Nu, nu m-am născut așa.

Îmi vine tare greu să cred că oamenii se nasc cu ceva anume. Tot procesul ăsta cognitiv ajunge să se dezvolte în urma informațiilor pe care le preluăm din tot ceea ce se află în jurul nostru. Iar acele informații sunt cu atât mai profunde cu cât minunatul coeficient de inteligență este mai mare.

Din momentul în care te-ai născut și ai fost încredințat familiei tale, totul a început să fie delimitat, iar limitările au ajutat la definirea unor parametri. Iar acești parametri sunt societatea, educația, anturajul și așa mai departe.

povestea-optimismului-meu-nascut-asa
Felul în care familia ta a ajuns să aibă parte de anumite informații și felul în care acele informații au fost transmise către tine, a ajuns să te definească.

Însă, mai grav de atât este faptul că și părinții tăi au preluat astfel de informații de la bunicii tăi, într-o manieră asemănătoare în care ție ți-au transmis-o. Iar bunicii de la străbunici și așa mai departe.

Și astfel, ai ajuns să ai parte de o informație care este veche de cel puțin zeci de ani, poate chiar sute de ani. Nu spun că-i rău. Tot ce spun este că informația aceasta ar trebui conștientizată și preluată doar dacă este necesară.

Altfel, vei ajunge să aplici principii care funcționau ( sau nu ) acum câțiva zeci de ani. Principii care astăzi nu mai funcționează.

Și după cum ziceam, nu m-am născut un optimist, ci am devenit unul.

Am genul de părinți care m-au lăsat să fac ce vreau, când vreau, cum vreau. Nu prea mi-au impus limite și, ca urmare am cercel de la vârsta de 12 ani și tatuaj de pe la 20. Mereu mi-au oferit libertatea de care cred eu că aveam nevoie pentru a mă simți bine, în largul meu.

Iar tot acest optimism îl am de la tata. Sau cel puțin așa cred.

Când eram mic și apărea o problemă, în timp ce mama se agita ( că doar așa sunt mamele, simt ele nevoia să se agite ), tata era foarte calm și spunea că totul va fi bine. Și cred că a zis-o de atât de multe ori încât am preluat asta fără să vreau.

Dacă se agita la fel de mult ca mama, probabil că acum 4 ani lansam un proiect total opus lui fiioptimist. Însă cine naiba ar fi vizitat fiipesimist.ro? N-a îndrăznit nimeni să cumpere domeniul ăsta până acum și nici nu cred că o v-a face.

Faptul că tot ceea ce facem, de la vârsta adolescenței și până când murim, se bazează pe învățăturile persoanelor care ne-au oferit cei 7 ani de educație, mă face să mă gândesc că tot ce vine după este irelevant.

Mă face să cred că e irelevant să lupți cu tine, pentru că nu o să te schimbi. Mă face să cred că e irelevant să citești câteva cărți, pentru că n-o să pui în practică informația. Mă face să cred că degeaba o să muncești, pentru că n-o să obții nimic.

Însă ceea ce cred eu este irelevant.

Ceea ce contează cu adevărat, indiferent de cum te-ai născut și indiferent de cine a fost alături de tine în primii ani, e să conștientizezi că ești leneș, că ai multe altele de învățat, că ai nevoie de oameni,  că pierzi timpul aiurea fără să faci nimic benefic pentru tine.

Și din moment ce ai conștientizat toate acestea, luptă pentru visurile tale. Luptă!

Rămâi optimist,
David Mitran

Cuprinsul Poveștii optimismului meu:

Povestea optimismului meu – oare m-am născut așa? #1
5 din 2 voturi