În cursul zilei de ieri, în timp ce lucram la un proiect, am ajuns în punctul în care am dezvoltat un timeline ce construiește procesul schimbării.

Eu l-am văzut ca fiind compus din 6 pași, pe care i-am experimentat la diverse intensități. De asemenea, ordinea aleasă este cea pe care o consider corectă.

#1: Introducere

Acesta este pasul stas, în care dezvoltarea este realizată la nivel de subconștient, în urma unor experiențe lipsite de filtrul personal.

În cazul meu, introducerea a avut loc din momentul în care m-am născut și până la vârsta de 17 ani. Accentul a fost pus pe ultimii 3-4 ani, adică 13-17, când am înțeles că eram timid și aveam incapacitatea de a cunoaște persoane noi. În același timp, aspiram să fiu în stare să vorbesc cu oamenii, în special cu fetele.

#2: Debusolare

Este momentul în care încerci să schimbi ceva, și încerci tot felul de metode „prescrise” de alții.

În cazul meu, continuând cu același exemplu, am urmat sfaturile altora și extraordinar de multe din ele nu au funcționat. De obicei, sfaturile altora funcționează într-o mică măsură sau deloc, mai ales dacă respectivele persoane nu îmi cunosc întreaga poveste.

Și-am ajuns ca pentru o perioadă bună de timp să nu-mi dau seama care este problema și de ce nu pot să avansez în drumul meu către depășirea timidității.

#3: Conștientizare

Este momentul în care îți dai seama că toate resursele se află în tine și începi să te folosești de asta.

În cazul meu, a fost nevoie să conștientizez că sunt carismatic și că îmi merge mintea. Nu aveam nevoie nici să mă focusez pe ceea ce nu am, nici pe lucruri pe care aș putea să le iau din altă parte.

Soluția a venit concentrându-mă pe ceea ce vreau, folosind ceea ce am.

#4: Schimbare

Este momentul în care se realizează trecerea de la persoana care erai, la persoana care ești.

În cazul meu, aveam o viziune asupra felului în care mi-aș fi dorit să fiu. A fost momentul în care puteam să relaționez relaxat cu oamenii și să îmi pot dezvolta relații.

#5: Succes

Este momentul în care consideri nu mai ai nevoie să investești zilnic și devii mai relaxat.

În cazul meu, mi-am dat seama că pot să port o conversație cu persoanele pe care îmi doream să le întâlnesc, așa că m-am oprit din a evolua și am început a savura. M-am bucurat de fiecare moment în care întâlneam persoane noi cu care să pot schimba idei.

#6: Impact

Este momentul în care consideri că îi poți învăța și pe ceilalți ceea ce știi.

În cazul meu, am avut posibilitatea să transmit învățăturile mele unui prieten apropiat și să-l ajut să-și depășească timiditatea și convingerile limitative pe care le avea. Acela consider că a fost momentul în care schimbarea a fost considerată cu adevărat completă.

O recapitulare a pașilor, pe scurt

Ei bine, dacă ar fi să iau fiecare pas în parte și să folosesc un cuvânt pentru fiecare în parte, având în vedere experiența mea, atunci cele 6 cuvinte ar fi acestea:

Timid, depășire, interior, relații, povești, învățături.

Aceste 6 cuvinte sunt ale contextului cu timiditatea. Însă aceasta nu-i singura schimbare pe care am reușit s-o fac.

Am dezvoltat același exercițiu de introspecție pentru felul în care am reușit să îmi dezvolt abilitatea de a scrie, iar cuvintele sunt următoarele:

Frustrare, căutare, voluntariat, curaj, cărți, stil-de-viață.

De ce-i important jocul cu cuvintele?

În cazul meu, mă face să pot să reduc imensitatea schimbării la rezonanța a câteva cuvinte. E un exercițiu care mă ajută să simplific lucrurile.

Așadar, ce-ți recomand?

Gândește-te la o schimbare prin care ai trecut. Iar apoi, îți recomand să iei fiecare din cei 6 pași și să le atribui o perioadă din viața ta.

După ce treci prin fiecare, gândește-te la tine și analizează-te. În cazul meu, mi-am descoperit punctele forte care m-au ajutat să fac schimbarea.

Partea cea mai valoroasă este că de respectivele puncte forte mă folosesc în momentul prezent pentru a trece prin procesul schimbării și a atinge obiective.


Dacă consideri că acest articol ți-a fost de ajutor, atunci împărtășește-l cu prietenii tăi, pe platformele de socializare. De asemenea, dacă ai întrebări sau idei, scrie-mi folosind pagina de contact. Dacă articolul meu te-a deranjat, fă-ți un blog și exprimă-ți opinia în legătură felul în care te-a făcut să te simți.

Continuă să înveți pentru că doar așa vei crește,
David

6 pași relevanți ce alcătuiesc procesul schimbării
5 din 2 voturi