câine.

Ne-am întors în cameră, am mâncat repede și apoi ne-am suit în mașină și am plecat. Am ajuns, după zeci de serpentine, la zona de start la ora 4:05. Însă înainte de a ajunge în parcare, la 20 de metri de Cabana Bâlea Cascadă, erau doi urși care doar ce verificaseră tomberoanele de acolo, să vad dacă este ceva de mâncare. Deci, urși în zona de start, cu 30 min înainte de începerea alergării, bifat!

Am parcat mașina, ne-am mai învârtit puțin, cele 25 minute rămase libere au trecut foarte repede, iar la 4:31 s-a dat startul.

Primii 21 de km

Imediat după ce s-a dat startul, pentru 1-2 km am putut să mă țin de grupul de alergători. Însă am zis că n-are rost să forțez, așa că au început să se îndepărteze puțin câte puțin. Până când, la un moment dat, se distanțaseră la 150 de metri de mine, lână mine nu mai era nimeni, iar în spatele meu, tot la 150 de metri, mai erau alți 3-4 alergători.

Și pentru primele 5 minute de când am văzut că sunt singur, am cam intrat în sperieți. Aveam impresia mereu că se aude ceva din pădure și îmi stătea gândul numai la urșii ăia. Însă, abia când am ajuns în dreptul unei prăpastii și, în continuare, se auzea ceva din dreapta, mi-am dat seama că este ecoul pașilor mei. Amuzant, nu?

N-a fost alergare constantă. Erau momente în care panta era dificilă și preferam să merg rapid. Am continuat în alergare / mers până la minunatele serpentine de pe Transfăgărășan. Și încă nu vedeam nimic. Era foarte multă beznă. Însă asta mi-a plăcut și m-a și ajutat.

Pentru simplul fapt că n-am văzut nimic, n-am știut cât de mult am avut de urcat. Lucru care m-a făcut să nu mă gândesc că primii 14 km sunt de urcare ( dintre care 8 km numai de serpentine ) și m-am dus ca nebunul, înainte. Din cei 14 km de urcare, am alergat cam 10-11, ceea ce m-a bucurat tare mult.

IMG_1325

Am ajuns sus la Bâlea Lac iar înainte de tunel, m-am întâlnit cu Andrei Roșu, care mi-a zis, pentru primii 50 de metri din tunel să merg pe mijloc, pentru că pe margine erau tot felul de excremente dubioase și, totodată, să fac pașii mai mici. Partea bună era că, de la tunel până la Cabana Capra, erau 7-8 km, toți în coborâre. I-am făcut în 45 min și am ajuns să termin primii 21 km în 2 ore și 45 min. M-am oprit și 3-4 minute la punctul de hidratare, m-am alimentat și am pornit iar.

Următorii 21 km – începuse să fie mult mai cald, mult mai bine

Mai aveam la dispoziție 8 ore și 10 minute. Am zis că dacă pentru următorii 21 km aloc 3 ore și 30 de minute ( plus 10 minute rămase de la primii 21 km ), iar pentru ultimii 21 de km aș avea 4 ore și jumătate la dispoziție, voi ajunge să termin în timp.

Urma să mă întorc pe traseul doar ce-l parcursesem. Era o bucată mare de 21 km ce trebuia s-o parcurg de 3 ori. Acum aveam 7-8 km de urcat și nici nu m-am gândit să-i alerg. I-am mers pe toți, pentru că panta era mult mai grea decât cea pe care o urcasem în primi 14 km.

Am ajuns sus și am trecut de tunel la fix 1 oră și jumătate după ce plecasem de jos. Mai aveam 2 ore și 10 minute să ajung înapoi la Cabana Cascadă, de unde pornisem inițial. M-am oprit la punctul de hidratare și noroc că am dat de Florin, de la Școala de Valori, care m-a ajutat cu un masaj și am coborât 90% din cei 14 km ce urmau în alergare. Mulțumesc Florin!

Am ajuns jos la ora 10:40 și eram cam leșinat. Mă dureau foarte mult oasele tălpilor și durerea asta a făcut ca ultimii 21 km să fie mai grei decât mă așteptam.

Ultimii 21 km – prea cald, prea multe dureri

Ajuns la punctul de hidratare de unde pornisem inițial undeva în jurul orei 11 fără 20, am observat că sunt în programul pe care mi-l făcusem și că puteam să mai stau 20 min să mă relaxez și să mă alimentez cu banane, ciocolată, izotonic și altele.

Imediat după ce am ajuns acolo, a mai venit un concurent de la proba de maraton și văzând că e cam în aceeași situație ca și mine ( adică fiecare era ultimul la proba lui ) am decis să facem ultima bucată de traseu împreună.

IMG_1328Acești ultimi 21 de km n-am putut să-i alerg deloc, iar pe traseu ne-am oprit atât la punctele de hidratare, cât și de 2-3 ori din senin, pentru ca eu să-mi pot masa mușchii. În anumite momente se contractau atât de mult încât simțeam mai multă durere în mușchi decât în tălpi.

Iar la toată durerea asta nebunească, dacă mai adaug și soarele puternic de pe cer în timpul urcărilor pe serpentine, a rezultat un moment teribil de dureros, atât mental cât și fizic. Noroc că Peter a fost cu mine pe ultimii 21 km și mi-a mai distras atenția de la dificultatea traseului. Mulțumesc Peter!

Ne-am bucurat tare mult când am ajuns sus la tunel și că mai aveam o oră și jumătate pentru a putea să coborâm cei 7-8 km. Și eu, care credeam că sunt în stare să îi fac în alergare ușoară, mi-am luat „una peste bot” și am înțeles că nu-i totul conform calculului și așteptărilor mele.

Cu toate acestea, am ajuns jos la finish aproape la fix, cu un singur minut întârziere. Atunci mi-am promis că o să-mi schimb încălțările pentru alergare ( cele cu care am alergat nu erau făcute pentru o distanță așa de mare ) și că o să țin cont de fiecare secundă în parte, la următoarele competiții, pentru că fiecare secundă contează.

Însă, mai mult decât ar conta fiecare secundă, contează să fii pregătit mental.

Pe mine m-a ajutat foarte mult mentalul. Cred că, în ultimele două luni de zile, am avut cel mult 150 de km alergați, poate chiar 100. Nu prea am alergat pante și nici nu m-am antrenat pe scări. De ce? Pentru că mă plictisesc repede, însă asta n-ar trebui să fie o scuză.

IMG_1330

Însă, chiar și așa, am ştiut care-mi este obiectivul și am terminat. Și totodată, m-a ajutat strategia pentru alergare, atât din punct de vedere al timpului, cât și din punct de vedere al hidratării și al tehnicilor de alergare.

Nu știu cât de multe am putut să împărtășesc cu tine, în acest articol. Însă, dacă ai întrebări, contactează-mă oricând.

Rămâi pozitiv,
David Mitran


Încă mai mă poți ajuta cu o donație!
Mai sunt două săptămâni la dispoziție, până când donațiile se închid. Tot efortul pe care l-am depus, a fost făcut pentru ca noua generație de liceeni să aibă parte de o educație mai bună. Acel tip de educație ce pune accent pe valori și talente.

Implică-te și tu alături de mine, cu o donație, oricât de mică. Îți mulțumesc!

Totul e mental! Despre alergarea de 64km pe Transfăgărășan
5 din 1 voturi