Doar ce am ajuns acasă, la câteva ore după piesa de teatru Noaptea Asasinilor și încă sunt „WOW!”. M-a impresionat atât de tare încât, în mod spontan, nu am cuvinte. Pur și simplu mă gândesc și atât. Sunt într-o introspecție, eu cu mine, și nu am scăpare. Laurențiu a făcut o treabă super bună. Extraordinar de bună. Prea bună pentru orașul ăsta.

Adică serios, am mai văzut câteva piese de teatru, nu foarte multe, însă îndeajuns de multe încât să-mi fac o părere. Am văzut piese la Teatrul Național Marin Sorescu, sub piesa asta. Și sunt atât de impresionat, încât vreau să-mi găsesc cuvintele din spatele entuziasmului și nu pot, însă voi încerca.

noaptea-asasinilor

Prefer să nu vorbesc despre piesa în sine, despre ce au făcut actorii acolo, ci despre ce mi-a transmis piesa, însă nu mă pot abține. A durat o oră, iar cei trei actori au jucat pur și simplu minunat. Pe Anca Maria Ghiță și Patricia Ionescu le-am mai văzut și în improvizație, însă acum m-au lăsat cu gura căscată. Mă holbam efectiv la felul în care își jucau caracterele, multiplele caractere, atât de bine. Iar pe domnul Alexandru Măndoiu este pentru prima dată când îl văd pe scenă, însă în mod sigur felul în care și-a jucat rolul îmi va rămâne un exemplu pozitiv în minte. Omule, ești cu adevărat bun!

Toți oamenii ăștia minunați se vede că muncesc mult și că repetă și mai mult, iar la toate acestea se adaugă doza imensă de pasiune pe care o au pentru ceea ce fac. Eram în primele rânduri și simțeam efectiv cum oamenii ăștia nu ar putea face altceva pentru că acolo se simt ei cei mai bine, scena pentru ei e acasă.

Iar cel mai important moment din întreaga piesă a fost momentul în care, după ce se adunaseră tot felul de emoții, au venit cu un mesaj extraordinar, unul motivațional, care te făcea efectiv să te ridici, să-ți analizezi viața, să vezi care sunt lucrurile pe care dorești să le faci dar nu le-ai făcut, și pur și simplu, fără niciun gând, să îți înfrunți temerile.

Dacă mâine ar fi din nou, aș mai vedea-o o dată. A fost o piesă care nu mă așteptam să fie în următorii 10 ani. Iar Laurențiu, să știi că mă țin de promisiune, așa că să nu îndrăznești. :))

Laurențiu Tudor a regizat piesa Noaptea Asasinilor, iar protagoniștii au fost Anca Maria Ghiță, Patricia Ionescu și Alexandru Măndoiu. Felicitări trupei de teatru On The Spot!

Votează