Minus cu minus întotdeauna dă plus.

Consider că asta-i teoria eșecului și ea se aplică indiferent de cât de multe eșecuri avem. Dacă ai parte de un eșec, și de încă unul, și încă unul, apoi încă unul … și tot așa, te asigur că între eșecurile ăstea sunt și succese. Important este să le vezi.

Și la fel de important precum a ne concentra pe observarea succeselor e și ignorarea eșecurilor. Și succesele și eșecurile sunt statice, de moment. Însă noi le facem să dureze, oferindu-le atenție.

Dacă ai parte de un eșec, nu-l trage după tine tot restul vieții. Lasă-l acolo unde a apărut, învață de la el ce trebuia să te învețe, și mergi mai departe.

poveste-optimism-eșecuri-înainte-după

În schimb, exact asta facem cu succesele. Învățăm din ele și atât. Uneori suntem atât de fraieri încât nici nu învățăm din ele, doar ne bucurăm de ele. Însă bucuria de moment e precum savurarea unei înghețate: o mănânci acum, te bucuri de ea, însă mai târziu, când îți dai seama că ai mai luat niște calorii la bord, toată senzația de bucurie dispare.

La fel și în paralela succeselor. Când unul apare, doar te bucuri de el. Și imediat ce întâmpini un obstacol ce îți aduce eșecul, senzația de bucurie dispare. Dacă ai fi învățat, te-ai fi bucurat mai mult timp.

Până să-mi dau seama că sunt un optimist, am avut parte de o grămadă de eșecuri. După ce mi-am dat seama că sunt un optimist, eșecurile au continuat.

Cea mai mare frustrare de care am avut parte a fost faptul că nu pot să-i schimb pe ceilalți, frustrare ce avea la bază un eșec. Îmi aduc aminte că de pe la vârsta de 15-16 ani am început să văd în ceilalți metode prin care să se îmbunătățească și de fiecare dată încercam ca un nebun să-i schimb. Cu marea majoritate nu-mi reușea și mă frustram. Însă erau și persoane dornice de schimbare.

În acele momente puține în care reușeam, mă bucuram extraordinar de mult. Și pentru că am avut parte de atât de puține momente de satisfacție, am învățat să le prețuiesc mai mult. Să mă bucur mai mult.

Învață să prețuiești momentele de bucurie, pentru că bucuria înseamnă fericire.

Între timp am conștientizat că-s optimist, dar asta n-a schimbat cu nimic eșecurile mele. Au rămas acolo, însă odată cu trecerea timpului și odată cu lecțiile adunate în urma momentelor de bucurie, eșecurile au început să nu mai fie atât de puternice.

Una din întrebările la care habar n-am să răspund e următoarea: „care este cel mai mare eșec al tău?”. N-am avut niciodată răspuns la asta și nici nu cred că o să am vreodată.

Sunt oameni care-mi pun întrebarea asta, iar de fiecare dată le zic că nu știu, și observ cum se uită ciudat la mine. Mă amuză treaba asta și în același timp mi se pare trist, pentru că ei în loc să învețe din eșecuri, se pare că le-au tras după ei până în prezent, din moment ce încă și le aduc aminte.

Uită de el ca eșec. Adu-ți aminte de el ca învățătură.

De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, cuvântul eșec nici nu ar trebui să existe. Cel puțin nu pentru oamenii ale căror motorașe încă se învârt. Ajungi să-l numești eșec doar dacă ești orb și dacă singurul tău obiectiv a fost să ajungi din punctul A în punctul B.

În schimb, motorașele ălea ar trebui să-ți spună că de la punctul A la punctul B mai există alți zeci de mii de pași, prin care treci cu succes: A.1, A.2, A.3, A.4 și așa mai departe.

În viață nu ai parte de eșecuri. Ai parte de învățături!

Rămâi optimist,
David Mitran

Cuprinsul Poveștii optimismului meu:

Povestea optimismului meu – eșecuri de dinainte și cele de după #3
5 din 1 voturi