De ce să nu faci compromisuri când vine vorba de obiectivele tale

O concluzie pe care la care putem ajunge atunci când vedem numărul mare de oameni care nu sunt fericiți este că aceștia nu știu cum să fie fericiți. Educația greșită pe care o au oamenii atunci când vine vorba de fericire, credințele false și ideile comerciale ce sunt transmise către oameni au rezultat într-o fericire

Ce ne face fericiți și cum putem să fim fericiți

Gândește-te la următoarea întrebare și oferă-ți un răspuns cât mai simplu: ce mă face fericit și ce anume mă face trist? Aceasta este întrebarea căreia ar trebui să-i definești fiecare element în parte, astfel ajungând să te cunoști mult mai bine. Deci, ce ar reprezenta fericirea? Fericirea înseamnă să fii apropiat de Dumnezeu? Însă ce

E bine de știut

Exact! Și nu cumva să uiți! Sau ai uitat deja? Pe bune? Trebuie să ți se reamintească mereu toate chestiile acestea ca să te poți menține deasupra acelei linii de plutire? Ce ușor ar fi să îți inscripționezi pe creier doar chestiile pe care vrei să ți le reamintești, iar pe restul, acelea pe nu

Viața-i frumoasă

Într-o zi cu soare ești la plajă. Stai pe spate pe șezlong și admiri prin ochelarii fumurii soarele ce se îmbină cu norii cei transparenți. Te întrebi dacă ți-ar mai trebui altceva dar nimic nu-ți tresare în minte pentru că te simți excelent și asta e tot ce contează. Fericit, plaja îți oferă senzația de

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte

Tinereţea reprezintă timpul de a învăţa înţelepciunea, iar bătrâneţea este timpul de a o aplica. Tinereţea este acea perioadă a vieţii în care trebuie să experimentam cât mai multe lucruri. Experimentând descoperi şi cu cât descoperi mai multe cu atât eşti mai bun în orice domeniu. Pana la urma, eşti nevoit să experimentezi, în caz

Străluceşte

Orice ai întreprinde trebuie să ţi cont de un lucru: străluceşte şi umple de lumină fiecare activitate pe care o ai indiferent de cât de mult o agreezi. Eşti entuziasmat, optimist, fericit iar atitudinea ta faţă de orice este una pozitivă. Cam asta înseamnă să străluceşti. De la un moment dat în colo lucrurile încep

Bucură-te de lucrurile mărunte

Câţi dintre voi se bucură de lucrurile mărunte? Foarte puţini, sunt sigur de asta, pentru că foarte puţini sunt în stare să le observe. Când veţi ajunge la nivelul în care veţi fi în stare să vă bucuraţi de lucrurile lipsite de importanţă veţi fi fericiţi. De fapt, fericirea reprezintă capacitatea de a zâmbi fără

Amintiri

Amintirile reprezintă memoria vizuală a întâmplărilor din trecut. Multe persoane încearcă să uite sau să reprime amintiri, fapt extrem de greu, aproape imposibil pentru că, indiferent că sunt triste sau fericite, amintirile fac pate din noi. Sunt o sumedenie de motive pentru care ai vrea să dai o amintire uitării, dar datorită lor ai parte

Cheia către fericire

Armonia reprezintă calea către pace, iar zâmbetul cheia fericirii. Cand aţi zâmbit ultima dată fără un motiv anume, fără ca cineva să vă binedispună, fără ca o comedie sau o glumă bună să vă stârnească râsul? "De ce anume am nevoie ca să pot fi fericit?" este posibil cea mai des intâlnită întrebare în rândul