Primul tău discurs, înainte de a te prezenta pe o scenă, înainte de a fi în fața unui public, ar trebui să fie acel discurs prin care te prezinți. Și din moment ce vorbești despre tine, nu există nicio cercetare pe care ar trebui s-o faci, astfel că înțelegi de ce ar trebui ca acesta să fie primul tău discurs.

Tot ce ai nevoie este un plan de acțiune:

  1. Gândește-te la ce vei spune – acesta este conținutul discursului;
  2. Decide care este ordinea în care vei spune respectivele lucruri – aceștia sunt pașii prin care trebuie să treci;
  3. Începe prin a te gândi că acest discurs este de fapt o conversație;
  4. Păstrează totul cât mai scurt și cât mai plăcut pentru a fi audiat.

Pentru a te ajuta să începi, așa cum am promis într-un articol anterior, îți voi oferi un scurt exemplu cu un personaj ficțional. Folosește acest exemplu și următorii pași atunci când îți creezi propria prezentare:

  1. Începe cu numele tău;
  2. Povestește despre orașul în care te-ai născut;
  3. Vorbește despre tine. Poți include lucruri despre munca, familie, interese, pasiuni sau chiar și obiectivele pe care le ai. Poți spune și câteva lucruri amuzante care ți s-au întâmplat.

primul-discurs

Monstră de discurs: Dă-mi voie să mă prezint

Salutare. Mă numesc Andrei Popescu și mi-ar plăcea să-ți pot spune câte ceva despre mine. Locuiesc în Timișoara și sunt căsătorit de 7 ani cu soția mea pe nume Ioana. Am un fiu pe nume Daniel, care luna viitoare va face 9 ani și o fiică de 3 ani, Gabriela. Soția mea este estetician încă din anul 1996 și pot spune că sunt mândru de ea.

Ambii copii sunt minunați, iar Daniel are mereu grijă de sora lui, aceasta urmându-l oriunde se duce, Andrei fiind un fel de exemplu pe care ar trebui să-l urmeze. Plini de energie, se joacă împreună toată ziua, iar în urmă cu câteva zile, după ce m-am întors acasă de la muncă, i-am găsit pictând pereții. Aveam tendința de a-i certa, însă sunt doar niște copii, nu? Trebuie să-și exprime într-un fel, în felul lor, creativitatea.

Eu lucrez de 12 ani în partea de sud a orașului, într-o companie ce dezvoltă software-uri pentru anumite mașinării. Și îmi place atât de mult ceea ce fac încât pot spune că sunt fericit.

Așa cum ziceam, este bine ca totul să fie cât mai pe scurt, până la urmă este doar o prezentare. Cei interesați de cele spuse de tine, în mod sigur vor avea întrebări.

Sfatul zilei

Pentru a dezvolta conținut pentru discursurile tale sau pentru a adăuga o notă personală acestora, ia o agendă și folosește câteva pagini în felul următor: setează câteva categorii pe care să le scrii separat în antetul fiecărei pagini, categorii precum anecdote, amintiri amuzante, povești scurte, idei. Foarte mulți oameni pe care i-am întâlnit mi-au spus că le este foarte greu să creeze subiecte despre care să vorbească sau icebreaker-e cu care să înceapă discursuri. Uite câteva categorii care să te ajute să începi:

–          Despre tine

Este foarte ok să focusezi informația unui discurs pe tine. Poți include și câteva subcategorii precum povești din călătorii, lucruri amuzante care ți s-au întâmplat, anecdote din copilărie, lucruri pe care le faci bine, lucruri pe care le faci cu dragoste, etc.

–          Familie

Nu ai de unde să știi, însă audiența ta poate asculta cu plăcere cum sora te-a ajutat să înveți să conduci, și prima dată ai doborât un semn de circulație.

–          Prieteni

Faptul că unul din prietenii tăi poate cânta la pian cu picioarele în mod sigur va aduce o bilă albă discursului tău.

–          Vecini

Dacă ai un vecin ciudat, atunci probabil ai putea să-l folosești în discursurile tale pentru a distra audiența.

Uite alte câteva categorii:

–          Muncă

–          Pasiuni și sport / interese

–          Copii

Primul Tău Discurs: Cum Să Te Prezinți
5 din 7 voturi