Provocarea Motivațională – ziua 23

Acest citat mă duce cu gândul la obiectivele pe care ni le setăm și nu neapărat cât de realiste sunt ele, dar cât de mult le gândim. Gândim tot ceea ce ne punem în minte, tot planul pe care îl facem îl gândim prea mult, uneori extrem de mult încât el va rămâne pentru o foarte mare perioadă de timp doar un vis. De la un moment dat în colo, dacă nu facem nimic din punctul acesta de vedere, s-ar putea ca tot planul acesta să rămână la ideea de vis și să nu se contureze niciodată.

ziua23Tocmai din acest motiv consider că ar trebui nu numai să gândim, nu neapărat puțin, planul, dar strict cât este nevoie, iar mai apoi, și cel mai important, să punem mâna să facem ceva din punctul respectiv de vedere. De exemplu, vreau să ajung astronaut. Ce am de făcut? Trebuie să mă duc să mă interesez cum pot să ajung astronaut, cum pot să mă urc într-o rachetă, ce costum îmi trebuie și acestea ar fi cele mai importante trei elemente.

Hai să pun mâna să văd de unde pot să iau un costum, cu ce persoane trebuie să vorbesc pentru a mă putea urca într-o rachetă și cam ce antrenament ar trebui să am. Degeaba mă gândesc cum se întâmplă lucrurile în racheta respectivă și cum ar fi pe Marte sau pe Lună, pentru că, încă, n-am ajuns nici măcar să mă urc în racheta respectivă. Gândim prea mulți pași și asta face ca planul să rămână la ideea de vis.

Consider că totul se reduce la atitudinea pe care o avem și la cat de pozitivi suntem. Dacă ești pozitiv, atunci ești cu un pas mai aproape. Dacă ești perseverent, atunci mai adaugi încă un pas, și tot așa. Iar pentru a avea o atitudine de nota 10, m-am gândit la 5 idei pe care să le abordăm și, cu ajutorul cărora, să avem parte de cele dorite.

Imaginează-ți un nou tu! Și aici îmi vine în minte o replică dintr-un serial – „new is always better”. Însă nu este vorba despre un nou în totalitate, ci o atitudine nouă. Gândește-te la toate acele momente în care atitudinea ta nu era cea pe care ți-o doreai. Cum ce ai fi schimbat-o? Cu ce altceva ai fi înlocuit-o?

Imaginează-te în timpul unui interviu sau în momentul în care ai o prezentare. Care ar fi atitudinea ta? Ce ai face? Ce ai spune? Nu numai că te ajute să îți formezi o imagine despre tine în momentul respectiv, însă, dacă vei avea parte de astfel de situații, vei avea o mică idee despre cum să reacționezi.

Oferă-ți un speech pozitiv pe post de suport. Da, ai putea chiar să vorbești cu tine, iar dacă ai nevoie de un termen, această metodă se numește terapie cognitivă. Identifică-ți z. Un plan care să-ți întărească încrederea în tine și să-ți ofere o altă atitudine. Aici ar fi foarte bun un plan care să te motiveze și ai putea apela foarte ușor la un mediu motivațional. Însă, totodată, recomand să citești mult și să aplici tot ceea ce citești. Cărțile despre dezvoltare personală sunt de ajutor doar în cazul în care aplicăm ceea ce citim.

Prefă-te că ești mult mai pozitiv. În cazul în care îți lipsește încrederea, nu-i problemă. „Fake it, until you make it” – îți sună cunoscut? Fii perseverent, cu toate că la început o să pară total nenatural și foarte dificil.

Găsește un model. Cel mai ușor, probabil, este acest pas. Găsește cineva care îți place mult, analizează-i atitudinea și copiaz-o. Probabil îți va fi mult mai ușor să te adaptezi la schimbare decât dacă ai încerca de unul singur.

5 idei simple și ușor de aplicat, din punctul meu de vedere. Așa că, dacă dorești să schimbi ceva la tine, poți începe cu această listă!

Ești așteptat să te alături grupului de pe facebook!

Votează